Are patru Cupe în palmares!** Balaci știe cum se joacă o finală: „Îmi plăcea să mă iau în piept cu cei mari!” (P)

Ilie Balaci explică, din perspectiva omului cu patru Cupe ale României câștigate, cum se trăiește un meci mare și cum ar trebui ca jucătorii să abordeze o finală.

Cum se simte un jucător de la care spectatorii au cele mai mari așteptări, așa cum ați fost dumneavoastră, înaintea unei finale de Cupă?
Te simți important! Dar dacă ești slab de înger, lucru greu de crezut despre un fotbalist de la care lumea are mari pretenții, e o presiune incredibilă pe umerii tăi. Eu nu m-am simțit niciodată apăsat de miza unei partide. Din contră, abia așteptam meciurile astea mari: cu Steaua, cu Dinamo. Muream de nerăbdare înaintea unei finale de Cupă sau înaintea unui meci tare în campionat. Îmi plăcea să mă iau în piept cu cei mari! Na, mândria noastră de olteni…

Mândria despre care spuneți v-a făcut să ajungeți o legendă a fotbalului românesc…
Dacă nu eram așa, poate nu aș fi fost atât de iubit. Dar poate aș fi jucat până la 35 de ani.

Și ce ați fi preferat: mult, dar fără performanțe, fără faimă sau mai puțin și…
(întrerupe reporterul) Uite, dacă vei fi vreodată curios, caută în arhive un ziar din 1973 în care apare un interviu cu mine în care spuneam două lucruri pe care mi le amintesc perfect și astăzi. Eram la al doilea meci în Divizia A și declaram că peste șase luni vreau să joc în echipa națională. Așa s-a întâmplat. Și am mai spus că la 26 de ani, când voi fi în mare glorie fotbalistică, am să renunț. Eh, n-am vrut să renunț, dar așa s-a întâmplat.

Bun, dar de ce ați fi spus acest lucru?
Sincer, asta credeam atunci. Acum n-aș mai spune așa ceva, dar asta a fost. Dar să îți răspund până la capăt la întrebarea anterioară: mai bine șase luni, dar frumos, decât 15 ani… Până la urmă, asta dă valoare unui sportiv, faptul că rămâi în istorie. Iar eu, nu știu cât de bun am fost, dar am rămas în istorie. Nu știu cât am fost de bun, dar am fost iubit și sunt și acum.

Fotbalul este un sport în care sunt foarte multe orgolii, foarte mulți bani. Mai este loc și de fair-play?
Dintotdeauna fotbalul s-a jucat pe bani. Dar eu niciodată, înainte să intru pe teren, nu m-am gândit la câți bani urmează să iau dacă bat în partida respectivă. Era plăcerea aia nebună de a juca. Până la urmă, ce însemna un meci important, o finală de Cupă? Este exact cum ți-ai pune costumul pe tine și te-ai duce la o gală. Acolo nu te duci supărat, încruntat… te duci cu zâmbetul pe buze!

Vreau să fac apel la memoria dumneavoastră: mai țineți minte când ați dat primul autograf?
Sigur! Aveam 16 ani, jucam un meci la Petroșani. A fost debutul meu în Divizia A. Dar eu eram deja cineva important pentru olteni, lumea știa de mine. Sincer, pe moment nu am înțeles gestul. Asta pentru că eu niciodată n-am cerut un autograf. L-am întâlnit pe Johan Cruyff, care pentru mine a fost și va rămâne Dumnezeu în fotbal, și m-am dus lângă el, m-am prezentat și i-am întins mâna. Din nou, mândria de oltean (zâmbește).

Ce simte un fotbalist atunci când driblează un adversar și tot stadionul se ridică să îl aplaude?
Uite, crede-mă că eu auzeam tribunele doar înainte de meci când fanii ne scandau numele. N-am auzit niciodată tribuna cum striga la golurile noastre. Poate și pentru că noi țipam mai tare decât ei. Sau poate că eram obișnuit cu așa ceva…

Le lipsește fotbaliștilor de astăzi acea pasiune a fanilor cu care erau înconjurați jucătorii din generația dumneavoastră?
Ca să ai parte de un stadion plin, trebuie să fii fotbalist! Uite, am jucat o finală de Cupă cu Steaua, pe stadionul Republicii. Ia caseta și vei observa că din 30.000 de oameni, 25.000 erau olteni. Meciul disputat la București, reține! Craiova a fost întotdeauna o stare de spirit. Uite, îți mai spun o chestie. Dacă iei toate echipele din România care au făcut de-a lungul timpului performanță, este imposibil să nu găsești măcar 1-2 olteni!

Vă contrazic. Echipele calificate în semifinalele Cupei României nu cred că au olteni…
Cum nu? Uiți de Dănciulescu de la Dinamo, de Grigorie de la Rapid. La Gaz Metan sunt doi… Nu există echipă de succes fără olteni! Steaua care a câștigat Cupa Campionilor îi avea pe Bumbescu și pe Pițurcă și exemplele pot continua.

Care credeți că ar fi finala pefectă pentru Cupa României din acest an?
Toată lumea așteaptă un meci între Dinamo și Rapid. Pentru că se va juca în București, cu 55.000 de oameni în tribunele unui stadion de 5 stele.

Spuneați mai devreme că vreți ca fotbaliștii să joace cu zâmbetul pe buze finala din acest an. Cât de important este să joci doar din plăcere?
Eu tot timpul le-am zis jucătorilor să se amuze pe teren. Nu le-am spus niciodată: «Trebuie să câștigați, să îi călcați în picioare». Frumusețea jocului e dată de acel zâmbet despre care îți spuneam. Iar noi avem fotbaliști care joacă degajat. Uită-te la Dănciulescu, la Sânmărtean.