Acasa » Fotbal Intern » Șoc total pentru Gigi Becali! Un alt club, cu excepția FCSB și CSA Steaua, a cerut să joace în Liga 1 pe stadionul Ghencea: „Am trimis solicitare pentru a trece în dosarul de licențiere!”

Șoc total pentru Gigi Becali! Un alt club, cu excepția FCSB și CSA Steaua, a cerut să joace în Liga 1 pe stadionul Ghencea: „Am trimis solicitare pentru a trece în dosarul de licențiere!”

Șoc total pentru Gigi Becali! Un alt club, cu excepția FCSB și CSA Steaua, a cerut să joace în Liga 1 pe stadionul Ghencea: „Am trimis solicitare pentru a trece în dosarul de licențiere!”

Pe noul stadion din Ghencea ar putea evolua încă o echipă din România. După solicitarea celor de la FCSB, urmată de un refuz categoric, Concordia Chiajna a cerut și ea să joace pe arena construită cu spijinul CNI.

Anunțul a fost făcut chiar de președintele clubului ilfovean, Cristi Tănase pentru PlaySport. Oficilii Concordiei au găsit această soluție pentru a putea obține licența, întrucât gazonul de pe stadionul din Chiajna este unul sintetic, nepermis în Liga 1, în situația în care galben-verzii vor promova.

Și rivalii de la FCSB au făcut o solicitare de acest fel în toamna anului trecut. Pentru ca formația patronată de Gigi Becali să nu obțină acceptul, CSA Steaua a organizat pe noul stadion meciul de rugby cu Universitatea Cluj, din campionat, partidă ce trebuia să se dispute în Ardeal.

Concordia Chiajna a depus actele pentru a juca pe noul stadion din Ghencea

Formația din Chiajna așteaptă acum un răspuns din partea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, administratorul arenei și al complexului sportiv din Ghencea.

„Da! E adevărat, am trimis această solicitare pentru a trece stadionul Steaua în dosarul de licențiere. Așa prevede regulamentul, iar noi, în momentul de față, în cazul în care o să promovăm, avem această problemă cu gazonul sintetic. Cum stadionul Steaua este cel mai aproape, ne-am orientat spre această variantă și ne-am interesat, în scris, de posibilitatea de a putea trece arena ca variantă pentru terenul propriu.

E adevărat, înainte de a lua o decizie, un factor important este și costul. O să verific, joi, la club, ce răspuns am primit. La fel, am găsit înțelegere și la Clinceni, după ce am discutat cu domnul primar Budeanu”, a declarat Cristi Tănase pentru PlaySport.ro.

CSA Steaua, din Liga 2, este singura echipă de fotbal care evoluează, în acest moment, pe noul stadion din Ghencea. Sursă foto: SportPictures

Și Gigi Becali și-ar dori ca echipa pe care o patronează să evolueze în Ghencea, dar pune și condiții în acest sens.

„Eu joc în Ghencea doar cu o condiție, să nu facă scandal Peluza Sud. Eu am 63 de ani, nu mai vreau să mă cert cu nimeni! Dacă Peluza Sud nu o să facă scandal, eu vin să joc în Ghencea. S-a construit un stadion cu milioane de euro, iar ei au o echipă de amatori. Când ești club departamental ai voie să faci doar fotbal de amatori, să te distrezi”, afirma Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]