Finala Cupei României: Astra Giurgiu – Viitorul | Arbitrul partidei și arcul peste timp spre omul care l-a înfuriat pe Valentin Ceaușescu

Live blog pe www.prosport.ro
Finala Cupei României: Astra Giurgiu - Viitorul | Arbitrul partidei și arcul peste timp spre omul care l-a înfuriat pe Valentin Ceaușescu

AstraViitorul, azi, de la 20:30, în finala Cupei României. Partida se joacă pe stadionul Ilie Oană din Ploiești și e transmisă în format liveblog pe www.prosport.ro.

Arbitrii finalei vor fi Radu Petrescu – Mircea Orbuleț (ambii București) și Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin).  Pentru Petrescu este prima finală de cupă din carieră, devenind al 50-lea arbitru care conduce un asemenea ultim act. Totodată este al doilea Radu Petrescu care arbitrează o finală de Cupa României.

Omonimul său, care era din Brașov și astăzi nu mai este printre noi, a făcut-o acum vreo trei decenii. Atunci a condus trei finale consecutive, pe cele din edițiile 1985/86, 1986/87 și 1987/88. Ultima a fost cea cu scandal dintre Steaua și Dinamo, când a anulat un gol Stelei în finalul celor 90 de minute, decizie care l-a înfuriat pe Valentin Ceaușescu, patronul spiritual de-atunci al roș-albaștrilor, și le-a ordonat roș-albaștrilor să iasă din teren. Iar Radu Petrescu de-atunci împreună cu unul dintre tușieri (George Ionescu) s-au ales cu o suspendare de un an.

În actuala ediție de cupă a mai condus un joc, Viitorul – U Craiova 1948 CS 2-0, din manșa a doua a semifinalei. La acest meci l-a avut asistent pe Marius Nicoară, cu care va colabora și în finală. Nicoară s-a mai aflat la linie la meciul din optimile de finală, Unirea Alba Iulia – FCSB. De asemenea și celălalt asistent, Orbuleț a mai fost prezent la un meci din această ediție, U Craiova 1948 CS – Viitorul 1-2.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cum a devenit cel mai mare club World Class din nordul Capitalei un pol de wellness pentru o comunitate întreagă
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania