Capul sus, România! Tricolorii încheie în semifinale povestea Euro 2019. Au dominat tactic Germania, timp de 45 de minute, dar au cedat fizic într-un final epuizant. Cronica partidei

Capul sus, România! Tricolorii încheie în semifinale povestea Euro 2019. Au dominat tactic Germania, timp de 45 de minute, dar au cedat fizic într-un final epuizant. Cronica partidei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Știți pancarta aia care pe care ne-o atribuie mulți, uneori chiar și noi, că ne mulțumim întotdeauna cu puțin? Ei bine, n-am văzut-o agățată de niciun tricou galben pe stadionul din Bologna, unde s-a jucat meciul celei mai frumoase generații a fotbalului românesc din ultimii 20 de ani. 

Tricolorii nu au intrat pe teren să se apere, cum s-ar fi așteptat mulți, nu au distrus jocul, timorați și mici, ci au pătruns pe gazon cu inimile mari și capul sus. Și sus au stat, în terenul advers, așa cum îi stă bine unei semifinaliste europene, chiar dacă are în față Mannschaftul german. 

Și ce statistici frumoase în prima jumătate de oră, cu posesie superioară a României în fața panzerelor germane, cu un joc modern și deschis pe flacuri, cu Ivan senzațional, Hagi magician și Pușcaș un permanent pericol. 

Am rămas sus chiar și după golul german din minutul 21, marcat de Amiri, după un preambul suspect de fault în jumătatea de teren germană. N-am rupt contraatacul, cu un fault tactic, iar pentru prima oară la acest european am fost conduși pe tabelă.

Dar am rămas sus!

Și în numai cinci minute ne-am făcut rost de o ocazie în careul advers, oprită de nemți prin fault la Hagi. VAR-ul ne-a fost din nou prieten, iar Pușcaș a marcat pentru 1-1, în dreapta portarului Nubel, care a mângâiat mingea.

Cald pe teren, caniculă în sufletul celor 15.000 de români din tribune și al milioanelor de acasă. 

Și rămânem sus, cu toate riscurile de rigoare. Orice greșeală în apărare ar fi putut fi speculată pe contraatac de nemți, cum s-a întâmplat și la golul din minutul 21. În minutul 38, o ieșire hazardată a lui Băluță le-a mai oferit o șansă nemților, dar șutul trimis spre poarta Marelui Radu, din 16 metri, a fost blocat de Cicâldău cu un efort uriaș.

Jocul părea că se stinge spre pauză, dar Hagi a „răcorit” stadionul cu o pasă genială de 35 de metri, pe flancul stâng, la Ivan, care a centrat perfect pentru o dublă colosală a lui Pușcaș: 2-1 pentru România, în minutul 44. 

Parcă hipnotizați de moment, românii au mai avut o ocazie uriașă în prelungiri (45+4), când Pușcaș a trimis din nou cu capul spre poartă, iar Nubel a scos in-extremis.

Repriza a doua a început cu același aspect al jocului, dar până în minutul 52, când Waldschmidt a egalat dintr-un penalty oferit de o imprudență a lui Ianis Hagi. Au urmat minute rupte din alt film, față de prima repriză, cu plus de energie pentru nemți. Golul și ieșirea lui Ivan în minutul 55 – înlocuit de Coman -, au schimbat ritmul jocului. Am pierdut din viteză, iar nemții au prins aripi. Din fericire, n-au cadrat poarta la două-trei ocazii uriașe avute între minutele 75 și 85.

Oboseala e din ce în ce mai pregnantă în echipa tricoloră. Fundașii cedează primii. Gafează Nedelcearu, apoi Pașcanu faultează la marginea careului în minutul 89, oferindu-i ocazia lui Waldschmidt să ducă Germania în avantaj cu un șut care a prins bara. Două minute mai târziu, același Pașcanu recidivează, ia roșu și oferă o nouă lovitură liberă pentru Germania, dăn aceeași poziție: 4-2!

Visul s-a terminat, dar a rămas la fel de frumos! Capul sus, România! 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×