Incredibil! Hackerii ruși nu se lasă și vor să compromită dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID! Acuzații grave

Redactor:
Răzvan Bucur
Incredibil! Hackerii ruși nu se lasă și vor să compromită dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID! Acuzații grave
  • Publicat:

Hackerii ruși țintesc organizațiile implicate în dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus, arată oficiali din cadrul securității cibernetice din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Canada.

Britanicii au emis o avertizare, joi, prin care detaliază activitatea unui grup de hackeri, numit „APT29”, care a „exploatat breșe de securitate ale unor organizații farmaceutice aflate pe tot globul”, scrie Fox News.

Detalii despre hackerii ruși care lansează atacuri asupra organizațiilor care dezvoltă vaccinuri anti-COVID

Potrivit sursei citate, membrii grupului de infractori cibernetici sunt porecliți „Rațele” și „Ursul Leneș”, iar aceștia ar fi angajați ai Serviciilor de Spionaj ale Rusiei.

„Este de neacceptat faptul că Serviciile de Inteligență ale Rusiei îi atacă pe cei care muncesc din greu să combată pandemia de coronavirus. În timp ce alții își urmăresc interesele egoiste cu un comportament revoltător, Marea Britanie și aliații fac tot ce este posibil pentru a găsi un vaccin și pentru a proteja sănătatea globală”, a declarat Dominic Raab, secretarul pentru Afaceri Externe al Marii Britanii.  

SUA, Marea Britanie și Canada condamnă atacurile, mai ales că acestea vin într-un moment dificil din punct de vedere sanitar.

Totodată, nu se știe încă dacă președintele Rus, Vladimir Putin, știe despre aceste atacuri, dar oficialii britanici cred că asemenea acte ar fi răsplătite de liderii ruși.

Statele Unite au mai anunțat în trecut că asemenea atacuri au existat și din partea Chinei. Directorul FBI, Chris Wray a declarat la începutul lunii iulie că guvernul de la Beijing are de gând să „compromită organizațiile de sănătate americane, companiile farmaceutice și instituțiile academice care lucrează pentru a afla mai multe informații esențiale despre noul coronavirus”.

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen