Ilie Stan îi dă dreptate lui Dan Petrescu: „Nici jucătorii lui n-au înțeles ceva din meciul cu FCSB”

Ilie Stan (52 de ani), antrenor la Gloria Buzău, în Liga 2, a analizat prestația celor două echipe în CFR Cluj – FCSB, 1-0.

La finalul partidei, Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, s-a declarat dezamăgit de jocul prestat de către elevii săi și a declarat că „nu a înțeles nimic din acest meci”.

Ilie Stan: „Dan Petrescu a câștigat norocos”

Ilie Stan îi dă dreptate fostului său coleg de la Steaua București, din perioada 1987-1991.

„CFR va arăta mult mai bine etapele viitoare. Dacă Dan Petrescu a zis că n-a înțeles nimic, e clar că nici jucătorii n-au înțeles ceva. A avut dreptate, a câștigat norocos, dar e important să ai măcar un singur jucător într-o zi de mare excepție, așa cum a fost Arlauskis. N-au avut nici timp de pregătire, pregătirea asta se va vedea în timp”, a spus Ilie Stan, la Digi Sport.

Ilie Stan: „FCSB nu are un vârf de careu”

Fost antrenor la FCSB în perioada 2011-2012, Ilie Stan îi susține părerea patronului Gigi Becali, care a spus că echipa a jucat fără atacant, chiar și cu Adrian Petre în teren.

„Nu e de ajuns să ai ocazii atât timp cât nu marchezi. La 20 de metri de poartă s-au complicat, au încercat să mai facă un dribling, să mai joace prea scurt. Ocaziile lor au apărut prin șuturi de la distanță și prin acțiuni dezvoltate în flancuri. Se vede că n-au avut un vârf de careu care să dezechilbreze defensiva lui Dan Petrescu”, a mai spus Ilie Stan.

Publicat: 16 06. 2020, 10:08
Actualizat: 16 06. 2020, 10:10