A murit Vasile Anghel, fost jucător şi preşedinte la Dinamo. De numele său se leagă cel mai mare succes european al echipei

12 sep 2014 4913 afişări Liga 1
A murit Vasile Anghel, fost jucător şi preşedinte la Dinamo. De numele său se leagă cel mai mare succes european al echipei

Fost conducător la Dinamo în perioada de glorie, Vasile Anghel a încetat din viaţă azi, la vârsta de 76 de ani, după ce a suferit un infarct. Jurist, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1963), al cursului postuniversitar de Relaţii Internaţionale (1965) şi al Institutului de Drept Comparat al Universităţii din New York (1969), Anghel a fost conducător la Dinamo între 1980 şi 1988. În mandatele sale, gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a câştigat de trei ori consecutiv campionatul, de două ori Cupa şi s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1983-1984).

Înmormântarea va avea loc duminică, 14 septembrie 2014, la Cimitirul Ghencea Militar.

Antrenată de Niculae Nicuşor Dumitru şi condusă de Vasile Anghel, Dinamo a avut în sezonul 1983-1984 una dintre cele mai bune echipe din istorie. În turul secund, roş-albii au eliminat-o pe campioana Europei, Hamburg (3-0 la Bucureşti, 2-3 în Germania), iar cu Liverpool au pierdut ambele manşe la limită (0-1 şi 1-2).

Contactat de ProSport, Gheorghe Mulţescu, fostul fotbalist al lui Dinamo în perioada 1979-1985 şi-a exprimat regretul faţă de moartea lui Vasile Anghel: ”Am fost foarte apropiaţi. A fost omul cu care Dinamo a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Era un om foarte pregătit şi întotdeauna era omul de lângă echipă. Era genul de om foarte priceput şi foarte bine instruit. A fost şi un fotbalist mare. Acum cuvintele sunt de prisos. Dumnezeu să-l odihnească!”

Mircea Lucescu regretă şi el moarte lui Vasile Anghel: ”A fost un om de fotbal, un om cu foarte mare pasiune. Performanţele lui Dinamo din acea perioadă se datorează lui şi celorlalţi conducători de la Dinamo. Dumnezeu să-l ierte!”

Personalitate complexă, fostul oficial dinamovist a oferit anul trecut un interviu extrem de interesant pentru ProSport centrat atât pe creionarea portretelor conducătorilor dinamovişti din prezent, dar şi pe caracterizarea unor etape esenţiale ale grupării de dinainte de Revoluţie. Redăm integral interviul acordat jurnalistului Cătălin Mureşanu.

Cum vedeţi Dinamo, domnule Anghel? S-au schimbat multe la club, au venit oameni noi, alţii s-au retras...
Mi-am dorit din suflet ca tot ce au spus când au venit să se realizeze. Am urmărit parcursul de atunci, discuţiile, declaraţiile. Imediat au sucit-o şi au început să o înmoaie. Că după cinci ani, după trei, e semn de slăbiciune.

Deci să înţeleg că nu credeţi în proiectul domnului Negoiţă. Nu vă sună bine?
Să fiu sincer, Anghelache şi Negoiţă m-au umplut de mâhnire. Şi vă spun şi când m-am enervat. Nu mi‑am imaginat că nişte neica nimeni pot veni să spună că ce au găsit ei la Dinamo este de neimaginat. Să ştergi cu buretele o istorie, o istorie scrisă de atâţia oameni. Sunt îngâmfaţi şi lipsiţi de fair-play.

Dar pe domnul Anghelache nu-l cunoaşteţi? Cred că v-aţi intersectat cu el în trecut...
Anghelache a fost un ţuţăr al lui Lucescu. Pretinde că ştie fotbal, dar să vă spun cum a intrat el în fenomen. S-a întâmplat înaintea meciului lui Dinamo din Cupa Campionilor, cu Aston Villa, în 1982. El lucra în Anglia, în diplomaţie, iar Postelnicu l-a rugat să ne trimită unele date despre adversar. Ştiţi ce a trimis? Articole din presă. De fapt ăsta e lucrul cel mai trist.  Că acest «Gogoiţă» s-a luat după Anghelache, unul care a ajuns să-şi aroge unele calităţi pe care nu le-a avut niciodată.

Credeţi că în acest moment, Cornel Dinu nu mai poate fi de folos clubului. Domnii Anghelache şi Negoiţă...
Nu îmi repeta te rog toate inepţiile lor. Le-am auzit, le-am citit. Să-l dai afară pe Dinu este o crimă pentru tot ce înseamnă Dinamo. Nu pot să nu admit că el are limbariţă bogată, dar ăsta nu e un motiv. Dacă iubeau Dinamo, lui Dinu îi dădeau de muncă, îl exploatau. Are destule de dat. Să-l ţii în frâu pe Dinu trebuie să fii tu o personalitate. Să-ţi povestesc o întâmplare care mie mi-a arătat că Dinu este cel mai bun critic al lui.

„Dinu şi Lucescu nu s-au suportat niciodată”

Vă ascult..
El s-a lăsat de fotbal când a vrut el, nu l-a forţat nimeni. Îmi aduc aminte acel moment. Eram în Germania la un turneu de pregătire, cred că în 1982 sau 1983. Jucam un meci cu nişte amatori şi un adversar l-a driblat, i-a dat mingea printre picioare de i-au strigat colegii: «Procuroare, trage şorţul!». După meci, în autocar, mi-a zis că vrea să se lase. I-am propus postul de antrenor secund.

Credeţi în implicarea lui Mircea Lucescu la Dinamo? Numele său este adus mereu în discuţie datorită prieteniei pe care o are cu domnul Anghelache...
Mă repet, Anghelache e un ţuţăr al lui Lucescu. Eu l-am adus pe Lucescu la Dinamo şi tot eu i-am aranjat să rămână şi la naţională şi la club. Am ţinut la el cum am ţinut şi la Dinu, dar ei doi nu s-au înţeles niciodată.

Totuşi, sunt doi oameni care nu s-au atacat, au arătat un respect reciproc la nivel de declaraţii..
S-au respectat de ochii lumii, nu s-au suportat. Mereu au vrut să demonstreze că unul e mai bun decât altul. E adevărat că nu s-au atacat niciodată în faţa lumii, practic în asta a constat curvăsăreala amândurora. Îţi spun ceva, Postelnicu şi-a dat seama de acest lucru şi i-a despărţit, iar pe Dinu l-a trimis la Târgovişte. Dar atenţie! Nici atunci nu a fost înlăturat, aşa cum vor băieţii ăştia acum.

Când aţi fost ultima oară la stadion la un meci al lui Dinamo?
Nu am mai fost de cinci sau şase ani. Ajunsesem să nu fiu sigur că voi intra, nu aveam nicio invitaţie, iar când spuneam la poartă cine sunt, paznicii aştia tineri ridicau din umeri. Şi aşa am renunţat să mai merg.

Dragomir şi pungile de nailon

Dinamo a avut mai multe generaţii extraordinare. Cea din 1984 şi cea din 1990 au realizat cele mai importante performanţe europene. Care credeţi că a fost mai valoroasă?
Eu nu sunt de acord că echipa din 1990 a fost mai bună decât cea din 1984. Este o minciună ceea ce spun Lucescu şi Anghelache, că ei au făcut echipa din 90. Pe Rednic, Mateuţ, Klein, Lupu, Andone eu i-am adus. Îi avea aici când a venit antrenor!

Că tot suntem la acest capitol. Dumneavoastră l-aţi adus şi pe Ianul?
Da! Să-ţi povestesc pentru că e foarte interesant. Într-o zi, Postelnicu mi-a zis să-mi găsesc un om care să mă ajute. Aveam un singur colaborator, Paul Moga, organizator de competiţii. Ştiţi care a fost primul pe listă pentru a veni la Dinamo?

Recunosc că nu...
Mitică Dragomir! Era la Braşov. Am spus numele lui, iar Postelnicu a sunat la şeful securităţii de la Braşov, unu Niculicioiu. Când a auzit ce vrem a rămas mut. «Cum, domne, la ăsta v-aţi gândit. Păi eu aştept aprobarea de la partid să-l salt. Vă dau eu doi mai buni».

„Au fost blaturi, sunt şi vor fi”

Aţi aflat de ce se dorea arestarea domnului Dragomir?
Vindea biletele la meci la pachet cu pungi de nailon. Ăştia de la economic îl bănuiau că, din banii de la pungi, Mitică oprea trei sferturi pentru el. L-am adus până la urmă, dar imediat l-a luat Victoria. Şi aşa a apărut Ianul.

Şi ce calităţi avea Ianul? Mulţi l-au lăudat, dar la fel de mulţi l-au contestat şi l-au numit groparul lui Dinamo...
Avea ochi la fotbalişti, dar şi un mare defect. Era megaloman. La un control al lui Tărăcilă, fostul ministru de interne, Ianul nu a avut cum să justifice 780.000 de dolari.

Sunt blaturi în fotbal, domnule Anghel?
Au fost, sunt şi vor fi. Peste tot. Nu numai la noi.

Dumneavoastră ştiţi de vreunul?
Eeee. Eram jucător la Dinamo şi aveam un meci la Braşov, cu Steagul Roşu. La noi era antrenor Iuliu Baratki, iar la ei Silviu Ploieşteanu. Ambele echipe stăteau rău, iar tehnicienii, prieteni între ei, se înţeleseseră să se termine meci nul. Zis şi făcut, numai că nu au spus la toţi. Au vorbit cu ăştia bătrânii, iar noi, cei mai tineri nu am ştiut nimic. Eram trei în echipă: eu, Babone şi portarul Uţu. Omul meu direct era unul Percea, nu avea mamă, nu avea tată. L-am driblat de i-a dat sângele pe nas, iar Babone le-a dat trei voleuri că la pauză era 3-0 pentru noi. Spre cabine, îl aud pe Ploieşteanu că strigă la Baratki. «Păi bine mă, ungurule, aşa ne-am înţeles noi?». Răspunsul lui Baratki a venit spăşit: «Iuliu dragă, la toţi spus, doar la căcănarii ăştia mici nu».

Şi cum s-a terminat?
Nu au mai avut ce să facă, a fost 4-1 pentru noi.

Cum reacţiona Postelnicu dacă echipa pierdea vreun meci, cum era după înfrângeri?
Se supăra. Era fanatic, iubea fotbalul. Nu te băga în seamă o săptămână, erai o fantomă, nu te vedea.

Sunt tot felul de discuţii despre felul în care Steaua şi Dinamo transferau jucătorii înainte de Revoluţie. Dumneavoastră cum procedaţi?
Era o manieră destul de clară. I se propunea grad. Asta putea echipa să-ţi ofere. Civilii îi prosteau. Le spuneau de bani, de bunuri, iar după ce semnau nu primeau nimic, aici aveau gradul asigurat, rămâneau cu ceva. Dar nu ăsta era secretul şi felul în care îmi semnalau cei din ţară jucătorii talentaţi. Aveam o reţea de scouteri, aşa cum se numesc ei acum, în fapt, foşti antrenori, jucători de la echipele din provinicie. Cum vedeau unul mai răsărit, îmi semnalau imediat. De la 15 ani ştiam de ei. Aşa i-am adus pe Lupu, Nicuşor Vlad sau Orac, asta numai la recomandarea lui Nicolae Gorgorin. Şi mai era o variantă, simplă, relaţia dintre preşedintele clubului şi primul secretar al judeţului.



» Jurist, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1963), al cursului postuniversitar de Relaţii Internaţionale (1965) şi al Institutului de Drept Comparat al Universităţii din New York (1969).
» A început fotbalul în 1950, iar între 1956-1962 a jucat la Dinamo.
» Ca jucător a cucerit două titluri şi o cupă pentru Dinamo şi o cupă cu Petrolul.
» A strâns 92 jocuri pe prima scenă a fotbalului şi a marcat 16 goluri. A jucat de patru ori în naţionala României.
» A fost  conducător la Dinamo între 1980 şi 1988. În mandatele sale, Dinamo a câştigat de trei ori consecutiv titlul, de două ori Cupa şi s-a calificat în semifinalele CCE (1983-1984).
» A mai fost director tehnic la Petrolul (1988-89) şi Rapid (1989-90).
» În 1994 a avut o scurtă revenire în conducerea lui Dinamo, iar în 1996 a fost desemnat preşedinte al Comisiei de licenţe şi observator al LPF



 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.