Kristijan Naumovski, la un pas de Dinamo: „Trebuia să vin în ianuarie!” Ce spune portarul macedonean despre situația din „Ștefan cel Mare”

Kristijan Naumovski, aproape de revenirea la Dinamo
Vezi galeria foto - 5 poze

Dinamo a fost la un pas să îl „repatrieze” pe Kristijan Naumovski (32 de ani). Portarul macedonean a fost dorit în această iarnă în „Ștefan cel Mare” , dar spune că a ezitat să semneze din cauza problemelor cu banii cu care se confruntă clubul.

Dinamo speră să se redreseze din punct de vedere sportiv, iar Gigi Mulțescu este convins că are puterea de a salva echipa de la retrogradare, în ciuda eșecului cu Poli Iași, din ultima etapă. Dacă pe teren lucrurile stau cât se poate de rău, suporterii își fac din plin datoria. Suporterii-acționari de la Dinamo au anunțat că au mai redus din datoriile clubului, astfel că obținerea licenței nu mai este în pericol.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Kristijan Naumovski, la un pas de Dinamo: „Trebuia să vin în ianuarie!” Ce spune portarul macedonean despre situația din Ștefan cel Mare

Dinamo încearcă să își întărească și lotul de jucători, și așa foarte criticat după transferurile lui Magaye Gueye și Morsay. Dinamo s-a înțeles cu Nemanja Petrovic (23 de ani) pentru a da probe în următoare perioadă.

Un alt jucător care a fost aproape de echipa din Ștefan cel Mare este Kristijan Naumovski. Macedoneanul a recunoscut că a fost la un pas să revină la București, unde a jucat până în 2015.

„Urmăresc tot ce se întâmplă la Dinamo, mai ales că trebuia să vin în ianuarie înapoi acolo. Transferul a picat fiindcă Dinamo avea probleme mari și nu putea transfera jucători”, a declarat portarul macedonean pentru GSP. Naumovski joacă acum în țara natală, la FC Shkupi.

Naumovski a jucat timp de cinci ani în Ștefan cel Mare și a apărat poarta lui Dinamo în 41 de partide. Are și un trofeu cu roș-albii, Cupa României, pe care a câștigat-o în 2012.

Portarul este convins că Dinamo se va salva și are și un mesaj pentru suporterii echipei:

„Sunt sigur că-și vor rezolva problemele și Dinamo va rămâne în Liga 1. Dinamo e Dinamo, niciodată nu poate să moară. Vreau să-i salut pe toți suporterii dinamoviști, ceea ce fac ei e incredibil. Doar Dinamo București!”, a mai spus Naumovski.

Revoltă la Dinamo, după transferul norvegianului Gudmund Kongshavn

Dacă pe Naumovski nu au reușit să îl convingă, dinamoviștii l-au adus pe norvegianul Gudmund Kongshavn. Transferul nu a fost văzut cu ochi buni, iar fanii s-au temut că Mihai Eșanu va fi trecut pe linie moartă.

Dinamo a început campionatul avându-l în poartă pe Cătălin Straton, ajuns între timp la FCSB, iar apoi a continuat cu spaniolii aduși pe bani mulți de Cosmin Contra.

E o situație grea, complicată. Echipa a arătat jalnic la Iași. Dacă spuneam înainte că meciul cu Sepsi (n.r- 0-2) a fost cel mai rău meci al echipei, acum spun că acest meci de la Iași a fost cel mai rău.

Așezarea aceasta cu 3 fundași are plusuri, dar și minusuri. Echipa nu a arătat o siguranță defensivă în acest sistem. Mă așteptam ca, odată cu venirea lui nea Gigi, să văd altă atitudine și altă abordare. Nu am văzut așa ceva. Problemele financiare sunt rezolvate, fotbaliștii n-ar avea niciun motiv să nu joace
Ionel Dănciulescu

Publicat: 24 03. 2021, 18:41
Actualizat: 24 03. 2021, 18:43