Dinamo, cea mai iubită echipă pe Facebook! Steaua e pe 2!** Vezi ce echipă are 0 fani!

Steaua și-a lansat ieri oficial pagina de Facebook, iar fanii roș-albaștrilor, recunoscuți ca fiind cei mai numeroși, și-au dus deja echipa favorită pe locul 2 în „Liga I Facebook”. Asta în timp ce pe stadion, la meciul cu Sportul, tribunele erau dezolant de goale, doar 1.500 de fani încumetându-se să înfrunte frigul aseară.

Vorbele din care Ioan Andone a făcut deja un brand personal, „avem mai mulți suporteri pe internet decât la stadion”, nu se potrivesc numai lui Dinamo. Culmea, Steaua e vizată pentru încadrarea în această categorie, mai ales după meciul de aseară. Promovată în premieră și pe Facebook, campania steliștilor de a aduce lumea la stadion n-a avut efectul scontat. Și, pentru că era miercuri, iar Bucureștiul oferea ieri o climă mai degrabă siberiană, doar 1.500 de oameni au ținut să asiste la Steaua – Sportul, această cifră reprezentând de departe cea mai slabă audiență a roș-albaștrilor în ultima vreme. „Câinii”
sunt lideri.

Steaua e pe 2
În prezent, toate echipele din Liga I au invadat internetul, fie că au făcut-o pe cale oficială ori prin intermediul fanilor. Începând cu Steaua sau Dinamo și terminând cu Victoria Brănești sau Astra, toate formațiile din prima divizie a României au cont pe Facebook, cel mai popular site de socializare din lume. Cea mai proaspătă pagină de pe internet este cea a Stelei, care ieri și-a lansat oficial contul de Facebook. Recunoscută ca fiind echipa cu cei mai mulți fani din România, formația lui Becali a reușit perf