CFR a fost cu moralul la pământ înaintea meciului cu Mediaș! Adrian Păun, dezvăluiri din vestiar: „Atunci am căzut psihic!”

CFR și-a revenit în Liga 1 și a câștigat clar în fața Mediașului, scor 2-0, însă Adrian Păun a recunoscut că ardelenii au trecut printr-un moment foarte greu după eșecul de pe teren propriu cu Craiova, scor 2-3.

Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a recunoscut că eșecul în fața oltenilor a fost digerat greu de elevii lui Dan Petrescu, care au fost cu adevărat o forță pe teren propriu, atât în Europa, cât și în Liga 1.

Alexandru Păun este sincer: „Am căzut psihic după meciul cu Craiova!”

„Mă așteptam la un meci foarte greu cu Mediaș, dar după ce am înscris jocul a curs foarte bine. Am avut puține emoții până la final. A fost o perioadă foarte grea, de mult n-am mai trecut prin asta. După ce am pierdut cu Craiova, am căzut psihic, apoi a venit meciul de la Giurgiu și am fost egalați pe final”, a spus Păun.

CFR este deja cu gândul la derby-ul cu FCSB, care tocmai a pierdut la Craiova, scor 1-2. Păun crede că titlul se va decide în ultima etapă, atunci când clujenii vor evolua în Bănie.

„Ne așteaptă un meci foarte greu cu FCSB. Poți să conduci un an întreg și să pierzi primul loc. Se joacă până la final, sunt toate șansele să se joace cu titlul pe masă”, a fost sincer Păun.

Fotbalistul născut la Drăgășani a luat patru trofee cu CFR Cluj: Adrian Păun a fost campion de două ori în Liga 1, dar a câștigat cu ardelenii și Cupa României, respectiv Supercupa României.

„Sfatul meu este să muncești din greu de acum înainte și să fii atent la viața extrasportivă. Din câte am auzit, ești talentat. Îți doresc să ajungi un jucător mai mare decât mine și să evoluăm peste câțiva ani împreună la prima echipă a CFR-ului”, îi transmitea, în 2010, Deac lui Păun. Cu Gaz Metan, cei doi au fost titulari, iar Deac a reușit să deschidă scorul.

Publicat: 13 07. 2020, 22:51
Actualizat: 13 07. 2020, 22:55