Cornel Dinu și Dumitru Dumitriu fac avancronica Superligii 2024: cine ia titlul, ce echipe merg în play-off și care retrogradează direct? EXCLUSIV

ProSport a publicat înainte de reluarea Superligii 2023/2024 în noul an, cu 9 etape rămase de disputat din sezonul regular, o analiză cu argumente care oferă perspectiva subiectivă a jurnaliștilor Cătălin Mureșanu și Gabriel Berceanu (disponibilă AICI) pe temele fierbinți ale campionatului. Avancronica Superligii 2024: cine va lua titlul, ce echipe vor merge în play-off și care vor retrograda direct în acest sezon?

În completarea demersului nostru, oferim astăzi viziunea a doi reputați tehnicieni, amândoi campioni ai României! Cornel Dinu și Dumitru Dumitriu au răspuns provocării ProSport în avancronica Superligii 2024!

Avancronica Superligii 2024

Cornel Dinu, campion ca antrenor cu Dinamo București în 2000 și 2002, alături de Dumitru Dumitriu, campion cu rivalii roș-albaștri în 1995, 1996, 1997 și 2005, sunt invitații noștri de marcă ai unei avancronici inedite pentru partea decisivă a acestui sezon fotbalistic intern.

Înainte de a descoperi opțiunile și argumentele lor, notăm faptul că acestea împărtășesc 100% perspectivele jurnaliștilor ProSport din materialul menționat mai sus, când vine vorba de campioana României 2023/2024 și de cele două echipe care vor retrograda! Dar când vine vorba formațiile ce vor prinde play-off-ul, avancronica Superligii 2024 realizată de tehnicieni acoperă variante diferite!

Farul Constanța se regăsește în alegerile ambilor tehnicieni, ca și la jurnalistul Cătălin Mureșanu. În schimb, Cornel Dinu o pune alături pe Sepsi Sf. Gheorghe, iar Dumitru Dumitriu, pe Universitatea Cluj! Ce au preconizat jurnaliștii: Sepsi și Farul (Mureșanu), Sepsi și U Cluj (Berceanu).

Cornel Dinu: „Deși mă doare că trebuie să spun asta…”

Iată răspunsul lui Cornel Dinu, în exclusivitate, la provocarea ProSport pentru avancronica Superligii 2024! Cine ia titlul?

FCSB. Dacă nu intervin tot felul de fantasmagorii, intervenții și mai știu eu ce din partea cui cunoaștem, FCSB cred că o să ia titlul. Este echipa cea mai echilibrată și cu dispoziția cea mai bună pe atac”

Dar în play-off ce echipe vom avea alături de FCSB, Rapid, Universitatea Craiova și CFR Cluj, formațiile cu bagajele deja făcute pentru ultima fază a competiției?

Sepsi, pentru că este o organizație foarte serioasă, mai ales că au adus un antrenor neamț. Iar Farul Constanța pentru că-l are pe Hagi, chiar dacă și el îmi pare puțin răvășit în anumite decizii. Are, totuși, capacitatea să facă o echipă care să învingă atunci când nu te aștepți”

La retrogradare directă…. FC Botoșani și Dinamo!

Se fac eforturi, dar cred că, deși mă doare că trebuie să spun asta, Botoșaniul și cu Dinamo au puține șanse. Dinamo a încercat să se întărească, dar am anumite rezerve. Până acum a fost o mare ineficiență, în majoritatea situațiilor, de la mijloc în față. Iar în apărare, să joci în continuare cu Patriche, mi se pare că reprezintă un risc prea mare”

Dumitru Dumitriu: „Farul va fi o echipă greu de bătut!”

Din zona de background roș-albastru, Dumitru Dumitriu se poziționează, în exclusivitate pentru ProSport, ferm când vine vorba de viitoarea campioană a Superligii:

FCSB. Avansul de puncte e mare. Iar celelalte echipe nu pot să o depășească. Apoi jocul, exprimarea care a adus aceste puncte în plus, sunt argumente tari. Aici îmi e clar acum deși, la un moment dat, Rapidul și Universitatea Craiova au demonstrat că pot fi concurente la titlu…”

Pentru Dumitriu, Farul va intra în play-off, cu o nuanță interesantă, chiar în fața celeilalte opțiuni, Universitatea Cluj:

Farul este prima. Este campioana României și are jucătorii cei mai bine antrenați de Gică Hagi. Iar dacă o să-și pună la punct problemele din prima parte a campionatului, demonstrate, Farul va fi o echipă greu de bătut. Mai departe, îmi place Universitatea Cluj a lui Sabău. Merg pe el și o spun pentru că „U” are un lot destul de bun, iar totul este angrenat perfect de disciplina impusă de Neluțu. Tehnică, tactică și comportament”

Cine retrogradează direct? Tot Botoșani și Dinamo!

E greu de anticipat, dar cred că ultimele două echipe în clasamentul la zi. Și nu am alt argument decât punctajul. Diferența, în orice context, destul de greu de recuperat, chiar și într-un campionat cu astfel de desfășurare, mă refer de înjumătățirea punctelor”

Publicat: 19 01. 2024, 15:56