VIDEO | Mommy D e furioasă: „Am vrut să urc în ring. Mayweather a boxat murdar”. Apucăturile bizare ale mamei lui Pacquiao și ce a făcut fiul ei în biserică după ce a fost învins

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mommy D., adică Dionisia Pacquiao, este mama filipinezului învins de Floyd Mayweather, duminică dimineața, în SuperFight-ul de la Las Vegas. Cu câteva ore înainte de meci, ea a fost surprinsă într-o ipostază superbă, cu mâna pe creștetul fiului ei, rugându-se împreună cu el pentru victoria în meci.

În vârstă de 69 de ani, Dionisia Pacquiao s-a dezlănțuit într-un interviu acordat după partidă pentru o televiziune din Manila. Ea a declarat că Mayweather a boxat „murdar” contra fiului ei.

Am fost foarte furioasă la meci pentru că Mayweather a fost murdar. Cum încerca Manny să-l lovească, se ducea imediat să-l ia în brațe. L-am văzut apoi cum îl lovea pe Manny. În timp ce îl lua în brațe, i-am văzut mâna la spatele lui Manny, lovindu-l în rinichi. Am strigat la arbitru, dar nu m-a auzit. Trebuia sancționat. La un moment dat am vrut să mă urc în ring să-i arăt vreo două lui Mayweather. Am strigat: „Vedeți că vin sus!„.

În timp ce vorbea cu reporterul, mama lui Pacquiao gesticula sugestiv cu pumnii. Întrebată ce ar face dacă s-a trezi față în față cu adversarul lui Manny, Mommy D, așa cum este cunoscută în Filipine, a spus zâmbind: „Nu știu (arată pumnul). Trebuie să fiu fair-play. Dacă l-aș vedea? I-aș arăta eu eschivă! Bate-mă, Mayweather, că eu mă feresc”.


Mommy D. își protejează fiului cu o rugăciune citită deasupra capului. Imagine surprinsă înainte de meciul cu Mayweather

Mommy D este un personaj celebru în Filipine. Părăsită de soț atunci când Manny Pacquiao avea 14 ani, mama boxerului a trebuit să crească 6 copii. Acum are un prieten cu 30 de ani mai tânăr cu care vrea să facă un copil, încă un frate sau o soră pentru PacMan.

După ce și-a sfătuit fiul să se lase de box după ce a fost făcut knock-out de Juan Manuel Marquez în 2012. Doi ani mai târziu, a fost filmată în sală, la meciul Pacquiao vs Timothy Bradley, în timp ce aparent îl blestema pe adversarul lui Manny, având în mână o cruce și o carte de rugăciune.

VEZI AICI MOMENTUL ÎN CARE MAMA LUI PACQUIAO ÎL BLESTEAMĂ‚ PE BRADLEY

La o zi după înfrângerea șocantă a lui Pacquiao cu Marquez, Mommy D și-a certat fiul pentru că a abandonat credința catolică, tradițională în Filipine, și a îmbrățișat o formă de creștinism evanghelic protestant. Totul s-a întâmplat în direct, la o emisiune televizată, în timp ce Pacquiao și soția sa ascultau resemnați.

A doua zi după înfrângerea la puncte cu Floyd Mayweather, Pacquiao și soția au mers la o biserică din Las Vegas unde au participat la o slujbă religioasă. Cei doi au fost filmați în timp ce cântau în timpul procesiunii. În sală s-a aflat și actorul american Jim Caviezel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele