Timișoara a redevenit campioană la juniori în această vară după 14 ani de așteptare, prin generația născută în 1992.
Reușita copiiilor antrenați de Robert Frușa a fost răsplătită de clubul de pe Bega printr-un gest făcut la primul meci oficial din acest an jucat pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Astfel, în pauza disputei cu Șahtior Donețk de miercuri, juniorii Under17 s-au aliniat la centrul terenului, iar la stația de amplificare a stadionului a fost redat un text introductiv pentru tinerii sportivi bănățeni, după care și-au auzit numele, în timp ce pe tabelele de marcaj ale arenei de pe Bega era afișată poza fiecăruia în parte.
Juniorii campioni au ridicat apoi trofeul deasupra capetelor și au pornit într-un tur de onoare al stadionului, iar fanii bănățeni i-au aplaudat în picioare, în vreme ce galeria de la Peluza Sud cânta „suntem mândri de voi”.