Eliberarea lui Gigi Becali se amână. Procurorii DNA au contestat decizia instanței privind eliberarea condiționată. Tribunalul Medgidia admisese cererea

Eliberarea lui Gigi Becali se amână. Procurorii DNA au contestat decizia instanței privind eliberarea condiționată. Tribunalul Medgidia admisese cererea
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 20:08: Procurorii DNA au contestat, vineri, decizia Judecătoriei Medgidia care admisese eliberarea condiționată a lui Gigi Becali, contestația urmând să fie soluționată de Tribunalul Constanța, la un termen care va fi stabilit la începutul săptămânii viitoare.

Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat că procurorii au contestat la Judecătoria Medgidia decizia privind punerea în libertate a omului de afaceri, urmând ca această contestație să fie soluționată de instanța superioară, respectiv Tribunalul Constanța.

Termenul pentru judecarea contestației urmează să fie stabilit la începutul săptămânii viitoare.

Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis, vineri, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiționată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani și șase luni de închisoare în dosarul „Valiza”, sentința nefiind însă definitivă.

Gigi Becali va rămâne în închisoarea de la Poarta Albă, unde ispășește pedeapsa în regim deschis, până la soluționarea contestației și rămânerea definitivă a hotărârii instanței.

Sursa: MEDIAFAX


UPDATE:  Gigi Becali ar putea deveni, de săptămâna viitoare, un om liber, după ce magistrații Judecătoriei Medgidia au admis, vineri, cererea acestuia de eliberare condiționată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani și șase luni de închisoare în dosarul „Valiza”, sentința nefiind definitivă.

Decizia de vineri a Judecătoriei Medgidia nu este definitivă, procurorii având dreptul să conteste la instanța superioară în termen de trei zile de la comunicare.

În cazul în care decizia de vineri a Judecătoriei Medgidia va fi contestată, Gigi Becali va râmâne în închisoarea de la Poarta Albă, unde ispășește pedeapsa în regim deschis, până la soluționarea acesteia și rămânerea definitivă a hotărârii instanței.

„Nu sunt motive pentru a contesta această decizie. Becali a afirmat că după ce va fi eliberat, urmează să-și facă o operație la coloană”

Bogdan VLAD, avocatul lui Becali, declarație pentru România TV

Ce s-a întâmplat în sala de judecată?

Gigi Becali s-a prezentat în fața instanței Judecătoriei Medgidia care a luat în discuție cererea de eliberare condiționată, după ce a executat aproximativ doi ani din pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarele în care a fost judecat. Solicitarea a ajuns la instanță după ce o comisie de la Penitenciarul Poarta Albă, unde Becali este încarcerat, a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea lui condiționată.

Avocatul Bogdan Vlad i-a spus judecătorului că sunt îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea condiționată a lui Gigi Becali, în primul rând pentru că a executat fracția de pedeapsă, respectiv două treimi, conform Codului penal vechi și mai bine de jumătate din pedeapsă, potrivit noului cod.

Bogdan Vlad a mai arătat că Becali are 185 de zile câștig, caracterizări foarte bune, a muncit și a scris două cărți, una pe teme religioase și cealaltă pe teme sportive, a fost recompensat de 11 ori în timpul detenției și a participat la toate activitățile din penitenciar. Avocatul a precizat că Gigi Becali a achitat integral prejudiciul constatat în dosarele în care a fost condamnat, precum și dobânzile aferente.

În final, avocatul a solicitat instanței admiterea cererii de eliberare condiționată a lui Gigi Becali.

Procurorul prezent la ședința de judecată a cerut instanței să respingă cererea, pe motiv că nu este suficientă perioada executată de Becali în penitenciar și că aceasta nu a dus la îndreptarea finanțatorului FC Steaua. Procurorul a precizat că Gigi Becali a fost sancționat de mai multe disciplinar pe parcursul detenției, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu ar trebui eliberat condiționat.

În replică la cele spuse de procuror, avocatul Bogdan Vlad a arătat instanței că sancțiunile la care s-a referit acuzarea au fost anulate.

Gigi Becali a arătat, în declarația dată în fața instanței, că, din închisoare, a făcut foarte multe acte de caritate și că îndeplinește condițiile pentru a fi pus în libertate.

Instanța de la Judecătoria Medgidia a rămas în pronunțare, după o ședință care a durat câteva zeci de minute, urmând să stabilească dacă admite solicitarea și dispune eliberarea condiționată a lui Gigi Becali sau dacă acesta va rămâne în penitenciar pentru a executa restul pedepsei.

Chiar dacă decizia instanței îi va fi favorabilă, Gigi Becali nu va putea ieși imediat din închisoare.

Avocatul Bogdan Vlad a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că dacă magistrații decid că Becali poate fi pus în libertate și nu se formulează contestații din partea procurorilor, hotărârea rămâne definitivă și acesta va fi pus în libertate după expirarea termenului prevăzut de lege, de trei zile.


Din închisoare, direct la Steaua

Steaua FCSB pare că se află în regres după o toamnă în care a arătat o cu totul altă față, iar finanțatorul George Becali e roșu ca un taur furios după ultimele evoluții ale lui Chipciu și colegii săi.

  • Steaua se află pe primul loc în Liga 1, cu 44 de puncte, la „cinci lungimi” distanță de Petrolul (39 puncte) și „opt lungimi” de Târgu Mureș (36 puncte)
  • La Medgidia se analizează azi posibila eliberare a lui Gigi Becali, iar instanța a rămas în pronunțare. Becali spune că întrunește toate condițiile să fie eliberat, după 2 ani. El are de executat o pedeapsă de 3 ani și șase luni

Chiar dacă joi seara, pe „Ilie Oană” (1-1 cu Petrolul în turul din semifinalele Cupei), elevii lui Constantin Gâlcă au avut perioade în care nivelul jocului lor a crescut substanțial, evoluțiile per ansamblu din 2015, inclusiv din meciurile din cantonament, l-au determinat pe Becali să se gândească serios la variante pentru înlocuirea fostului mijlocaș de la FC Argeș, Steaua și Espanol Barcelona.

Potrivit unor surse, capul Stelei se teme chiar că gruparea sa ar putea rata campionatul într-un sezon în care toate rivalele au avut evoluții oscilante. Cel mai tare se pare că l-ar îngrijora venirea lui Mircea Rednic pe banca Petrolului, antrenor cu o experiență vastă și pe care îl apreciază de pe vremea în care antrena formația Rapid. Mai mult, discursul acid al lui Gâlcă de după partida cu Rapid (0-1, etapa a 18-a) l-ar fi lăsat mască pe omul care avea pretenția ca niciun tehnician să nu prindă glas. Astfel, împreună cu omul său de încredere, Teia Sponte, și cu omul orchestră, Valeriu Argăseală, el are în minte trei variante de tehnicieni: veșnicul Laurențiu Reghecampf, gata să preia Steaua după eșecul total din Orient, dar cu condiția să vină din vară, în timp ce Becali l-ar vrea în cazul unui eșec cu CFR, italianul Walter Zenga și Mihai Stoichiță, ambii cu experiențe în Ghencea. Steaua va juca duminică, live pe Digisport și LookTV, cu CFR Cluj, ultima clasată după depunctare, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1.

Dialog din Medgidia: „Ești în stare să te întorci în societate?”

Latifiundiarul s-ar putea implica direct în complicatul mecanism de la FCSB dacă el va primi o decizie favorabilă azi la Tribunalul din Medgidia. El a cerut să fie eliberat, după 2 ani și jumătate, iar la această oră oamenii în robe analizează. „Gigi Becali și-a permis să facă glume, judecătorul l-a întrebat „Ești în stare să te întorci în societate?”, iar Becali a răspuns: „Nu mai vreau să fac parte din viața publică. Vreau să mă retrag în viața bisericească. Dacă Steaua îmi va aduce profit, o voi păstra. Dacă nu, o voi da!„, a povestit la sport.ro, Ilknur Pintilie, reporterul ProTV aflat la Medgidia.

  • Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în dosarul schimbului de terenuri  cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul Valiza și în cel al sechestrării persoanelor care i-au furat mașina. Becali este încarcerat la Poarta Albă. În inchisoare, el a terminat de scris două cărți, iar luna trecută a anunțat că se apucă de a treia. Pentru fiecare volum scris, a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

În urmă cu șapte luni, comisia de specialitate a penitenciarului Poarta Albă i-a acordat lui Gigi Becali o permisie de cinci zile. Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, persoanelor condamnate care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale pot primi recompense, printre care și permisiunea de ieșire din penitenciar pentru cinci zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărți, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” și „Becali și Steaua”, iar în februarie 2015 a anunțat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei și Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărțile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele