Chinezii vor să-l îmbrace în aur pe Marius Șumudică. Ce club i-a oferit salariu de 1.000.000 de euro pe an. EXCLUSIV

Marius Șumudică, fostul antrenor al celor de la Rapid, continuă să fie un tehnician foarte căutat de cluburile din străinătate.

Liber de contract din luna mai, după despărțirea oficială de clubul patronat de Dan Șucu, Marius Șumudică nu duce lipsă de oferte.

Marius Șumudică e foarte aproape de revenire! Chinezii vor să-l îmbrace în aur pe fostul antrenor de la Rapid. Ce echipă i-a oferit salariu de 1.000.000 de euro pe an

ProSport a aflat că Marius Șumudică ar putea semna în China, pe un salariu uriaș. Sursele noastre susțin că formația Yunnan Yukun, unde joacă românii Alex Ioniță II și Andrei Burcă, vrea să îl pună „principal”, astfel că i-a făcut o ofertă mai mult decât tentantă: 1.000.000 de euro salariu pe an.

Negocierile sunt în toi în acest moment și tehnicianul care a pregătit-o ultima dată pe Rapid București ia serios în calcul să accepte. Pentru Marius Șumudică ar fi startul unei noi aventuri într-un campionat departe de casă, însă proiectul serios al clubului chinez l-a făcut să se gândească serios la această posibilitate.

De-a lungul carierei, Marius Șumudică a mai antrenat foarte multe cluburi din străinătate, adesea având rezultate excelente. Gaziantep, Al-Raed, Al-Shabab, Malatyaspor, Rizespor, Kayserispor, Al-Shaab și Kavala sunt cluburile la care a activat tehnicianul în afara granițelor României.

Rămâne de văzut dacă antrenorul va accepta totuși propunerea chinezilor și va deveni principal la echipa românilor Alex Ioniță II și Andrei Burcă.

Reamintim faptul că Marius Șumudică este liber de contract din luna mai a acestui an, după despărțirea de Rapid. Clubul patronat de Dan Șucu a continuat ulterior cu Constantin Gâlcă, cel care are un start excelent de sezon alături de giuleșteni până acum.

Cine este Yunnan Yukun, clubul la care poate ajunge Marius Șumudică. Chinezii vor să-i ofere un salariu astronomic tehnicianului

Yunnan Yukun este un club important din prima ligă chineză, care are ambiții uriașe. Aflată pe locul 8 după 22 de etape desfășurate din actuala ediție a campionatului chinez, posibila viitoare echipă a lui Șumi este la mijlocul clasamentului, dar trece printr-o criză serioasă.

Recent, Yunnan a fost învinsă, scor 0-7, de Beijing Guoan, în Cupă, și de Chengdu Rongcheng, scor 1-5, în campionat. În urma acestor rezultate rușinoase, conducătorii de la Yunnan Yukun caută un tehnician care să ajute clubul să să redreseze și să treacă la următorul nivel.

Alex Ioniță II și Andrei Burcă s-au adaptat excelent însă în China și sunt jucători de bază. De altfel, fundașul central este cel mai valoros jucător din lot, cotat la 2,5 milioane de euro.

  • 8,71 milioane de euro valorează lotul chinezilor, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com.
Publicat: 26 08. 2025, 18:28