Fanii lui Dinamo vor să preia controlul asupra clubului! Care este planul suporterilor din DDB și cum se gândesc să scape de Pablo Cortacero

Suporteri dinamovisti cu fulre in tribuna la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 21 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Dinamo trăiește o telenovelă tristă de când Ionuț Negoiță a vândut clubul cu un leu. Spaniolii care dețin controlul nu au reușit să plătească prea multe datorii și au adunat și alte facturi. Jucătorii și antrenorii se gândesc să plece pentru că nu și-au primit banii și se tem de faliment. Fanii au un plan prin care speră să preia Dinamo.

Pablo Cortacero a tot promis că vor începe investițiile, dar banii s-au pierdut pe drum. S-a stabilit chiar și ziua în care se va vota majorarea de capital de cinci milioane de euro, în „Adunarea Generală a Acționarilor”, dar dinamoviștii cred tot mai greu în aceste vești.

Fanii din „Ștefan cel Mare” s-au întâlnit cu fotbaliștii înaintea partidei cu FC Voluntari și i-au încurajat. Suporterii din DDB, care dețin deja 20,6 % din club, au un plan prin care vor să preia „frâiele” din mâinile lui Pablo Cortacero.

Fanii din DDB și planul prin care vor să preia clubul Dinamo

Suporterii au făcut deja un prim pas: au cerut 100.000 de euro, bani pe care DDB i-a împrumutat grupării din „Ștefan cel Mare” în vara acestui an, susține Fanatik. Suma trebuia restituită până pe data de 1 noiembrie. Fanii au fost amânați, iar acum cer la schimb acțiuni. Sursa citată mai scrie că „DDB” a pregătit încă 200.000 de euro pentru ziua de 30 noiembrie, data la care Dinamo trebuie să arate că respectă fair-play-ul financiar.

Cu acești bani, în total 300.000 de euro, suporterii își doresc să obțină încă 30% din acțiunile clubului, iar cu procentul care există deja s-ar prelua conducerea grupării din „Ștefan cel Mare”. Ofensiva este pregătită pentru săptămâna viitoare.

„Cred că singurul aspect credibil în toată această ecuație la Dinamo e DDB-ul, sunt suporterii, care efectiv au promis, au ajutat imediat, încearcă să ajute în continuare, deși sunt total dați la o parte chiar dacă încearcă să spună unii și alții să spună că sunt alături de noi, pentru ei am jucat, pentru ei facem!”, a declarat Daniel Stanciu, membru și el în Program DDB, la Digi Sport.

Publicat: 21 11. 2020, 18:43
Actualizat: 21 11. 2020, 22:30