Cornel Dinu, laude pentru omul din spatele Academiei FCSB: „Eu l-am trimis la Coverciano, iar Nevoiță în curtea lui Gigi Becali”

Cornel Dinu, laude pentru omul din spatele Academiei FCSB: „Eu l-am trimis la Coverciano, iar Nevoiță în curtea lui Gigi Becali”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu îl laudă pe Ilie „Bebe” Alexe (40 de ani), coordonatorul Academiei FCSB. Mister spune că actualul „creier” al centrului de copii și juniori al roș-albaștrilor a fost îndepărtat de la Dinamo de către Ionuț Negoiță.

FCSB este lider în Liga 1, iar Gigi Becali se poate iar gândi la titlul de campion, după șase ani de secetă. Mai mult de atât, patronul FCSB se poate mândri că a dat o lovitură incredibilă pe piața transferurilor, după vânzarea lui Dennis Man la Parma, pentru suma record de 13 milioane de euro.

Multă lume pune rezultatele FCSB pe seama schimbării de strategie a patronului FCSB. Acesta mizează foarte mult pe centrul de copii și juniori. Iar dovadă stau rezultatele echipei a doua a clubului. FCSB 2 este singura care se bate de la egal la egal cu CSA Steaua, în Liga 3.

Cornel Dinu, laude pentru omul din spatele Academiei FCSB: „Eu l-am trimis la Coverciano, iar Nevoiță în curtea lui Gigi Becali”

Cornel Dinu consideră că omul „vinovat” pentru rezultatele Academiei FCSB, din ultima vreme, este Ilie „Bebe” Alexe. Acesta a ajuns în curtea lui Gigi Becali în 2017, dar a mai avut un mandat pentru roș-albaștri, între 2008 și 2011.

„«Fecesebecaliuța» are patru, cinci jucători, chiar și fără «Ciao Man din Parma», adică Tănase, Coman, Moruțan, Oaidă, acum și Octavian Popescu, care pot crea combinații și inventa execuții, curse cu mingea sigură la picior, surprinzătoare, nimicitoare pentru adversari.

Aduși sau crescuți în «Academia» din Berceni a lui Geambazi, prin Vali Argăseală și profesorul Bebe Alexe, trimis de mine la Coverciano, readus tot de mine de la Steaua și trimis de Nevoiță tot în curtea lui Gigi Becali, are mai puțină importanță”, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.ro

Cornel Dinu crede că aceasta este singura șansă de supraviețuire într-un fotbal sărăcit.

„Cred că aceasta este o gândire practică pentru sărăcia în care, din prea multe puncte de vedere, se zbate fotbalul nostru.

În criză profundă, privindu-l și interpretându-l, firesc, în oglinda opacă, ciobită, murdară și decadentă, cel puțin moral, a haosului conflictual din orice al societății românești, cam de două decenii…”, a mai spus Cornel Dinu.

Ilie „Bebe” Alexe a activat în Academia lui Dinamo în mai multe rânduri și a colaborat cu antrenori precum Liviu Ciobotariu sau Cornel Țălnar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…