Francezii au darâmat Cetatea Chindiei! Dinamo – Chindia 5-0. Joel Thomas și Durimel au marcat fiecare câte două goluri

Redactor:
Adrian Albu
Francezii au darâmat Cetatea Chindiei! Dinamo - Chindia 5-0. Joel Thomas și Durimel au marcat fiecare câte două goluri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a calificat fără probleme în sfeturile Cupei României, după 5-0 cu Chindia. Născuți în Hexagon, Joel Thomas și Durimel au marcat fiecare câte două goluri

Chindia Târgoviște (Liga a III-a) a rezistat onorabil doar o repriză în fața lui Dinamo

Dinamo a plecat spre cupele europene pe cel mai scurt drum, în acest sezon. Dacă din perspectiva evoluției din campionat se pare că ar fi mai dificil pentru „câini” să prindă Europa, competiția knock-out le poate transforma roș-albilor visul în realitate. Mai ales când în primele două tururi întâlnești formații din Liga a III-a. După 4-0 cu Sănătatea Cluj, în șaisprezecimi, a urmat un concludent 5-0 împotriva Chindiei Târgoviște. La partida de aseară a fost timp și pentru acte de binefacere. De exemplu, dâmbovițenii i-au permis lui Joel Thomas să spargă gheața pentru „câini”, iar Flavius Stoican l-a introdus în premieră pe fundașul Ionuț Nedelcearu (17 ani). Totuși, o palidă consolare pentru francez, întrucât relația acestuia cu suporterii rămâne tensionată. Cornel Dinu a fost cel care l-a ajutat pe Joel să se descătușeze. Nu fosta glorie a lui Dinamo, ci fundașul Chindiei, prin eroarea din fața francezului. Ostilitățile intraseră pe făgașul normal, dar micuța și inimoasa echipă din Târgoviște, precum galeria ei, a încercat să rupă tiparele.

„Cine vine-n Groapă, fără cinci nu scapă!”

Elevii lui Silviu Dumitrescu au avut, în prima repriză, câteva șuturi de la distanță, dar și o mână de cornere la poarta lui Bălgărdean. Dacă ar fi avut o seară mai inspirată, Joel Thomas ar fi putut marca tot atâtea goluri câte ocazii a ratat de când a venit el în „Ștefan cel Mare”. Dinamo a vorbit în continuare în franceză, pentru că Durimel a liniștit apele înainte de pauză, cu o lovitură de cap, ce a trecut de puțin linia porții. În repriza secundă, oaspeții au căzut de tot. „Câinii” s-au distrat pe teren, și-au permis să rateze și de pe linia porții, dar au și găsit calea spre plasă. Chiar de trei ori: prin Lazăr și, din nou, perechea franceză Joel-Durimel. Și, uite așa, Chindia le-a oferit din nou suporterilor dinamoviști șansa să strige: „Cine vine-n Groapă, fără cinci nu scapă!”.

Mai jos ai cele mai importante evenimente ale meciului:

Min 90+2 – FINAL DE MECI: Dinamo se impune cu 5-0 în fața Chindiei Târgoviște și se califică în sferturile Cupei României

Min 90+2 – Curtean bate o loovitură liberă, Omuț reține

Min 88 – Țucudean încearcă o foarfecă laterală din careu, dar este semnalizat în ofsaid

Min 86 – GOL DINAMO 5-0! Curtean centrează în careu după un corner, Durimel reia pe spate cu capul și face dubla

Min 82 – Matei combină rapid cu Țucudean, dar șutul lui se duce alături

Min 80 – Bălgrădean scoate senzațional mingea trimisă cu capul de Ispas

Min 76 – SCHIMBARE LA DINAMO: intră Țucudean în locul lui Rotariu

Min 70 – A Șerban primește cartonașul galben

Min 70 – SCHIMBARE LA CHINDIA: intră Ispas în locul lui Bucă

Min 69 – Curtea primește excelent de la Matei, dar își prelungește balonul și este blocat de Omuț

Min 68 – SCHIMBARE LA DINAMO: debutează Nedelcearu, care îi ia locul lui Grigore

Min 67 – SCHIMBARE LA DINAMO: intră Curtean în locul lui Thomas

Min 64 – GOL DINAMO 4-0! Thomas primește pe culoar de la Lazăr, după care îl execută sec pe Omuț

Min 63 – GOL DINAMO 3-0! Rus centrează în careu, mingea ajunge la Lazăr, acesta preia greșit, dar reușește să tragă pe sub picioarele lui Omuț

Min 58 – SCHIMBARE LA CHINDIA: intră Grigore în locul lui Ghiță

Min 53 – Thomas driblează tot ce întâlnește în cale, trece și de portar, dar trage într-un jucător aflat pe linia porții, deși mai avea și alte opțiuni

Min 52 – Filip profită de o eroare a defensivei dâmbovițene, centrează pentru Lazăr, dar acesta ratează voleul

Min 50 – Rotariu îl driblează în careu pe Pătru, dar trage prea ușor și Omuț respinge

Min 46 – Grigore intervine salvator la o incursiune a lui Cherchez

Min 46 – Începe repriza a doua a meciului!

Min 45 – FINAL DE PRIMĂ‚ REPRIZĂ‚: Dinamo o conduce pe Chindia cu 2-0, goluri Thomas și Durimel

Min 43 – SCHIMBARE LA CHINDIA: Iese portarul Popescu, intră Omuț

Min 40 – GOL DINAMO 2-0! Durimel înscrie cu o lovitură de cap din cornerul executat de Matei. Oaspeții reclamă că mingea nu a trecut cu toată circumferința linia porții

Min 37 – Rotariu pătrunde central și trage cu stângul de la peste 20 de metri, puțin pe lângă poarta lui Popescu

Min 32 – Lazăr îl deschide excelent pe Thomas, acesta pătrunde în careu și trimite peste portar, dar un fundaș al Chindiei respinge

Min 28 – Thomas centrează perfect pentru Rotariu, dar lovitura de cap a acestuia se duce puțin pe lângă poartă

Min 16 – Cosmin Matei primește de la Bălgrădean, intră în careu și trage puternic, dar îm blocajul lui Marin

Min 13 – Ghiță încearcă un șut cu dreptul, din careu, dar mingea se duce alături

Min 8 – GOL DINAMO 1-0: Thomas profită de greșeala lui Cornel Dinu și înscrie cu un șut sec sub transversală

Min 5 – Dinamoviștii nu par să găsească drumul spre poarta dâmbovițenilor, care arată destul curaj în startul partidei

Min 1 – A început partida din Ștefan cel Mare!


Echipele de start:

DINAMO: Bălgrădean – Rus, Durimel, Dr. Grigore, Filip – Thicot, I. Șerban – C. Matei, Rotariu, Lazăr – Thomas

Rezerve: Naumovski, Luchin, Curtean, Boubacar, Nedelcearu, Țucudean, Grecu

CHINDIA: Popescu – Pătru, L. Marin, Vătavu, G. Honciu, R. Dobre, C. Anton, C. Dinu, G. Ghiță, Cherchez, V. Bucă

Rezerve: Onuț, Ispas, Ad. Grigore, Văduva, B. Dinu, Lungu, Dobrescu


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×