Brașovenii vor calificarea în sferturi!** „Nu ne gândim la CFR, vrem să ÎNVINGEM la Târgu Jiu”

Brașovenii vor calificarea în sferturi!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat, marți, că echipa sa are un moral bun și își dorește să se califice în sferturile Cupei României în dauna formației Pandurii Târgu Jiu.

„Ne așteaptă meciuri de foc în perioada imediat următoare. La Târgu Jiu vom juca un meci important pentru noi, în compania unei echipe aflate într-o formă deosebită, cu un antrenor căruia îi place fotbalul ofensiv. Avem moral bun și mergem cu gândul să ne calificăm. Principalul meu obiectiv acum este să recuperez jucătorii după meciul cu Dinamo. Sunt convins că băieții vor da totul pentru calificare. Deocamdată nu mă gândesc la meciul cu CFR Cluj, trebuie să ne concentrăm asupra meciului de la Târgu Jiu. Ne dorim să ne calificăm în semifinale și, de ce nu, chiar în finală, însă trebuie să demonstrăm pe teren că merităm acest lucru. În ultimele etape, am avut meciuri bune, deși am jucat în deplasare”, a declarat Daniel Isăilă înaintea antrenamentului de marți.

Dau totul pe teren

La rândul său, mijlocașul Alexandru Chipciu spune că meciul cu Pandurii este unul dificil, dar că el și coechiperii lui vor să obțină calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. „Urmează un meci foarte greu pentru noi, pentru că întâlnim o echipă foarte bună. Nu ne gândim la revanșă pentru meciul pierdut în startul campionatului cu Pandurii. Vom da totul în teren și sperăm să ne calificam în faza următoare a competiției. Ne dorim să ajungem cât mai sus în Cupa României. Tratăm fiecare meci cu seriozitate, iar primul meci important este cel de la Târgu Jiu. Noi am jucat mai bine în deplasare, acasă trebuie să construiești și este mai greu ținând cont că încă nu avem o echipă omogenă. După jocul cu Pandurii vom juca acasă, în campionat, cu CFR Cluj, o echipă cu mulți jucători de valoare care joaca foarte bine în deplasare. Sper să câștigăm mai ales că vom juca în fața propriilor suporteri”, a declarat Chipciu.

FC Brașov va juca miercuri, de la ora 16.00, la Târgu Jiu, meciul cu Pandurii contând pentru optimile de finală ale Cupei României.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele