Oana Zăvoranu, război total cu „internauții” care au acuzat-o că a exagerat cu operațiile estetice. „Voi susține frumusețea personalizată și nu cea copiată de la toate balabustele”

Redactor:
ProSport
Oana Zăvoranu, război total cu „internauții” care au acuzat-o că a exagerat cu operațiile estetice. „Voi susține frumusețea personalizată și nu cea copiată de la toate balabustele”
  • Publicat:

Oana Zăvoranu, răspuns dur pentru cei care au criticat-o. Vedeta a postat câteva fotografii pe rețele sociale și a intrat în război cu cei care au acuzat-o că a apelat la estetician.

Oana Zăvoranu a împlinit de curând 47 de ani. Postează foarte des fotografii pe rețele sociale, iar fanii au lăudat-o: „Nu te recunosc… Practic, altă persoană fără machiaj”, au fost două dintre numeroasele mesaje în care i s-a spus că arată foarte bine. Au fost și comentarii răutăcioase. Unii i-au spus că nu ar fi putut să strălucească dacă nu ar apelat la operații estetice. Oana Zăvoranu a reacționat rapid.

„Mulțumesc pentru sutele de mesaje în care sunteți de acord cu mine referitor la părerile vis a vis de cum trebuie să fie abordate tratamentele, (îmbunătățirile), pe care o femeie trebuie să și le facă la nivelul feței sau corpului. Da, susțin și voi susține frumusețea PERSONALIZATĂ și nu cea copiată de la toate balabustele care merg la medicii esteticieni cu poză-n dinți și sunt făcute „copy paste” ?

Unde vă este personalitatea ? Dacă mie mi-ar spune cineva că semăn cu alta decât cu mine m-ar lua instantaneu capu’ pt că ar însemna că toate particularitățile fizionomiei mele ar fi praf, iar eu nu mai sunt eu…? Nu zic că dacă sunteți mai urâtele să nu va faceți mai frumoase… dar asta nu înseamnă SĂ VA FACEȚI TOATE LA FEL???… mai bine mai urâtă și cu personalitate, decât belită și cășuchie că toate ???

Consider că fiecare față este diferită și i se poate adapta cea mai bună versiune a ei…în limitele bunului simt măcar ? A…Și nu va mai luați după tâmpele care pentru orice firimitură aruncată de oricine, vă spun să vă duceți colo sau colo, sau să cumpărați aia sau aia…că totul e la mișto, la vrăjeala și voi puneți botu’ ?…uitați-va mai întâi la ele cât sunt de triste, de false și de pline de bube…pe față și în c.r ?. Ok?

Luați în seama DOAR ÎNDRUMĂRILE făcute de oameni serioși, care nu pot fi cumpărați pe un supozitor, o extensie, niște gumari, trei flori ofilite, o crema expirată, un ceai opărit sau un kil de botox ??, a scris Oana Zăvora nu Instagram.

Oana Zăvoranu, 10.000 de euro pentru întreținerea corporală

Bruneta a dezvăluit că nu merge la sală, pentru a se menține în formă, dar este adepta unui stil de viață sănătos. Ca să arate bine plătește 10.000 de euro în fiecare lună.

„Sunt mai norocoasă, noi arătăm mai bine decât arată generațiile de acum. Nu m-aș da pe una de 20 de ani. Dacă te duci în cluburi, ies de-a bușilea. Unde sunt petrecerile alea frumoase? Unul din secretele mele este că n-am fumat, n-am băut, nu m-am drogat niciodată. Nu țin dietă, acum m-am îngrășat, am 56 de kilograme.

Merg la tratamente faciale și corporale, de trei ori pe săptămână. Pe lună dau 10.000 de euro, vopsit o dată pe săptămână, tratamente, creme. Pielea cu timpul mai pierde din colagen și elasticitate. Trebuie să investești în tine. E pielea afurisită pe mine, nu se zbârcește pe mine”, a declarat Oana Zăvoranu la Antena 1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele