Fotbalistul pe care Hagi a pariat și care a executat patru penalty-uri în ultimul „U” – CFR din Cupă s-a retras la 30 de ani și a ajuns DJ în Anglia

Fotbalistul pe care Hagi a pariat și care a executat patru penalty-uri în ultimul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Rareș Soporan a fost actorul principal al meciului din 2008 dintre „U” și CFR, din Cupa României, când a marcat de trei ori din penalty și apoi l-a ratat pe cel decisiv.
  • „Thriller-ul” din 2008 s-a încheiat cu victoria CFR-ului la penalty-uri, scor 14-13.
  • Soporan a fost unul dintre preferații lui Gică Hagi, care l-a transferat la Poli Timișoara, când antrena în Banat.

Tragerea la sorți din semifinalele Cupei, care a stabilit ca rivalele din Cluj să se lupte pentru un loc în finală, i-a dus pe toți suporterii celor două formații cu gândul la celebrul meci din 2008. Atunci, CFR-ul, proaspăt campioană, întâlnea tot în Cupă pe Universitatea, care era în Liga a II-a. Meciul s-a disputat pe vechiul stadion al „șepcilor roșii”, într-o singură manșă și a avut un deznodământ incredibil. „Alb-negrii” au condus cu 2-0, din două penalty-uri transformate de Rareș Soporan. CFR a egalat, iar „U” Cluj a trecut iar în avantaj, pentru ca apoi echipa din Gruia să facă 3-3 în minutul 78.

S-a ajuns la penalty-uri, Soporan a mai marcat o dată de la „punctul cu var”, dar scorul la loviturile de departajare a fost 10-10, după executarea tuturor jucătorilor de la Universitatea, care avea un om în minus. Soporan a fost față în față cu Nuno Claro pentru a patra oară, dar a ratat și CFR-ul s-a calificat mai departe, în competiția pe care avea să o câștige în acel an.

„Soporan a plâns în vestiar”

Soporan, omul recordului, a fost extrem de afectat după meci, își amintește Laurențiu Buș, care a jucat și el în acea partidă. „Îmi amintesc că era o tensiune foarte mare. Dorinel Munteanu era antrenor și ne-a spus că nu joacă ligile și trebuie să dăm tot ce putem. A fost un meci memorabil. N-o să-l uit niciodată. La 2-0 pentru noi la pauză nu credeam că mai pot întoarce scorul. Am avut mari emoții la penalty-uri și sigur și Soporan, mai ales când l-a executat pe al patrulea. De obicei îți stabilești înainte unde dai, dar când dai de patru ori nu mai știi ce colț să alegi. Îmi amintesc că era foarte afectat. Era trist și demoralizat și a și plâns în vestiar. Știu că l-am încurajat mult pentru că eram prieteni”, își amintește Laurențiu Buș, care își caută echipă după despărțirea de Rapid. „Aștept orice ofertă. Din fericire eu mi-am luat toți banii de la Rapid”, a spus Buș.

„Mixează muzică în cluburi din Anglia”

Spre deosebire de el, prietenul său Rareș Soporan a încheiat-o cu fotbalul de un an, chiar dacă are doar 30 de ani. Vedeta meciului din 2008 a jucat ultima dată în Moldova, la Milsami, dar a plecat de acolo și a decis să renunțe la fotbal pentru … muzică!

Rareș Soporan a ajuns în Anglia, alături de soția sa și este DJ în cluburi. „Știu că e în Anglia și mixează în cluburi sau pub-uri. Mai lucrează ceva în domeniul IT”, a spus Laurențiu Buș.

Bun prieten cu Soporan, acesta nu a fost surprins de noua preocupare a fostului coleg de echipă. „Îi plăcea foarte mult muzica și îi plăcea să mixeze încă de când jucam la „U” Cluj. Tot timpul era cu muzica. Face și studii în acest domeniu”, a povestit Buș.

Hagi l-a cerut la Poli Timișoara

Rareș Soporan era considerat unui dintre cei mai talentați tineri jucători de vârsta lui, în 2006, când avea 22 de ani. Atunci a fost chemat de Gică Hagi la Poli Timișoara, iar bănățenii au plătit 150.000 de euro pe el. După plecarea „Regelui” de pe Bega, Soporan a fost împrumutat la Ceahlăul, Reșița și înapoi la „U” Cluj, iar cariera și-a încheiat-o după două experiențe mai puțin reușite la Unirea Alba Iuliu și FC Milsami.

Trică: „A fost un meci frumos atunci. O să fie partide interesante”

Antrenorul de astăzi al CFR-ului, Eugen Trică, a jucat și el în acel meci din 2008. Mijlocașul de atunci al „feroviarilor” a marcat pentru 2-2 și a executat primul penalty pentru CFR. „A fost un meci foarte frumos atunci. Cu multe goluri. Știu că ne-am calificat mai departe și am luat și Cupa României în acel an”, și-a amintit Trică, cel care se așteaptă la un nou meci echilibrat. „Mi se pare un adversar foarte bun, dar îmi era indiferent cu cine cădeam în semifinale. O să fie două partide foarte interesante. Este o rivalitate sportivă, pozitivă și trebuie să ne bucurăm de asta. Tot timpul a fost un derby”, a spus tehnicianul CFR-ului.

Universitatea Cluj va fi oaspete în primul meci din dubla manșă a întâlnirii din semifinala Cupei cu CFR Cluj. Turul se va disputa în intervalul 3-5 martie, iar returul în perioada 31 martie-2 aprilie.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×