Culise: portița care se pregătește pentru ca Academia Rapid și ASSR Brașov să poată intra în Liga 3. De ce Steaua nu se opune și cum vor fi eludate regulamentele FRF cu complicitatea tuturor

Redactor:
Matei Udrea
Culise: portița care se pregătește pentru ca Academia Rapid și ASSR Brașov să poată intra în Liga 3. De ce Steaua nu se opune și cum vor fi eludate regulamentele FRF cu complicitatea tuturor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pare tot mai clar că, din vară, în Liga 3 vor evolua, braț la braț, Academia Rapid și Steaua, actualele protagoniste ale Ligii 4 București. Giuleștenii n-au dreptul legal să promoveze, dar articolele de regulament care le interzic acest lucru vor fi încălcate cu acordul și sprijinul politicienilor aflați la putere, dar și al conducătorilor FRF și AMFB.

ProSport a discutat, în ultimele zile, cu mai mulți specialiști în drept și în legislație sportivă, dar și cu surse de la FRF și de la cluburile implicate, pentru a asambla bucățile unei povești cu mult suspans.

CONTEXTUL
Asociația Academia Rapid, club înființat în vara anului trecut de Asociația Rapid Redivivus 2017, fostul fotbalist Ovidiu Burcă și suporterul Adrian Olariu, nu a reușit, în ciuda tuturor eforturilor, să-și obțină personalitatea juridică la tribunal. Instanțele, sesizate de rivalii de la AFC Rapid, au considerat că există deja o asociație cu acest nume și au respins sistematic toate acțiunile.

Fără personalitate juridică, AS FC Academia Rapid nu poate obține Certificat de Identitate Sportivă (CIS) de la Ministerul Tineretului și Sporturilor.

Iar fără CIS, această echipă nu poate intra, conform unei circulare date în februarie de Comitetul Executiv al FRF, în barajul de promovare în Liga 3.


Articolul 2, Alineatul 1 din ROAF: schimbarea denumirii membrilor afiliați se poate face doar în perioada dintre două ediții de campionat. Articolul 2, Alineatul 4: cererea se depune doar în perioada 1-30 iunie, în caz contrar cererea urmând a fi respinsă

Aici intervine un element foarte important, veți vedea, în povestea noastră: deși regulamentele FRF nu sunt în vigoare de azi, de ieri, până acum federația a închis ochii la o ilegalitate, permițând unor cluburi fără CIS și/sau personalitate juridică să joace barajul și chiar să dispute câte un tur de campionat în Liga 3 doar pe bază de „bonuleț”. Practica „bonulețelor” era o altă metodă tradițională de a eluda regulamentele. Cluburile care nu erau în regulă cu actele depuneau la FRF/AJF/AMFB o cerere de înscriere în competiție însoțită de un „bonuleț” de la tribunal sau de la MTS care atesta că urma să se analizeze cazul lor. Erau înscrise astfel în întreceri fără documentația completă, unele ajungeau să se bată la promovare, pentru ca apoi, în plină competiție, dosarul să le fie respins de instanțele judiciare sau de MTS. Și se ajungea în situația ca, după 15-20 sau chiar mai multe etape, federația să aibă în competiții echipe rămase fără personalitate juridică sau fără CIS, ceea ce e ilegal.
Începând de astă-iarnă, Răzvan Burleanu a decis să pună punct acestui haos care trena încă de pe vremea lui Mircea Sandu. În urma unei decizii a Comitetului Executiv al FRF, emisă în februarie, s-a stabilit clar că nu se vor mai face niciun fel de derogări și excepții.


Rezolvarea acestei anomalii a înscrierii în competiții pe bază de „bon” a pornit de la ProSport. În vara lui 2016, publicația noastră a descoperit că echipele din fotbalul românesc legitimau și foloseau ilegal jucătorii extracomunitari, încălcând legislația României și a UE. Pe bază de „bonuleț” de la Oficiul de Imigrări, care atesta doar faptul că acolo fuseseră depuse documentele pentru ca jucătorii să primească permis de muncă, aceștia erau legitimați și trimiși în teren, muncind, practic, „la negru”. Permisul de muncă ieșea (sau nu) într-o lună, două, trei, poate chiar mai mult, interval în care fotbaliștii jucau uneori un tur de campionat și chiar plecau după aceea din țară. Fără permis de muncă, acești jucători extracomunitari nu puteau beneficia de contract de muncă, de asigurare, cluburile nu plăteau impozit pe salariu etc. Practica era generalizată.
ProSport a prezentat pe larg frauda, exemplificând cu cazul concret a trei jucători extracomunitari de la Concordia Chiajna. Articolele din 2016, aici, aici și aici.
În lipsa unei colaborări a LPF pe această temă, Burleanu a impus obligativitatea ca jucătorii să nu mai poată fi legitimați doar pe bază de „bonuleț”. Apoi a venit, astă-iarnă, rândul cluburilor.


Echipa cel mai greu lovită de această revenire a lucrurilor în făgașul legal este, ați ghicit, tocmai AS FC Academia Rapid, clubul înființat sub patronajul PSD și finanțat prin intermediul unor sponsori apropiați de Partid.

Academia Rapid, înscrisă anul trecut direct în Liga 4 (la fel ca Steaua, Carmen și AFC Dinamo), a făcut însă investiții foarte mari pentru un club de acest nivel, atrăgându-i pe foștii fotbaliști rapidiști Daniel Niculae și Daniel Pancu (aceștia joacă, dar ocupă și funcții de conducere). Pe bancă stă un alt fost jucător rapidist din anii ”90, Constantin Schumacher. Cu asemenea lot, Academia defilează în campionat, este pe primul loc și, foarte probabil, va câștiga titlul.

Numai că problemele juridice descrise mai sus n-au putut fi depășite.

Tot acest lanț al slăbiciunilor a generat îngrijorări, agitație, nervozitate atât în rândurile acelor suporteri rapidiști care au decis să susțină echipa, cât și printre conducătorii Academiei Rapid și politicienii care o veghează și „cresc” din umbră. Timpul a trecut implacabil și, în disperare de cauză, toți cei implicați au căutat o altă cale ca să „fenteze” regulamentele.


Momentul în care Liviu Dragnea, aflat pe stadionul din Craiova, a spus textual, astă-toamnă, că Academia Rapid este o echipă „pe care o vom crește”. A fost prima asumare oficială, din partea liderului PSD, a proiectului tutelat de primarul Sectorului 1 

S-a avut în vedere inclusiv o cooptare a președintelui grupării adverse, AFC Rapid, Horia Manoliu. Au fost inițiate negocieri, Manoliu a afirmat pentru ProSport că a discutat și cu primarul Sectorului 1, Dan Tudorache. Mai mult, sursele noastre spun că a existat cel puțin o întâlnire a lui Manoliu cu Daniel Pancu, fotbalistul revenind la sentimente mai blânde după ce, în urmă cu ceva vreme, îl calificase pe interlocutorul de acum drept „boschetar”.


UPDATE Horia Manoliu, președinte la AFC Rapid, a sunat reporterul ProSport pentru a dezminți că s-ar fi întâlnit cu Pancu: „Să-i spuneți celui care v-a furnizat informația că e un dobitoc! Nu m-am văzut, în ultima lună, nici cu Pancu, nici cu Gruia Stoica, nici cu Copos”.


ACȚIUNEA

Cum repetatele încercări de a obține personalitate juridică pentru entitatea actuală au eșuat, s-a recurs la altă soluție. Conducătorii Asociației Academia Rapid au rezervat la Registrul Comerțului, în perioada martie-aprilie, 4 variante de denumiri pentru niște societăți comerciale pe acțiuni.

Dintre acestea a fost preferată Societatea Comercială Fotbal Club R București Societate pe Acțiuni, unde acționari figurează, în acte, aceiași fondatori ai Asociației Academia Rapid: Ovidiu Burcă, Adrian Olariu, Asociația Redivivus Rapid 2017.

Interesant este că, în cazul SC FC R SA, „cineva” a apăsat foarte tare pedala accelerației în privința formalităților legate de CIS. Actele pentru noua Societate Comercială au ieșit de la Registrul Comerțului pe 20 aprilie. Patru zile mai târziu, pe 24 aprilie, SC FC R SA avea deja CIS-ul de la Ministerul Tineretului și Sportului! Pentru cei în temă cu birocrația de la MTS, situația poate părea de-a dreptul neverosimilă. Alte cluburi înființate au așteptat și 6 luni până au primit CIS. SC FC R SA a așteptat 4 zile.

„Să fie clar, nu e ilegal ce s-a petrecut, pentru că nu este prevăzut vreun termen în care se pot elibera actele. Dar, în realitate, ca să iasă CIS-ul într-un timp atât de scurt, nu se poate decât dacă sunt îndeplinite două condiții esențiale:

1. un telefon, o intervenție «de undeva», de foarte sus, dacă înțelegeți ce vreau să spun, și

2. cineva să fi preluat expres dosarul depus de SC FC R SA și să fi umblat, timp de câteva zile, de la un birou la altul, în MTS, cerând peste tot prioritate și urgentarea avizelor”,

a explicat pentru ProSport o sursă cu multă experiență din interiorul ministerului.

Pe 27 aprilie, documentele, împreună cu CIS-ul, au fost depuse de Olariu la AMFB, împreună cu cererea ca începând din play-off activitatea să se treacă de pe Asociația Academia pe SC FC R SA.

Soluția aleasă de oamenii primarului Dan Tudorache are un avantaj, pe de o parte, dar și un imens dezavantaj, pe de altă parte.

Avantajul: s-a „fentat” tribunalul de care nu s-a putut trece timp de peste 6 luni. Procedura înființării de Societăți Comerciale e mult mai simplă, actele ies foarte repede, formalitățile pentru obținerea personalității juridice sunt mult simplificate.

Dezavantajul: SC FC R București SA nu este AS FC Academia Rapid București. Cele două structuri sunt total diferite: au alt nume, altă formă de organizare juridică, alt CUI (Cod Unic de Identificare). Nu există nicio legătură între ele.


Articolul 70, Alineatul 2 din Statutul FRF: este interzisă orice modificare a formei juridice a clubului sau a structurii persoanei juridice în scopul facilitării accesului într-un eșalon competițional superior și/sau în scopul facilitării primirii licenței în detrimentul integrității competiției. Aceste ultimele 3 cuvinte ar putea reprezenta o portiță de evadare, avocații SC FC R SA prevalându-se de faptul că modificările n-ar afecta integritatea întrecerii

PLANUL

În continuare, lucrurile ar trebui, în viziunea celor care le pun în mișcare, să curgă astfel:

– Comitetul Executiv al AMFB se întrunește și decide, invocând un caz de forță majoră, trecerea activității Asociației Academia Rapid pe SC FC R SA. Se va cere acordul FRF pentru această operațiune care este strict interzisă, prin mențiuni exprese, atât în Statutul FRF, cât și în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) semnate – amândouă – chiar de Răzvan Burleanu.

Deja AMFB a emis un comunicat pe această temă.

– La rândul său, Comitetul Executiv al FRF, condus de Burleanu, va lua în considerare cererea AMFB (sunt șanse foarte mari ca o solicitare similară să vină de la AJF Brașov, acolo unde liderul Ligii 4, ASSR Brașov, e în aceeași situație cu Academia) și să dea o derogare.

În cel mai pur stil românesc, toate părțile au, și de data asta, partea lor de dreptate.

Pe de o parte, regulamentele, întărite cât se poate de corect de Burleanu astă-iarnă, interzic cu desăvârșire schimbarea denumirii, a formei juridice sau a structurii unui club în timpul sezonului competițional.


Articolul 45, Alineatul 2.1 din ROAF: paragraful introdus pentru a pune capăt haosului care a guvernat ligile inferioare de mulți ani încoace: echipele din Liga 4 care vor să intre în barajul de promovare în Liga 3, ediția 2018-2019, au obligativitatea întrunirii condițiilor prevăzute de cluburile din Liga 3 (CIS, personalitate juridică). Această frază a pus în situație foarte grea, acum, Academia Rapid


Până acum, nerespectarea acestei prevederi logice și de bun-simț a generat abuzuri, situații scandaloase, ridicole sau chiar imposibil de soluționat. Cluburi intrate ilegal în Liga 3, în anii trecuți, au fost lăsate să joace fără CIS, fără personalitate juridică – și, deci, neafiliate la FRF. Unele s-au desființat, altele au provocat scandaluri, iar federația nu avea instrumentele legale să le sancționeze. Au fost și cazuri în care aceste cluburi-fantomă, inexistente în scriptele federale, au ajuns să se bată pentru promovarea în Liga 2!

Din această perspectivă, măsura luată de Burleanu a fost salutară.
Numai că președintele FRF a decis modificarea în timpul acestui sezon competițional, între tur și retur. De aici apare complicația și partea de dreptate a celor de la Academia Rapid și ASSR Brașov. Cele două cluburi vor invoca, întemeiat, faptul că nu au avut timpul necesar să intre în legalitate, iar ce s-a putut astă-vară, pentru unii, nu se mai poate pentru ele.

De aici, compromisul: factorii politici și sportivi care veghează la ascensiunea Academiei Rapid vor cere – și speră să obțină – o derogare din partea FRF. „Doar de data asta”, „în mod excepțional”, echipei susținute de primarul Sectorului 1 și de Liviu Dragnea i se va permite această transformare în timpul sezonului competițional, astfel încât în barajul pentru Liga 3 să intre sub titulatura de SC FC R București SA, grupare care are CIS și personalitate juridică.

PERSPECTIVA
Acest plan pare să mulțumească, azi, pe toată lumea implicată.

– AMFB scapă de un caz complicat și de atenția opiniei publice, care de un an, de când au apărut Academia Rapid și Steaua în Liga 4, a aflat de o puzderie de ilegalități comise la nivelul Asociației Municipale.

– FRF își va atinge obiectivul de a vedea urcate în Liga 3 două echipe cu suporteri mulți, SC FC R SA/Academia și – aici, surpriză! – Steaua.

– Steaua nu are motive să se opună planului pentru că a primit deja asigurări, din partea lui Răzvan Burleanu, că va fi invitată direct în Liga 3, chiar dacă termină pe locul 2 în campionatul Ligii 4.
Răzvan Burleanu este în relații bune cu comandantul CSA Steaua, colonelul Cristian Petrea, spun sursele ProSport. Mai mult decât atât, Marius Lăcătuș, managerul echipei de fotbal a „militarilor”, este prieten cu Gabriel Bodescu, mâna dreaptă a lui Burleanu.
În plus, această invitație din partea FRF adresată clubului Steaua de a intra în Liga 3 va fi perfect legală. Potrivit regulamentului, grupările care au echipe de juniori în Liga Elitelor pot cere (și primi) dreptul de a juca automat în Liga 3.

– În sfârșit, primarul Dan Tudorache și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, vor putea să spună, în fața suporterilor rapidiști, că au făcut ceea ce au promis. Amândoi au garantat, în mai multe rânduri, că vor avea grijă ca echipa pe care au moșit-o anul trecut va urca în cel mai scurt timp în prima ligă. Dan Tudorache a supralicitat, chiar, într-o emisiune la Realitatea TV, în luna martie, când a spus că totul va fi bine pentru că a preluat personal cazul reglementării situației juridice a clubului.


Ovidiu Burcă (stânga), primarul Dan Tudorache (centru), Daniel Pancu (dreapta) au discutat îndelung despre proiectul Academiei Rapid

PERICOLELE
Există, însă, și un inconvenient în toată această poveste care – după cum ați putut citi – este complicată: aspectul legal.

Faptul că toată lumea își va da mâna (probabil) pentru a încălca sau ignora prevederile Statutului FRF și ale ROAF nu transformă operațiunea din una ilegală într-una legală.

Concret, tot campionatul, până acum, echipa tutelată de Primăria Sectorului 1 a jucat sub numele de AS Academia Rapid. Acum, cu o lună înainte de terminarea sezonului, se dorește mutarea întregii activități pe o altă structură, cu altă organizare juridică și alt nume.

E ca și cum ai transforma acum, cu 3 etape înaintea finalului de campionat din Liga 1, FC CFR Cluj SA în AS FC Universitatea Cluj. Ar fi exact același lucru, doar că în sens invers și mai puțin grav, pentru că în această situație ambele cluburi au CIS și personalitate juridică. Singurul lucru pe care îl au în comun CFR SA și AS FC Universitatea este că sunt din același oraș.

Am oferit acest caz extrem pentru a se înțelege anomalia „mutării” unui club (cu loc în clasament, lot de jucători, conducere etc), în plin sezon, de pe o Asociație Sportivă cu un nume pe o Societate pe Acțiuni cu alt nume.

Acest tip de situații este interzis clar, explicit, în nu mai puțin de 4 articole din regulamentele FRF.
E vorba de Articolul 2 din ROAF, Articolul 4 din ROAF, Articolul 45 (Alin. 12.1) din ROAF și Articolul 70 din Statutul FRF. Conținutul lor îl puteți citi, în facsimil, în acest articol, iar linkurile documentelor publicate pe site-ul FRF sunt aici și aici.


Articolul 4, Alineatul 6 din ROAF: cererile de modificare a formei juridice sau a structurii unui club pot fi introduse NUMAI în perioada 1-30 iunie a fiecărui an, în caz contrar cererea urmând a fi respinsă. E nevoie de avizul Direcției Juridice a FRF. Anul acesta, meciurile de baraj pentru Liga 3 vor fi la mijlocul lunii iunie și actele ar putea fi validate până la data respectivă. Problema e că, așa cum ați citit mai sus, Articolul 2, Alineatul 1 din ROAF subliniază că schimbările pot fi făcute numai între edițiile de campionat

În concluzie, întregul eșafodaj gândit și construit de politicieni, conducătorii FRF, AMFB și șefii Academiei Rapid/SC FC R SA are un singur punct slab. Dacă va exista fie și un club nemulțumit de situație și îndeajuns de curajos încât să atace deciziile care se pregătesc, lucrurile pot lua o întorsătură complicată. Comisiile FRF, controlate de Burleanu, pot respinge eventualele contestații. În instanțele civile, însă, nu există nicio șansă să fie validată această metamorfoză, în timpul sezonului competițional, a Asociației Academia Rapid în SC FC R SA.


Legătura afectivă a Academiei cu adevăratul Rapid a fost asigurată prin intermediul a trei oameni foarte iubiți în Giulești, Daniel Niculae (stânga), Constantin Schumacher (centru) și Daniel Pancu (stânga). Primul și ultimul sunt atât jucători, cât și conducători executivi în club. Atât Niculae, cât și Pancu și-au exprimat des nemulțumirea și îngrijorarea că problemele juridice nu se rezolvă, periclitându-se astfel munca și banii cheltuiți în acest sezon. Acum, când a văzut structura acționariatului SC FC R SA, „Nico” amenință că se retrage de-a binelea

P.S. De parcă toate lucrurile descrise mai sus n-ar fi suficiente, în interiorul Academiei Rapid au apărut disensiuni. Foarte nervos, Daniel Niculae, președintele clubului și unul din cei mai importanți jucători ai echipei în acest campionat, a avut o izbucnire nervoasă chiar în seara în care Ovidiu Burcă a anunțat că la AMFB s-au depus actele pentru a fi mutată activitatea clubului de pe Asociația Academia pe Societatea Comercială R Societate pe Acțiuni. Daniel Niculae a avertizat că, dacă nu se rezolvă problema juridică a Academiei Rapid în cel mai scurt timp, partida cu Carmen va fi ultima pentru el la acest club. Unele surse spun că „Nico” a fost deranjat că în acționariatul SC R SA au intrat Burcă, Olariu și Asociația Redivivus. Cele două persoane enumerate mai devreme și respectiva asociației sunt patronii din acte ai clubului condus de Niculae.
Sursele ProSport spun că Daniel Niculae este în relații tensionate cu Ovidiu Burcă. În urmă cu câteva luni, între cei doi ar fi avut loc și o altercație. „Nico” îi reproșează lui Burcă faptul că a tratat superficial și neglijent problema juridică, iar toată povestea a degenerat, transformându-se într-o situație periculoasă. Eșecurile din sălile de judecată (într-una din situații, reprezentanții Academiei au pierdut apelul pentru că au depus prea târziu actele la tribunal!) au dus la cazul de acum, când o mulțime de oameni din partide politice și structuri sportive (AMFB, FRF) se dau peste cap ca să găsească rezolvări, mai mult sau mai puțin legale, pentru ca Academia Rapid să poată promova în Liga 3.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele