Echipa care poate deveni campioana Ligii 1! Surpriză totală. Nu e FCSB sau CFR! „Totul e stabilit foarte clar” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe crede că Sepsi este capabilă să producă o surpriză imensă în sezonul viitor din Liga 1. Invitat la ProSport Live, fostul conducător al Rapidului știe de ce FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova ar trebui să aibă emoții.

După ce a ajuns în play-off, Sepsi poate să se bată chiar la titlu în ediția viitoare de campionat, după cum a subliniat Dinu Gheorghe.

Patronul celor de la Sepsi OSK a mai precizat că Sfântu Gheorghe este pe cale să devină primul oraș din Europa de Est care va avea două stadioane omologate de către UEFA. Stadionul din Simeria, cu două stele, dar și viitorul stadion a covăsnenilor care are 8.800 de locuri, de lângă sala Sepsi Arena, care va putea primi patru stele și ar putea găzdui meciuri din eșaloanele superioare.

Dinu Gheorghe crede că Sepsi se va bate la titlu: „Să nu avem surpriza asta”

Dinu Gheorghe este de părere că Sepsi poate să facă un pas înainte și să termine cel puțin pe locul al doilea în Liga 1.

„Sepsi se va așeza în coaste celor trei (n.red. – FCSB, CFR și Universitatea Craiova), să nu avem surpriza să și depășească cel puțin una dintre ele. Lucrurile sunt bine așezate, totul e stabilit foarte clar acolo, chiar dacă au pierdut jucători importanți. Vor face o figură bună și în campionatul viitor, cu Leo Grozavu”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Deocamdată, Sepsi este însă mai mult cu gândul la debutul în Europa. Echipa antrenată de Leo Grozavu va evolua cu învingătoarea dintre FC Spartak Trnava (Slovacia) și Mosta FC (Malta), în turul al doilea preliminar al Conference League. Meciul tur va avea loc pe 22 iulie, în deplasare, în timp ce partida de pe teren propriu va avea loc pe 29 iulie.

  • Sepsi, dezvăluiri despre transferul picat al lui Andrei Dumiter la FCSB: „Nu am reuşit să-l convingem!”
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×