Alexe: „Cupa ne va salva sezonul”!** Moți: „Cu Bistrița va fi mai greu decât în tur”

Redactor:
Robert Zamfir
Alexe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Alexe a declarat miercuri că, în cazul în care formația
sa ar câștiga Cupa României, ar putea salva sezonul după ce a ieșit
din cursa pentru obținerea titlului de campioană a Ligii I.

„Să ajungem noi în finală și apoi vom vedea cu cine jucăm. Sunt
două echipe foarte bune și cu siguranță va fi foarte greu. Cu
Bistrița nu va fi un meci chiar de relaxare, chiar dacă am câștigat
acolo cu 2-0, avem prima șansă, dar va trebui să câștigăm și aici.
Să nu uităm că suntem Dinamo și nu trebuie să pierdem niciun meci
pe teren propriu. Normal că în cazul în care am câștiga cupa am
putea spune că e un sezon salvat, mai ales că suntem mulți jucători
tineri care nu am câștigat un trofeu și ne dorim foarte mult asta.
Ne pare rău că am ajuns să nu mai avem șanse la campionat. Și
Brașov și Steaua sunt două echipe foarte bune, cu siguranță ne va
fi greu în finală”,
a spus Alexe într-o conferință de
presă.

„Nu e
dubios că Bistrița spune că nu e interesată de
Cupă”

„Nu e dubios că Bistrița spune că nu e interesată de Cupă,
după ce am câștigat acolo cu 2-0 va fi foarte greu. Și noi în
situația lor am fi procedat la fel probabil. Cred că va fi mai
dificil pentru că vor fi jucători noi, mai ambițioși. Important e
să ajungem în finală și să o câștigăm, indiferent cu cinie jucăm.
Meciurile Steaua-Dinamo sunt așteptate tot timpul, toată lumea își
dorește o astfel de partidă. Putem pe ultima sută să mai salvăm
ceva din acest sezon, să terminăm pe locul patru și să câștigăm
Cupa
„, a declarat Moți.

Partida retur din
semifinalele Cupei României, dintre Dinamo și Gloria Bistrița, se
va disputa joi, de la ora 20.45 și va fi transmisă de Pro
TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×