Joyskim Dawa (30 de ani) a comis o gafă uluitoare în meciul cu FC Botoșani din cea de-a cincea etapă a Superligii. La capătul fazei respective, moldovenii au reușit să înscrie.
Frustrarea roș-albaștrilor a fost cu atât mai mare cu cât începuseră bine partida și se aflau în avantaj pe tabelă. Totuși, fundașul a găsit puterea de a le prezenta scuze colegilor, chiar pe teren.
Pentru FCSB, meciul de pe Arcul de Triumf a început cum nu se putea mai bine. Ricardo Pădurariu a centrat din flancul stâng pentru Juri Cisotti, apoi acesta i-a așezat elegant mingea, cu pieptul lui Joao Paulo, care nu l-a iertat pe portarul Ioannis Anestis.
Era minutul 10 și părea să se contureze o victorie fără emoții pentru fosta campioană a României, care a ratat apoi și câteva ocazii de a-și dubla avantajul. Spre surprinderea tuturor, scorul pauzei a fost 1-1.
În minutul 36, Joyskim Dawa a „reușit” să transforme o fază aparent banală în gol pentru oaspeți. Enriko Papa i-a furat balonul în preajma careului, profitând de preluarea prea largă, după care i-a trimis lui Andrei Dumiter. Cel din urmă a rămas singur cu tânărul Mihai Popa, așa că l-a executat fără probleme.
Până la fluierul final al primei reprize, Ricardo Pădurariu a fost la un pas de a înscrie. Daniel Bîrligea l-a servit excelent în fața porții, dar fundașul a trimis în plasa laterală. La rândul lor, moldovenii au ratat ocazia de a prelua conducerea, în minutul 45+1, când același Dumiter a trimis pe lângă dintr-o poziție ideală.
După gafa uriașă pe care a comis-o Joyskim Dawa și-a cerut scuze în fața coechipierilor. Gigi Becali, în schimb, nu a putut trece peste acest moment.
Drept dovadă, camerunezul a fost schimbat la pauză, iar pe teren și-a făcut apariția veteranul Valentin Crețu. Sistemul de joc a suferit, de asemenea, modificări, semn că apărarea cu trei fundași centrali nu a dat satisfacții, deși încrederea era la cote maxime.
„Am schimbat noi sistemul acum și imbatabili vom fi! Nu mai trece nimeni. Cred că de la Dumnezeu mi-a venit ideea. (n.r. Jucați cu 3 fundași?) Numai cu trei de acum încolo. Jucăm în acest sistem și o să fie spulberați. Nu mai suflă nimeni în fața noastră cu 3 fundași. Noi avem 5 fundași de clasă. De ce să jucăm cu 2 când avem 5 de clasă?”, declara patronul înaintea meciului, pentru fanatik.ro.