Opt televiziuni din România au fost închise, celebrii prezentatori au plecat! Ce se ascunde în spatele deciziilor care au „zguduit” televiziunea din România!

Autor: Dan Mirea Publicat: 03 May. 2019, 17:38 Actualizat: 03 May. 2019, 17:39 Diverse
Opt televiziuni din România au fost închise, celebrii prezentatori au plecat! Ce se ascunde în spatele deciziilor care au „zguduit” televiziunea din România!

Au apărut primele declarații oficiale, după „revoluția” petrecută în cadrul Digi24. Serghei Bulgac, președinte și CEO al RCS & RDS, susține că modificările ample prin care a trecut postul se cauzează „veniturilor insuficiente”. 

Într-un interviu acordat New MoneySerghei Bulgac a lămurit anumite aspecte, după ce cele opt stații locale Digi24 au fost închis și după ce mai mulți angajați au plecat: „Nu suntem atât de vizibili cum e Pro TV, cum e Antena, dar, în sine, portofoliul este foarte mare. În cadrul acestuia, Digi 24, istoric, a fost segmentul care a avut cumva cele mai mari investiții, cele mai mari costuri operaționale, însă venituri insuficiente. Venituri din publicitate. Postul nu a vândut publicitate deloc în primii trei-patru ani. De doi-trei ani, noi vindem publicitate. Dar, și așa, este o problemă economică. Și atunci, tot ce se întâmplă la postul Digi 24 este 100% o decizie internă de a optimiza structura de costuri și de a face canalul, dacă nu profitabil, să nu fie perdant. Alte motivații nu avem”, a declarat Bulgac.

„Sintagma «de opoziție» eu nu aș vrea să mi-o asum și nici Digi 24 nu a fost creat cu scopul de a fi pro putere sau anti putere sau de opoziție. Noi, când discutăm cu jurnaliștii noștri și colegii noștri din Digi24, singura cerință pe care o repetăm de fiecare dată este ca postul să fie echilibrat și independent. Și atunci, faptul că dumneavoastră îl catalogați de opoziție e un minus pentru noi. Noi nu ne-am dorit și nu ne dorim să avem în portofoliu un post de opoziție. Ne dorim un post echidistant, un post care formează oamenii. Eu cred că sunt schimbări și în societate, și în sfera media, și atunci poate că alți analiști media sau presa le-au interpretat ca și când ar fi o schimbare la noi. La noi, sincer, nu a fost nicio schimbare. Avem invitații deschise către toți reprezentanții tuturor partidelor politice și sunt deschise permanent. Oricând, oricare dintre ei dorește să vină la noi, ușile noastre sunt deschise. (…) Și mi se pare și corect. Un post relevant vorbește cu cei care fac decizii, care hotărăsc, care au capacitatea de a schimba România. Și asta ne dorim”, a adăugat Serghei Bulgac pentru sursa citată.

În martie 2019, CNA a aprobat solicitarea RCS & RDS de a retrage licențele pentru cele opt televiziuni locale (Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Oradea și Timișoara)

Pe lângă închiderea stațiilor locale, Digi 24 a decis să nu mai prelungească înțelegerile cu unii dintre angajații din București, iar asta a dus la plecarea mai multor reporteri, editori și producători, dar și a lui Tudor Mușat, unul dintre prezentatorii de imagine ai canalului Digi 24. Aflat la Digi 24 din martie 2014, Tudor Mușat era una dintre figurile marcante ale postului.

RCS&RDS, între „revoluție” și scumpiri

În momentul în care au anunțat introducerea primului canal care poate fi urmărit în format 4K, trustul a anunțat și scumpirea abonamentelor la serviciile de internet și televiziune digitală și analogică, începând cu 1 martie: „Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și de creștere a calității serviciilor pe care vi le furnizăm, precum și pentru a reacționa la creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiți să ajustăm tarifele. Astfel, de la 1 martie 2019, prețurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifica. Chiar și după aceste modificări, prețurile serviciilor Digi vor continua să fie foarte atractive”, se arată într-un comunicat oficial.

 

Autor: Dan Mirea Publicat: 03 May. 2019, 17:38 Actualizat: 03 May. 2019, 17:39 Diverse
Pe aceeași temă
TOP 30 - Vedetele noastre cu
TOP 30 - Vedetele noastre cu "rușinea" pe afară. Unele nici măcar nu au lenjerie intimă
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza oribilei crime
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza ...
Crima ORIBILA! Gabriela a fost OMORATA cu sange RECE! BREAKING NEWS
Crima ORIBILA! Gabriela a fost OMORATA cu sange RECE! BREAKING NEWS
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. Ce obiectiv a pus echipei sale
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. ...
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi am vrut s-o ocolim“
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi ...
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat nicio regulă
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat ...
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult prea bună''. Nebunia s-a tranformat într-o adevărată ORGIE
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult ...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
Cum să te păzeşti de boala care a răpus-o pe Cristina Ţopescu. Oricine poate să păţească asta
Cum să te păzeşti de boala care a răpus-o pe Cristina Ţopescu. Oricine poate să păţească asta
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
BREAKING NEWS: Categoria de salriaţi care primesc 4 ZILE DE CONCEDIU în plus. De CONCEDIU în PLUS beneficiază cei care....
BREAKING NEWS: Categoria de salriaţi care primesc 4 ZILE DE CONCEDIU în plus. De CONCEDIU în PLUS beneficiază cei care....
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
Farsă amoroasă terminată prost pentru un tânăr înşelat de soţie. A fost tăiat, bătut şi sechestrat de rival
Farsă amoroasă terminată prost pentru un tânăr înşelat de soţie. A fost tăiat, bătut şi sechestrat de rival
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! I-au spart "lacătele" mentale printr-o manevră a detectivilor americani din anii '80
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! ...
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate