Florentin Petre, semnele durerii și disperării din palmă și frunte: “A luat o lamă, a băgat-o în spirt și m-a tăiat până la os. A început să curgă sânge negru-movaliu”. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Florentin Petre (49 de ani) a trecut prin momente cumplite. Secundul lui Zeljko Kopic a avut două cumpene care ar fi putut să-i pună capăt carierei de fotbalist. În 2000, într-un moment în care se afla pe val din punct de vedere fotbalistic, fostul internațional a descoperit că suferă de hepatită. După ce a trecut prin tratamente dureroase cu interferon și a reușit să depășească punctul critic, Petre s-a electrocutat, un an mai târziu, în timp ce era la pescuit în Deltă. A scăpat cu viață și s-a ridicat din nou, însă păstrează și azi urmele dramelor sale. În amintire și pe piele.

Imaginile suferinței lui Florentin Petre și cum a apelat, din disperare, la un vraci din Popești care i-a tăiat fruntea pentru a-l vindeca. EXCLUSIV

Prezent în emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, fostul căpitan al „câinilor” a povestit momentele delicate prin care a trecut. Pe corpul său, semnele reamintesc mereu de episoadele crunte pe care le-a depășit cu multă durere, sacrificii, tratamente mai mult sau mai puțin convenționale.

În palma dreapta, Petre poartă o cicatrice care pleacă de la rădăcina falangelor, acoperă linia vieții și se întinde ca o șiră spre cot. Pe acolo a intrat curentul după ce fostul fotbalist a atins cu undița firele de înaltă tensiune. Și a ieșit prin picior. Florentin Petre păstrează și azi pantoful pe care l-a încălțat în acea zi. Era 2001.

„Puteam să repar, să o aduc la normal, dar am zis nu. Am vrut să păstrez cicatricea asta ca să-mi aduc aminte să nu mai fac greșeli. Aceleași operații le am și la picioare. Am o gaură mare până sus pe tibie, acolo a trebuit să desfacă și să-mi curețe tendoanele. Am avut noroc că nu mi-a afectat niciun tendon. Când mergeam la Centrul de Medicină Sportivă mă controlau, mai ales prima oară după ce am avut incidentul, să vadă dacă am reacție pe degete. Am păstrat ca suvenir adidasul și undița, dar aia din patru metri s-a topit de la curent și din ea a mai rămas un băț”, a povestit Florentin Petre în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport.

„Super baba”, vraciul din Popești care l-a tăiat pe frunte pe Florentin Petre: „A băgat lama, mi-a atins și osul, sângele era negru-movaliu”

Înainte de accidentul din Deltă, Florentin Petre fusese diagnosticat cu hepatită. A urmat un circuit covârșitor prin cabinete medicale din țară și străinătate, interferon, suspin și speranță. Disperare.

La un moment dat, la sfatul mamei sale, Florentin a apelat la o bătrână din Popești pentru un tratament neconvențional. Între arcul sprâncenelor, ca un rid adânc condamnat parcă de o eternă încruntare, o altă cicatrice traduce mut povestea.

„Pe asta n-am mai spus-o până acum. Eram într-un moment în care simțeam că nu mai rezist tratamentului. Tratamentul cu interferon pe care l-am făcut era foarte greu de gestionat. Am slăbit de la 63 de kilograme la 52. M-a topit, pur și simplu, pe picioare. Am urmat tratamentul, eram bine, eram ok și, la un moment dat, am fost în Elveția, m-au văzut doctorii, mi-au zis să stau liniștit că o să mai joc fotbal. La un moment dat vine mama acasă și-mi spune că la noi în Popești este o babă care mă poate face bine de hepatită. Eu suflam și în iaurt atunci. Eram disperat. Culmea că baba era bunica unui prieten de-al meu alături de care eu copilărisem. Și m-am dus să văd și eu cine e „super baba”. Eu sunt adeptul medicinei, dar uite că de multe ori în viață și un lucru de genul ăsta te mai ajută. Am ajuns la ea, a luat un lighean și l-a pus între picioarele mele, a luat o lamă și a rupt-o în două, a băgat-o în spirt și a dezinfectat-o și mi-a zis să nu mă mișc pentru că vrea să mă taie în frunte.

A băgat lama, cred că mi-a atins și osul, vena aia era undeva departe, m-a tăiat și nu curgea nimic. A masat și când a început să curgă, sângele era negru-movaliu. Simțeam, probabil era psihologic, că se relaxează corpul. Culmea e că după ce am făcut lucrul ăsta, m-am dus și mi-am făcut analizele și mi-au ieșit perfect”.

Urmărește în clipul de mai jos emisiunea EXCLUSIV DINAMO cu Florentin Petre invitat special  

„Ce ai în frunte?”. „Am căzut în trandafirii mamei”

Cu analizele bune și cu o cicatrice în frunte, Florentin Petre a revenit în cabinetul medicului, însă i-a fost rușine să spună că a apelat la vraciul din Popești. Medicul, însă, s-a prins.

„Am mers la doctor și m-a întrebat ce am făcut. Am zis că nimic, dar aveam semn în frunte, l-am mințit că am căzut în trandafiri la mama și m-am zgâriat. Și-a dat seama că am făcut ceva, era imposibil ca de la o săptămână la alta… eu aveam analizele undeva peste nivelul normal, iar acum erau perfecte. Mi-am cerut scuze și am spus că am făcut și asta, să vedem cum e. Nu mi-a spus nimic, am luat tratamentul, dar uite că m-a ajutat psihologic și chestia asta. Virusul era potolit după tratamentul cu interferon. Eu am scăpat de hepatită când nea Gigi Becali mi-a dat tratamentul ăla. În ultimii 20 și ceva de ani, medicina a evoluat, a apărut medicamentul ăsta minune și uite că a făcut minuni și cu mine”.

Foto: Sport Pictures

Ultima vizită la baba din Popești. Petre a mai apelat la vraci înainte de transferul la ȚSKA Sofia  

Nu a fost sigurul moment în care Florentin Petre a mers la vraciul din Popești. În 2006, înainte de a se transfera la ȚSKA Sofia, dinamovistul a apelat, din nou, la serviciile vecinei sale. Atunci a vrut să-i iasă analizele bune pentru vizita medicală la noua echipă. Întrebat în platou de acest episod, Petre a evitat răspunsul cu zâmbetul pe buze: „Nu le mai spune pe toate!”.

Publicat: 19 10. 2025, 15:31