Acasa » DigiSport a luat licența

DigiSport a luat licența

29 apr. 2009, 09:59,

CNA a acordat ieri licența de emisie companiei RCS&RDS pentru noul canal Digi Sport. RCS a cumpărat deja drepturile de difuzare a meciurilor din Bundesliga de la Eurosport.

„RCS va rămâne în consorțiu cu Antena 1 pentru difuzarea meciurilor din Liga I”, a declarat Alex Oprea, director RCS&RDS, conform paginademedia.ro. Canalul ar urma să fie lansat în luna mai.

„Putem discuta cu Antena 1 ca o parte din meciurile din Liga1 să fie difuzate pe Digi Sport” , mai declară Oprea pentru pagina demedia.ro, adăugând că Digi Sport „nu va fi o replică în oglindă a gsptv. Noi vrem să ne axăm pe un conținut constând în competiții sportive și mai puțin pe talk-show și emisiuni de dezbateri”.

Digi Sport va fi în pachetul de bază al RCS, rețea care are 1,4 milioane de abonați, și la DigiTV, cu un milion de abonați.