Gest superb al jucătorilor lui Dinamo la 23 de ani de la dispariția lui Cătălin Hîldan! Decizia luată înaintea meciului cu CFR Cluj | EXCLUSIV

UPDATE 15:45: Lotul lui Dinamo a ajuns la cimitirul unde este înmormântat Cătălin Hîldan. Alături de jucători sunt și conducătorii Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, dar și ofițerul de presă Ionel Culina.


Jucătorii lui Dinamo nu l-au uitat pe Cătălin Hîldan, astfel că tot lotul lui Ovidiu Burcă va merge la cimitirul de la Brănești, din informațiile ProSport.

Gest impresionant al jucătorilor lui Dinamo! Tot lotul merge la Brănești pentru a-l comemora pe Cătălin Hîldan

5 octombrie rămâne cea mai tristă zi din istoria lui Dinamo, iar „câinii” s-au unit mai mult ca oricând la 23 de ani de la dispariția lui Cătălin Hîldan.

Înaintea meciului cu CFR Cluj, toți jucătorii vor merge la cimitirul de la Brănești, plus cei din staff-ul administrativ al clubului din „Ștefan cel Mare”.

Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan vor ajunge în jurul orei 20:00 la Brănești.

„Ne este dor de tine.

Și vom duce mai departe lupta ta crâncenă.

Ești mereu puterea noastră, Căpitane”, a fost mesajul transmis de Dinamo pe rețelele de socializare, alături de un material video, în care apar momente speciale din cariera „Unicului Căpitan”, dar și cum a fost omagiat acesta în ultimii 23 de ani.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Dinamo 1948 București (@dinamobucurestiofficial)

Regretele lui Cristi Hîldan: „Tot timpul am o durere în suflet!”

Fratele lui Cătălin Hîldan, Cristi Hîldan, nu poate uita momentul în care un marfar s-a oprit pentru ca salvarea să nu poată trece de calea ferată.

„Tot timpul am o durere în suflet doar când văd trenul. Știi de ce? Pentru că atunci când s-a întâmplat cu Cătălin, salvarea aceea l-a dus pe fratele meu către spital și a trecut un tren. Un marfar, care pur și simplu s-a oprit ca să nu poată trece salvarea timp de minute bune, care poate însemnau salvarea lui. Toate au fost să fie altfel…”, a declarat Cristi Hîldan, la EXCLUSIV DINAMO.

Publicat: 05 10. 2023, 15:22
Actualizat: 05 10. 2023, 15:49