INTERVIU | Cornel Țălnar: „Dinamo are un lot foarte, foarte subțire”. Care e cea mai mare greșeală a clubului pentru care a scris istorie: „Trambulina între juniori și echipa mare nu mai există”

Redactor:
Daniel Anghel
INTERVIU | Cornel Țălnar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB și Dinamo au remizat în derby-ul etapei a doua de pe Arena Națională, scor 3-3. Acest rezultat nu a mai fost întâlnit în meciurile dintre cele două rivale de 30 de ani, din 1988. Gnohere și Florinel Coman cu o dublă, respectiv Axente, Nistor și Mihai Popescu au contribuit la show-ul pe care l-au văzut live aproximativ 27,000 de suporteri.

Cornel Țălnar le-a „suflat” titlul celor de la FCSB în 2008, cu un 2-1 în penultima etapă a Ligii 1, trimițând celor de la CFR Cluj primul titlu de campioană din istoria clubului. Florin Bratu și Dănciulescu marcau pentru „câini”, respectiv Sorin Ghionea pentru trupa antrenată atunci de Marius Lăcătuș. ProSport a stat de vorbă cu „Țânțarul” despre deby-ul de pe Arena Națională, dar și despre pepiniera clubului din „Ștefan cel Mare”, care a produs jucători ce au ajuns la cluburi importante din vestul Europei, în schimbul unor sume importante, și condamnă faptul că echipa a doua a clubului a fost desființată.

ProSport: Cum vi s-a părut Dinamo în meciul cu FCSB?
Cornel Țălnar: Dinamo mi se pare o echipă normală, în formare, o echipă cu foarte mulți jucători tineri. După părerea mea, Dinamo, la ora actuală, are doar patru-cinci jucători cu experiență: portarul Penedo, Mahlangu, Hanca, Nistor și Salomao. În rest, linia de fund este una dintre cele mai slabe din istoria lui Dinamo, iar în atac, de asemenea, joacă niște jucători care nu au prea evoluat pe la echipele lor. Meritul lor este că au avut o ambiție deosebită și au reușit să revină de fiecare dată după ce au fost conduși. Dincolo, Steaua este o echipă cu foarte multe valori individuale, dar în niciun caz nu arată ca o echipă, iar la golul trei, în minutul 87, când au avut acel corner și au început să joace la mișto faza respectivă, exact în momentul acela când am văzut că încep să paseze și să țină de minge, am fost 100% sigur că egalează Dinamo și chiar îi și bate. În momentul în care tratezi superficial și „la mișto” anumite faze, nu are cum să nu ți le întoarcă. Am avut gura aurită și am reușit să egalăm pe final.

„Dinamo are un lot foarte, foarte subțire”

Dinamo e de apreciat pentru felul în care s-au bătut, au crezut în ei. Ca să revii de trei ori într-un meci cu Steaua și cu niște jucători care nici un pic de experiență, pe lângă cei patru-cinci, este un lucru foarte mare. Eu cred că și faptul în sine că Bratu, prin felul lui de a fi, a reușit să-i mobilizeze și să-i țină în priză. Contează foarte mult rolul unui antrenor într-o echipă, și spre bucuria noastră, a dinamoviștilor, se vede că, așa cum a fost ca jucător, așa este și ca antrenor, și asta e un lucru foarte bun pentru perspectiva lui Dinamo. Dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, Dinamo are un lot foarte, foarte subțire care eu nu cred că îi va permite să aibă pretenții la titlu anul ăsta. La ce se joacă în țară la ora actuală, eu vă spun că este de departe cel mai slab campionat din istoria fotbalului românesc. Văzând și CFR-ul, și Craiova, și Viitorul, și Steaua de două ori, cu Astra și aseară cu Dinamo, am ajuns la concluzia că fotbalul românesc este într-o cădere liberă și nu știu cine mai poate să-l oprească din această cădere.


Jucătorii lui Dinamo, celebrând golul lui Dan Nistor. FOTO Mediafax

Revenind la defensiva lui Dinamo, de care ați spus mai devreme că este slabă…
Nu, nu, nu slabă. Nu mă înțelegeți greșit. Defensiva lui Dinamo este formată din niște jucători care nu au confirmat niciodată, nu au arătat că pot să fie o apărare care să-ți dea încredere. În primul rând, la o echipă mare, se vede apărarea foarte bună, să nu iei gol, iar apoi încerci să construiești faze, să dai și goluri. Dar, în primul rând, să nu iei gol. Iar eu, după numele care sunt la ora actuală, cu Corbu și Popovici pe benzi, cu Popescu și Katsikas în zona centrală, nu am încredere în ei. Bine, a dat Popoescu golul acela cu capul din corner, dar în rest foarte multe greșeli, Kastikas foarte greoi, Corbu cu foarte multe atacuri decisive, Popovici e mai mult mijlocaș decât fundaș. Văzând lucrurile cum stau și cunoscând cât de cât lucrurile și jucătorii respectivi, eu nu cred că Dinamo cu acești patru jucători poate să aibă o siguranță pe faza defensivă.

Mihai Popescu a fost promovat la prima echipă pe vremea în care dumneavoastră erați principal la Dinamo. Ce calități are?
E un jucător masiv, cu un joc aerian foarte bun. În schimb, un jucător care nu prea are experiență, se repede, e destul de lent, întârzieri în marcaj. Una peste alta, de exemplu aseară, prin golul pe care l-a marcat, se șterg cu buretele și celelalte lucuri. Golurile care s-au marcat aseară au fost numai și numai pe greșeli individuale și pe greșeli de copii, de grădiniță. La ambele echipe, și la Dinamo, și la Steaua. Pe final, unu contra unu, Salomao cu Bălașa acolo putea să înscrie sau Nistor la ultima fază, dacă își regla tirul, putea să înscrie. Greșeli foarte, foarte mari în ambele apărări.

În afară două șuturi ale lui Popovici și Nistor nu prea am contat pe faza de atac. Dar, după părerea mea, un rezultat foarte echitabil, cel puțin după aspectul jocului. Singura mențiune și o chestie foarte bună pentru Dinamo este că au avut puterea să revină de trei ori într-un meci cu Steaua.

Cum vi se pare Deian Sorescu? Pentru că la meciul cu Voluntari a avut o prestație bună, a marcat. Acum…
Știți cum este și cu prestația bună…el, sărăcuțul, a jucat un meci și jumătate. Într-adevăr, a înscris acel gol la meciul cu Voluntari, a avut și vreo două-trei faze în care l-a depășit pe Benzar. Și el a avut foarte multe greșeli. Bine, a fost prima oară într-un derby și asta, probabil, l-a făcut să joace cu trac. Eu zic că este un jucător cu calități, un jucător care are o viteză foarte bună. Trebuie să se adapteze, să se cunoască mai bine cu colegii și eu cred că într-un viitor apropiat ar putea să crească în valoare. Eu încă sunt nedumerit la faza defensivă, cu cei patru fundași, acolo nu e o chestie foarte clară. În rest, v-am spus, la mijloc au patru jucători printre cei mai buni din campionatul nostru. În rest, la faza de atac, e Axente care a dat golul acela din întoarcere. L-am avut și eu în 2013, l-am folosit în câteva jocuri și a avut evoluții destul de bune. Am rămas surprins că Popa nici în lot nu a fost, Moldoveanu e printre jucătorii tineri care nu pot emite pretenții. Probabil, într-un viitor apropiat, Dinamo poate face o echipă care să emită pretenții la cupele europene.

La conferința de presă, Florin Bratu a spus că a fost o decizie tactică să-l lase în afara lotului pe Daniel Popa. Credeți că ar fi arătat altfel Dinamo cu el în teren?
Cel puțin, în repriza a doua, când Axente a căzut fizic, în ultimele 30 de minute, eu cred că Daniel Popa, un jucător căruia îi plac mingile aruncate în spațiile libere, pe culoare, putea să fie mult mai periculos. Dar nu fiecare antrenor face ce cred eu…(râde). Probabil, Bratu și-a făcut o părere din ce a văzut la antrenamente și a făcut un prim 18 din jucătorii care erau mai în formă la momentul respectiv și arătau un plus față de ceilalți.

„Cea mai mare greșeală este că s-a desființat echipa a doua”

Ce tineri promițători și cu potențial de creștere foarte mare are Dinamo, la ora actuală, în curtea sa?
Eu sunt bucuros și văd că Bratu insistă și merge foarte mult pe fundașul dreapta, Corbu. Într-adevăr, are niște calități dar nu are experiență. Pe faza defensivă, la un fundaș, poți să greșești odată și apoi se rupe echilibrul jocului. De asemenea, este Moldoveanu care poate să promită, l-am avut și eu anul trecut la Brașov. În rest, ei știu, cei care sunt acolo, care antrenează. Eu, dacă de trei ani nu am mai fost prin curtea lui Dinamo nu mai știu. 14-15 ani eu m-am ocupat de toate grupele de juniori, de echipa mare. Știam perfect toți tinerii care veneau din urmă și jucătorii care puteau să emită pretenții, ca Popescu. Și pe Muțiu l-am avut acum patru ani când am fost eu la Dinamo. Eu i-am promovat. Părerea mea, cea mai mare greșeală este că s-a desființat echipa a doua. Dacă aș enumera din ’96-’97 când am venit prima oară ca antrenor la Dinamo, până în 2013 când am plecat, singurii jucători, dacă luați și analizați, care au fost vânduți au fost jucătorii care au trecut pe la echipa a doua, sau jucătorii tineri.

Echipa a doua… la trecut…
Eu atunci am sacrificat foarte mulți jucători cu experiență, erau Lupu, Grozavu, și am introdus șapte-opt titulari de 19-20 de ani. Contra, Hîldan, Tararache, Dănciulescu, Mihalcea, Cezar Dinu. Deci i-am forțat pe toți, i-am introdus, și de atunci a început Dinamo să vândă și să câștige foarte mulți bani din vânzarea jucătorilor care au evoluat ca tineri formați de Dinamo. După aceea au venit Zicu, Mitea, Marica, Grigore, Radu Ștefan, Ropotan. Deci toți care au trecut pe la echipa a doua, într-un an, un an și ceva au fost vânduți. Acum, acești juniori care anul trecut au câștigat campionatul național de U19, în momentul în care echipa a doua s-a desființat, toți au plecat pe la fel și fel de echipe prin țară. Una e să joci aici, să ai un program strict, să ai aceeași idee tactică și la echipa a doua, iar în momentul în care îi arunci în joc la prima echipă să știe exact cum să joace și ce să joace.

De ce s-a desființat această anticameră?
Eu am rămas total dezamăgit că această echipă s-a desființat, nu știu care e cauza, pentru că așa, trambulina între echipa de juniori și echipa mare nu mai există. Sunt Tîrcoveanu, băiatul lui Ciubotariu am înțeles că este un jucător cu potențial. Dinamo ar avea jucători, a avut întotdeauna pepinieră bună, dar undeva s-a rupt echilibrul și în momentul în care se rupe echilibrul nu mai ai cum să faci față. Dacă îi trimiți așa peste tot, pe tot felul de echipe de Liga 1, Liga a doua, și după aceea să îi iei după un an, e foarte greu. Așa, era echipa a doua, știa fiecare ce are de făcut, și de acolo unul-doi în fiecare meci îi aruncai la echipa mare, era cu totul altă mâncare de pește.

Credeți că s-a făcut o greșeală prin vânzarea lui Patrick Petre la Poli Iași?
Părerea mea, din ce văd eu acum la Dinamo în atac, practic Dinamo se bazează pe patru jucători. Axente, Popa, Sorescu și Moldoveanu. Îți trebuie șase jucători, să ai dublură pe fiecare post, și eu zic că Petre era un jucător bun, prin calitățile pe care le avea. Rupe ritmul, scoate om din joc, vine cu pase, cu centare, e un jucător plăcut ochiului. Dar am înțeles că și el a avut anumite probleme de seriozitate în ceea ce înseamnă fotbalul. Și probabil de asta nu l-au reținut în lot. Dar ca fotbalist eu l-aș fi reținut fără niciun fel de problemă. Mai ales în condițiile în care Dinamo are ce are la ora actuală.

De ce transferuri mai are nevoie Dinamo ca să poată să emită pretenții la titlu?
Eu spun că mai trebuie cel puțin doi fundași, cel puțin unul sau doi atacanți care să rupă gura târgului. Dacă la mijloc sunt destul de echilibrați, gândiți-vă că sunt patru jucători buni, și alții nu mai există cât de cât aproapiați de valoarea lor, și orice cartonaș sau orice accidentare apare, poate să fie o frână mai departe pentru Dinamo. Deci nici acolo Dinamo nu dubluri sau încă doi-trei jucători apropiați de valoarea celor patru. Acolo e miza jocului, acolo se gândește jocul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele