A semnat cu FCSB, dar regretă Dinamo: „Îmi doream foarte mult..”. Dezvăluirile lui Teja, la o săptămână de la numire

Redactor:
Dan Mirea
A semnat cu FCSB, dar regretă Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Teja (40 de ani) a semnat cu FCSB, dar a analizat, într-un interviu, perioada scurtă pe care a petrecut-o la rivala roș-albaștrilor, Dinamo. Mirajul unui brand precum cel al „câinilor” l-a atras pe Teja ca un magnet. Nu regretă că a ajuns acolo, ci modul în care a părăsit echipa. Consideră că nu i s-a dat sufiecient timp să demonstreze că este un antrenor capabil.

Două luni a petrecut Teja la Dinamo. 5 meciuri au fost suficiente pentru ca oamenii cu factor de decizie din club să considere că nu este potrivit și nu poate atinge standardele înalte pe care, se presupune, că le cere numele.  „De la Dinamo. Sigur că nu mi-a convenit că am plecat după un timp atât de scurt, nici n-am avut când să demonstrez ceva! Eram tânăr, îmi doream foarte mult să arăt că eram capabil s-o conduc pe Dinamo, chiar mă bucuram că ajunsesem la un brand de top. Nu s-a putut„, a declarat Teja pentru Gsp.ro.

Mihai Teja a analizat situația actuală a clubului. Tocmai continuitatea este problema cea mare. Se vor rezultate peste noapte, iar la cel mai mic pas greșit antrenorilor și fotbaliștilor li se reziliază contractele. „Cum îți așterni, așa dormi! Dacă ai o strategie, poți să faci ceva pe un termen mai lung. Așa, de la o lună la alta nu mai e bun antrenorul, nu mai sunt buni jucătorii…

Pierdem un meci, îi dăm afară pe toți și aducem alții, batem pe cineva și suntem cei mai buni din România… Nu se poate așa, trebuie să existe un echilibru! Dă-i unui antrenor măcar șase luni! De patru ani, de când am plecat eu de la Dinamo, s-au schimbat zece-cincisprezece jucători la fiecare șase luni!„, a încheiat antrenorul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×