Cum era Klopp înainte de celebritate? Marius Niculae a povestit un moment din perioada Mainz: „Am scăpat spre poartă, aveam un om mai în spate, dar am preferat să trag. A doua zi m-a chemat la el”. Ce a urmat

Cum era Klopp înainte de celebritate? Marius Niculae a povestit un moment din perioada Mainz:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 35 de ani, Marius Niculae a anunțat că se va retrage din fotbal, iar miercuri a povestit câteva episoade interesante din perioada pe care a petrecut-o în Germania, la Mainz, echipă la care l-a avut antrenor pe Jurgen Klopp.

Carismaticul antrenor al lui Liverpool se pregătește pentru finala Europa League cu Sevilla, iar „Săgeată” a fost invidat în studioul Dolce Sport, unde a vorbit despre a doua cea mai importantă competiție intercluburi din Europa. Atacantul și-a făcut timp pentru a rememora perioada în care a jucat sub comanda managerului german. Se întâmpla în 2007, la Mainz, echipă pe care Klopp a antrenat-o timp de șapte ani, din 2001 până în 2008.

„Era la fel ca acum, la antrenamente foarte serios, în rest râdeai tot timpul cu el. Întreținea o atmosferă foarte bună. Era de pe atunci un pic nebun. La un moment dat a adat un gol Mohamed Zidan și a intrat în teren după el ca să îl felicite. În toată Germania era cunoscut pentru astfel de ieșiri. Chiar dacă îl putem cataloga nebun, după reacții, este în primul rând foarte corect. Știa să facă glume, dar era foarte corect. Dacă greșeai ceva, te lua în birou și spunea «nu-mi place asta, nu-mi place asta! Dacă nu le faci cum spun eu, nu mai joci!» 

Am avut o singură dată probleme cu el. Era la un meci cu Cottbus parcă, împotriva lui Vlăduț Munteanu. Am scăpat spre poartă, aveam un om mai în spate, dar am preferat să trag. A doua zi m-a chemat la el, mi-a pus faza de zece ori, s-a enervat foarte tare. A fost singurul moment în care m-am ciondănit cu el”, a spus Niculae.

6 meciuri a jucat Marius Niculae pentru Mainz, în 2007.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele