Drama lui Leonard Doroftei! Fostul luptător de box rupe tăcerea. De ce a plecat din România: „Nu merit să stau să mă umilesc în fața tuturor”

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:

Leonard Doroftei este unul dintre marii români care s-au hotărât să plece definitiv din țară. După ce şi-a deschis un bar la Ploieşti, Doroftei a fost nevoit să îşi închidă afacerea pentru că nu avea autorizaţie de incendiu.

Fostul luptător de box a fost nevoit să își vândă casa și a plecat în Canada. Acum lucrează la o sală de box din orașul Montreal, unde antrenează.

Drama lui Leonard Doroftei. Motivul pentru care a părăsit România și ce face acum în Canada

„Acum sunt bine. M-am regăsit, antrenez, asta e viața mea. Sunt fericit, dar sufletul meu rămâne acolo pentru totdeauna. În Romania nu ne-am găsit locul în ceea ce făceam. De aceea am plecat. A fost un moment când nu mă regăseam. Federația a fost un eșec, afacerea a fost alt eșec. M-am simțit vândut și trădat de Primăria Ploiești.

Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor am spus că e gata. Reprezint imaginea cuiva plecat de jos, care a încercat să facă ceva frumos, care a reușit să facă ceva frumos, da ei au știut să mă arunce și să îmi pună piciorul pe piept. Am considerat că nu merit să stau să mă umilesc în fața tuturor”, a dezvăluit Doroftei pentru Radio Sport 1.

Fostul campion a dezvăluit și cum a luat decizia de a pleca din România.

„Am avut o ședință de familie. Eu am fost pentru Ploiești, nevasta pentru București, cei doi copii au fost pentru Montreal. Eu sper că sunt aici în vacanță. Însă acum nu mai este vorba despre mine sau despre soția mea, ci de viitorul copiilor mei.

Cu ce pot eu să-i ajut pe mai departe?! Dacă mi-ai luat afacerea, cu ce mai pot ajuta copiii mei mai departe?!M-au sufocat cu taxe, cu plăți, pur și simplu. Nu mi-au dat șansa nici măcar să-mi revin, după tot ceea ce s-a întâmplat”, spunea Doroftei într-un interviu la Antenastars.

Leonard Doroftei a fost președinte al Federației Române de Box în perioada 2012-2015.

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Primele declaraţii ale gorjencei care ar fi escrocat sentimental un septuagenar italian cu aproape 800.000 euro: „El a insistat cu banii“

Peste 10.000 de maşini, ridicate într-un sector din Bucureşti începând de azi

Ianis Hagi, dorit in Premier League?! Care sunt cele doua super puteri din Anglia care ar fi interesate de transferul romanului

Motivul pentru care nu trebuie să te speli pe dinți imediat după ce ai mâncat

Fiica Andreei Esca, făcută de râs de propriul iubit.a făcut o declarație incredibilă.

Cererea în căsătorie care a făcut-o pe o tânără să țipe. Nu s-a așteptat nicio secundă la așa ceva! Iată ideea inedită devenită virală pe internet

Grecia a pus o recompensă de 300.000 de euro pe capetele criminalilor care au ucis-o pe studenta britanică Caroline Crouch, în fața copilului ei

Bombă în televiziunea din România: A fost dată AFARĂ

Momentul TERIBIL în care un pod din STICLĂ din China se sparge complet cu oameni pe el. Cum a reușit să se salveze

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Anamaria Prodan, călcată în picioare în direct la TV!  Ce a putut să-i zică, și prezentatorul a început să râdă

Clotilde Armand, prima reacție după ce ar fi pierdut alegerile! Primarul a recunoscut

Cine sunt românii plătiţi cu cel mai mic salariu posibil. Sectoarele cu cel mai prost plătiţi oameni din România

Boala de care suferă majoritatea miliardarilor din lume. Este din spectrul autist

Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?

Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice

Sonda spaţială Voyager a detectat un „zumzet persistent” dincolo de sistemul nostru solar

BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru

Păţania unui englez acuzat că a intrat fraudulos în România. Omul s-a plimbat pe plajă neştiind că acolo e graniţa

S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

O agenție a statului vinde mașini de lux și motociclete de colecție. Care sunt prețurile

FOTO. Bianca Drăgușanu, imaginile cu care a zăpăcit milionarii! S-a pozat într-un costum minuscul de baie

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total

×