Dacia Unirea Brăila – Dinamo 1-3. Dublă și pasă decisivă pentru Nistor la debutul lui „Clau-gol”! „Câinii” s-au calificat în optimile Cupei României

Dacia Unirea Brăila - Dinamo 1-3. Dublă și pasă decisivă pentru Nistor la debutul lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Petre și Claudiu Niculescu, ambii au 42 de ani și trecut de fotbaliști legendari pentru Dinamo, iar prezentul i-a adus față-n față, ca adversari, de astă dată ca antrenori. Niculescu are deja în palmaresul de tehnician două trofee, Cupa României și Supercupa cu FC Voluntari, dar are emoțiile unui debutant. Este la primul meci la conducerea tehnică a echipei de suflet. Dincolo, Florentin Petre are ocazia unei prime victorii de răsunet în scurta-i carieră de „principal”, începută abia cu un an în urmă, dar ce misiune are! Poate să-și învingă echipa care-i este emblematică pentru activitatea de fotbalist, conducând o formație, Dacia Unirea Brăila, care n-a bătut pe nimeni în primele opt etape din liga secundă, mai ales și fără avantajul terenului propriu, nevoia de „nocturnă” ducând meciul la Galați.

Răspundul, unul negativ pentru Florentin Petre, părea să fi venit foarte repede, pe fondul unor scandări ostile echipei „gazdă” din partea unora dintre spectatorii gălățeni. La o centrare din corner, Ricardo Grigore, impardonabil de singur în 6 metri, a înscris cu capul (6”), iar aproape imediat Salomao (8”) l-a lansat pe Nistor singur spre poartă și s-a făcut 2-0.

Marcatorii au avut grijă să se vadă reacția lor la evenimentele zbuciumate prin care a trecut Dinamo în ultimele zile. Ricardo Grigore a sprintat spre banca alor săi pentru a arăta un tricou pe care scria „Danciu, rămâi cu noi”, mesaj către Ionel Dănciulescu, care a demisionat din funcția de director general și care totuși a asistat la meci, din tribuna oficială a stadionului „Oțelul”, iar căpitanul dinamovist s-a bucurat arătând sigla clubului de pe tricou spre peluza fanilor alb-roșii, ca răspuns la controversatul episod al ofertei de la FCSB.

Ajungând la 2-0 atât de repede, trupa lui Niculescu o fi crezut că a dat deja răspunsul final, la ce ritm scăzut a urmat, iar Dacia Unirea a putut să devină echipa mai pozitivă. Atitudinea brăilenilor a fost premiată cu un penalty (21”), acordat la un fault al portarului Muțiu asupra camerunezului Bebey. Muțiu a apărat în primă fază la execuția lui Maxin, dar brăileanul a urmărit și a marcat pe respingere.

Subotici, ratarea anului!

De acolo, jocul s-a echilibrat surprinzător, până spre ultimele minute ale reprizei, când Dinamo a avut două ocazii uriașe. Subotici (41”) s-a înscris cu șanse mari la „premiul” pentru ratarea anului în fotbalul mondial, deviind din doar jumătate de metru în bara transversală, cu poarta goală, o minge a lui Nistor care se ducea în poartă! Popescu a trimis și el în bară (45), festivalul ratărilor dinamoviste continuând și după reluare: Subotici (55”, singur cu portarul la 14 metri, central), Salomao (56”), Hanca (60”), Daniel Popa (67”, singur de la 25 de metri), portarul echipei brăilene, Avram, făcând adevărate minuni.

Suspansul s-a dus spre fundul Dunării după ce singurul chinez din primele două ligi românești, Li Yuefeng, a primit al doilea cartonaș galben (68”) și echipa brăileană a rămas în inferioritate numerică. Nistor a profitat rapid de spațiile uriașe din defensiva adversă și a înscris a doua oară (71”). Și Dinamo a terminat în zece jucători, Sorescu fiind eliminat (88”) după al doilea „galben”.

Claudiu Niculescu debutează astfel cu o victorie ca principal al lui Dinamo și acum are adevăratele teste din campionat, în timp ce Florentin Petre mai are de antrenat până să reușească prima mare realizare în noua sa carieră.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – DINAMO   1-3
Mihai Maxin 21′ / Ricardo Grigore 6′, Dan Nistor 8′, 71′

R. Avram – Gab. Niță, Merville (Moroianu 67′), B. Hamza, Manu – Lu Yuefeng, Liv. Gheorghe (Pleșa 63′) – Maxin, Vitan, Ciucureanu – Bebey (Sil. Crăciun 79′)
Rezerve: Rob. Chirilă – Hîmpea, Calu, Van den Driest
Antrenor: Florentin Petre
Eliminat: Lu Yuefeng 68′ (cumul de cartonașe galbene)

Muțiu – Delorge, D. Ciobotariu, Mih. Popescu, Vl. Olteanu – Hanca, R. Grigore – Sorescu, D. Nistor (I. Șerban 75′), Salomao (Cooper 62′) – Subotic (D. Popa 62′)
Rezerve: Mih. Eșanu – Rob. Moldoveanu, Corbu, Mezague
Antrenor: Claudiu Niculescu
Eliminat: Deian Sorescu 88′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Oțelul (Galați); Spectatori: 2.500; Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț).


 

Dacia Unirea Brăila – Dinamo 1-3 (Maxin 21 / Grigore 6, Nistor 8, 71)

  • Dacia Unirea Brăila: R. Avram – G. Niță, Merville, Ben Hamza, Manu – Lu Yuefeng, L. Gheorghe, Maxin, Vitan – Ciucureanu, Bebey
  • Rezerve: R. Chirilă – Moroianu, Hîmpea, A. Pleșa, Calu, Van de Driest, S. Crăciun
  • Dinamo: Muțiu – Delorge, D. Ciobotariu, M. Popescu, Vl. Olteanu – Hanca, R. Grigore – Sorescu, D. Nistor, Salomao – Subotic.
  • Rezerve: Eșanu – I. Șerban, Moldoveanu, Corbu, D. Popa, Mezague, Cooper

Minutul 90+4: Final de meci! Dinamo s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, la debutul lui Claudiu Niculescu pe banca tehnică!


Minutul 88: Deian Sorescu vede și el cartonașul roșu, pentru cumul de cartonașe galbene!


Minutul 71: GOOOOOOOOOL Dinamo! Dan Nistor face dubla! Daniel Popa îl servește excelent pe Nistor, aflat într-o poziție perfectă după ce a profitat de o eroare de poziționare fundașilor adverși, iar căpitanul „câinilor” l-a executat pe Raul Avram.


Minutul 68: Lu Yuefeng este eliminat! Arbitrul Florin Andrei îl trimite la vestiare după ce a încasat al doilea cartonaș galben.


Minutul 56: Încă o ratare monumentală a dinamoviștilor. După o combinație în trei, Sorescu – Nistor – Salomao, ultimul trage puternic, peste poarta lui Avram, din câțiva metri!


Minutul 55: Deian Sorescu îl servește ideal pe Subotic, lăsat liber în marginea careului de 16 metri, însă atacantul a finalizat slab, iar Avram a reușit să rețintă.


Minutul 52: Dan Nistor trage pe jos din lovitură liberă, încercând să s


urprindă – în stilul Messi -, dar portarul Avram a fost pe fază și a respins în corner, fază care nu a mai adus niciun pericol porții Daciei Unirea Brăila.


Minutul 49: Ce ocazie! Bebey a fost lansat în adâncime, acesta s-a luptat cu ambii fundași centrali de la Dinamo, iar Mihai Popescu a fost la un pas de un autogol antologic! Apărătorul dinamovist a încercat să respingă și a ridicat mingea, cu efect, dar a lovit-o greșit și a fost extrem de aproape să-l surprindă pe Muțiu. În cele din urmă, mingea s-a dus peste poartă.


Minutul 46: A început repriza a doua!


Minutul 45+2: Pauză în meciul care se joacă pe stadionul Oțelului, la Galați!


Minutul 41: Ratare incredibilă! Dinamoviștii și-au construit bine drumul spre poarta lui Avram, Nistor a pătruns în careu și a încercat o finalizare cu un lob, dar Subotic a stricat totul! Atacantul venit în urmă cu puțin timp la „câini” a spus latul, din doi metri, dar balonul s-a izbit de bară și a fost apoi respins de apărarea adversă. E cea mai mare ratare a partidei.


Minutul 21: GOOOOOOOOOL Brăila! Mihai Maxin transformă penalty-ul, cu emoții. Muțiu a reușit să pareze primul șut, însă fotbalistul Brăilei a revenit și a marcat în cele din urmă.


Minutul 20: Penalty pentru Brăila! Muțiu iese hazardat la o centrare, respinge mingea, dar îl lovește pe Bebey cu pumnii și arbitrul Florin Andrei dictează lovitură de pedeapsă! O fază controversată, judecată în favoarea „câinilor”.


Minutul 8: GOOOOOOOOOL Dinamo! Dan Nistor marchează și el, după o cursă în banda stângă și o finalizare cu un șut cu șpițul! La ambele goluri, fotbaliștii lui Dinamo au fluturat un tricou cu mesajul „Danciu, rămâi cu noi!”.


Minutul 6: GOOOOOOOOOL Dinamo! Ricardo Grigore deschide scorul, după o centrare din stânga. Omul promovat de Bratu la echip mare a reluat cu capul, de pe loc, mingea trimisă de Dan Nistor!


Minutul 1: A început meciul!


20:55 Avem cele două echipe de start! Niculescu l-a trimis în poartă pe Muțiu, în centrul apărării pe Denis Ciobotariu, pe Ricardo Grigore la mijlocul terenului, iar atacul e format din Sorescu, căpitanul Nistor, Salomao și Subotic. Cinci schimbări față de ultimul meci cu Bratu.


Dinamo nu se află în cel mai bun moment la ora meciului cu Dacia Unirea Brăila. Problemele din staff, demiterea lui Bratu și relația cu fanii anunță o perioadă grea la echipă. Situația din campionat amplifică problemele, iar Dacia Unirea Brăila speră să aibă câștig de cauză. Totuși, debutul lui Claudiu Niculescu la Dinamo nu trebuie să fie o problemă. Adversara din 16- imile Cupei României are un început slab de sezon. Se află pe  ultimul loc în Liga 2, cu 4 puncte după 8 etape, fără a bifa vreo victorie.

De partea cealaltă „Câinii” nu se decurcă nici ei prea bine în întrecerea internă, nereușind să câștige vreun meci în deplasările din acest sezon. A înregistrat două egaluri și 4 înfrângeri. Noul tehnician al lui Dinamo și-a pus jucătorii în gardă la conferința de presă. Se așteaptă ca moldovenii să dea totul în meciul sezonului pentru ei.

Nu avem foarte multe imagini cu cei de la Brăila, din păcate. E un meci pe care îl vom trata cu maximă seriozitate. Pentru că e unul dintre obiecitvele echipei. Am câștigat acest trofeu în urmă cu un an și ceva, cu FC Voluntari și îmi doresc să îl câștig și cu Dinamo. De aceea vom trata meciul cu maximă seriozitate„, a declarat Claudiu Niculescu la conferința de presă.

Cele două formații s-au mai întâlnit de 3 ori în Cupa României, iar Dinamo s-a impus de fiecare dată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele