Cupa ROMANiei:** Rapid – Juventus 4-1! Victorie la revenirea pe Giulești

Cupa ROMANiei:** Rapid - Juventus 4-1! Victorie la revenirea pe Giulești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a făcut fără emoții pasul către optimile Cupei României, Juventus București a rezistat puțin mai mult de jumătate din prima repriză fără să primească gol și a sfârșit primind patru.

Dacă te-ai fi uitat doar la primele 35 de minute ale meciului Rapidului cu Juventus București, de aseară, ai fi spus că giuleștenii fără Răzvan Lucescu pe bancă sunt ca o mașină de Formula 1 fără pilot. Foarte greșit! Bozovic a găsit pedala de accelerație din două încercări și a centrat perfect pentru 1-0 al lui Roman. A fost golul care a reușit să le bage rapidiștilor combustibil în ghete și fix înainte de pauză fostul mijlocaș de la Brașov a mai lovit o dată. Acum probleme mai erau doar cu câte goluri mai poate da Rapidul.

Teixeira a încercat de două ori să ajungă direct la faza zilei, dar golul serii i-a aparținut lui Apostol. „Mucles” a amuțit tribunele cu un șut direct de la 35 de metri, iar în minutul 64 trupa lui Schumacher avea în cârcă un scor de neprezentare. N-a rămas așa, pentru că și Apostol și-a dorit o „dublă”, venită fără probleme după pasa lui Crețu (79). Până la urmă a fost 4-1, deoarece Zaharia a trimis superb la „păianjen” o minge din lovitură liberă.


Min 90+1. Fluier final.
Min 89. GOL JUVENTUS! Zaharia trimite perfect din lovtură liberă, de la 30 de metri. Mingea se duce în vinclul lui Straton și lovește bara transversală înainte să intre în plasă.

Min 86. Juventus are o lovitură liberă de la 35 de metri. Oaspeții nu știu să gestioneze faza și pierd posesia.
Min 80.
Schimbare la Juventus. A intrat Ianuși, a ieșit Marin.
Min 79. GOL RAPID! Apostol își trece din nou numele pe lista marcatorilor, de data asta cu un șut plasat din 8 metri. Centrarea pe jos i-a aparținut lui Sburlea.
Min 76.
Șutul lui Surdu, din interiorul careului, este respins de Stănescu.
Min 73. Schimbare la Rapid. Pancu i-a luat locul lui Cassio.

Min 72. Anghelache scoate excelent șutul lui Surdu, de la 13 metri.
Min 71. Schimbare la Juventus. Iese Tene, intră Buștea.
Min 70. Sburlea centrează pe jos în careul de 6 metri. Cassio încearcă să lovească mingea cu călcâiul, dar nu o nimerește.
Min 69.
Surdu reia cu capul un corner de pe dreapta. Faza rămâne fără rezultat.
Min 66. Roman trimite puternic, din lovitură liberă. Mingea se oprește în zid.

Min 63. GOL RAPID! Apostol trage extraordinar de la 35 de metri, la vinclu. Anghelache nu poate para șutul rapidistului și se face 3-0.
Min 62. Marin trage slab, de la 25 de metri. Straton nu are probleme în a reține balonul.
Min 61. Cassio cade în careu, după un duel cu un fundaș al celor de la Juventus. Se acordă corner pentru Rapid.
Min 59. Schimbare la Rapid. Apostol îl înlovcuiește pe Teixeira.
Min 58. Grigorie șutează puternic, de la 20 de metri. Mingea trece puțin pe lângă poartă.

Min 53. Schimbare la Rapid. A intrat Sburlea, a ieșit Roman.
Min 49. Șutul lui Teixeira, de la 25 de metri, se duce peste poartă.
Min 47. Teixeira îl lansează pe Grigorie, Anghelache iese și reține.
Min 46. A început cea de-a doua repriză.
Min 46. Schimbare la Juventus. A intrat Istinie, a ieșit Tache.

Min 45. Pauză în Giulești.
Min 45. GOL RAPID! Roman realizează „dublă”, după ce îl execută din poziție de unu la unu pe portarul Anghelache, după o pasă în adâncime venită de la Teixeira.
Min 42. Cassio reia cu capul o centrare de pe stânga. Mingea se duce peste poarta lui Anghleache.
Min 40. Teixeira trimite peste poartă din lovitură liberă.

Min 37. GOL RAPID! Bozovic centrează de pe stânga, Cassio prelungește până la Roman, aflat în poziție de ofsaid. Atacantul Rapidului marchează fără probleme din 6 metri.
Min 33. Cassio trage de la 18 metri, dar mingea se duce pe lângă poartă.
Min 32.
Bozovic centrează pe jos, în 6 metri, dar niciun rapidist nu ajunge la balon.
Min 30. Zaharia trage din lovitură liberă, dar mingea se duce mult peste poartă
Min 29.
Glauber vede cartonașul galben după ce îl faultează pe Stoica.

Min 28. Alexa centrează în adâncime pentru Surdu. Mingea este prea puternică și atacantul nu poate aunge la ea. Aut de poartă.
Min 25. Surdu trage cu stângul, de la marginea careului. Anghelache prinde cu siguranță.
Min 20. Joc de posesie practicat de gazde, Juventus preferă să se apere și să încerce contraatacuri cu baloane lungi.
Min 15. Roman este lansat în adâncime, însă Anghelache iese și ajunge la balon înaintea atacantului rapidist.
Min 13. Roman și Grigorie trec pe sub o centrare de pe partea stângă. Ambii jucători rapidiști se aflau la 10 metri de poarta lui Anghelache.

Min 8. Teixeira trage din voleu, Anghelache prinde fără probleme.
Min 7. Bozovic îl faultează pe Tene. Defensiva rapidistă respinge centrarea din lovitură liberă.
Min 4. Marin este surprins în ofsaid.
Min 3. Roman centrează de pe dreapta, Anghelache prinde și este faultat de Surdu.
Min 1. A început partida.


Rapid: Straton – Crețu, Glauber, Oros, Bozovic – Grigorie, Alexa, Teixeira – Roman, Casio, Surdu
Rezerve: Drăghia – Burcă, Apostol, N. Grigore, Sburlea, Pancu, Deac

Antrenor: Răzvan Lucescu

Juventus: M. Anghelache – Amet, Stănescu, Bârsănel, Tache – Daia, I. Florea, Tene, M. Stoica – Al. Marin, Al. Zaharia (cpt.)
Rezerve: Cioloca – V. Rotaru, Ianuși, Goșman, Istinie, Buștea, Florică
Antrenor: Constantin Schumacher


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele