Fratele lui Mirel Rădoi e în comă, după ce s-a aruncat de la etaj!

Fratele lui Mirel Rădoi e în comă, după ce s-a aruncat de la etaj!
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mihai, fratele lui Mirel Rădoi, selecționerului echipei naționale de tineret, s-a aruncat de la etajul unui bloc din Drobeta Turnu Severin. Ulterior, acesta a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la spital.

UPDATE, 14:30 | Deși a fost conștient în momentul în care ambulanța a ajuns la fața locului și, ulterior, l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, Mihai Rădoi se află, în prezent, în comă. Starea sa s-a agravat ulterior, în special din cauza loviturii suferite la cap, în momentul impactului cu pâmântul. Reamintim că, în jurul orei prânzului, fratele fostului stelist Mirel Rădoi s-a aruncat de la etajul 4 al apartamentului pe care îl are la Drobeta Turnu Severin.

Până la această oră, niciun reprezentant al Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin nu a dorit să ofere declarații oficiale despre starea fratelui lui Mirel Rădoi.


UPDATE, 13:35 | Sursele ProSport susțin că fratele lui Rădoi e într-o stare stabilă, suferind o fractură la unul dintre membrele inferioare. De asemenea, are o contuzie la cap. El e internat la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

În trecut, fratele lui Mirel Rădoi a avut în mai multe rânduri probleme cu legea. A fost prins furând în străinătate, anchetat și închis pentru o perioadă, dar reabilitat în 2011. În 2014 a fost condamnat la 1 an și 6 luni la închisoare în țară pentru trafic de țigări.


Mihai Nicușor Rădoi, fratele mai mic al lui Mirel Rădoi


Conform Mediafax, fratele fotbalistul Mirel Rădoi, un bărbat în vârstă de 37 de ani din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a ajuns, luni, la spital, după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuiește. Potrivit unor surse din Poliție, bărbatul era în proces de divorț. Polițiștii se află la fața locului, fiind deschisă o anchetă pentru a se stabili dacă este vorba despre accident sau tentativă de sinucidere.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele