Adevărul dureros despre Gigi Mulțescu! De ce antrenorul lui Dinamo a ajuns din salvatorul echipei o problemă | EXCLUSIV

Gigi Mulțescu va împlini, pe 13 noiembrie, venerabila vârstă de 70 de ani, iar în acest moment actualul antrenor principal al formației din Ștean cel Mare este cel mai bătrân tehnician din Liga 1.

În ciuda vârstei, Gigi Mulțescu refuză „să se predea” și este convins că nu și-a spus ultimul cuvânt în antrenorat, deși a ajuns la aproape 70 de ani. În ultimii ani a tot avut probleme importante de sănătate, dar, cu toate acestea, cel poreclit „SMURD-ul”, a venit cu inima deschisă la Dinamo și dorește să pună în slujba echipei sale tot ce are mai bun din el pentru a salva formația „câinilor” de la retrogradare.

Însă, foarte mulți jucători din tabăra „alb-roșilor” îl preferau pe bancă pe Florin Bratu, cel care a fost și este una dintre variante, un antrenor pe care îl considerau mult mai apropiat de ei și conectat cu adevărat la fotbalul zilelor noastre.

Adevărul dureros despre Gigi Mulțescu! Nu mai are vlagă să strige la jucători, iar la Cluj a fost „trezit” de fiul său, Cătălin Mulțescu

Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni, iar Gigi Mulțescu are în acest moment destule probleme pentru a își face meseria așa cum și-o făcea în trecut, iar de lucrul respectiv jucătorii și-au dat seama încă de la primul discurs al acestuia în fața lor la Săftica. Surse din vestiarul lui Dinamo au spus pentru ProSport că antrenorul „câinilor” nu mai este la această oră nici măcar tehnicianul care a fost în sezonul 2016-2017 la Craiova. Este din ce în ce mai slăbit fizic, a început să aibă probleme și cu vederea, nu mai are vlagă nici macar să țipe la jucători de pe marginea terenului, și nici să își impună cu autoritate ideile tactice la antrenamente.

În plus, în fața jucătorilor cu experiență, discursul lui Gigi Mulțescu din vestiar nu mai este nici pe departe unul impunător, ci mai degrabă unul spășit și milos. Cu toate că vrea din tot sufletul său să ajute, Mulțescu a început să fie depășit de situație, iar lucrul respectiv l-a sesizat chiar și fiul acestuia, antrenorul cu portarii de la Dinamo, Cătălin Mulțescu.

ProSport a aflat un amănunt interesant despre cele relatate mai sus, pe care îl vom detalia în rândurile următoare.

În timpul partidei de la Cluj, atunci când dinamoviștii evoluau cu doi oameni mai puțin pe teren, Cătălin Mulțescu a observat că tatăl său este imun pe marginea terenului, iar jucători lui Dinamo aveau neapărat nevoie de indicațiile sale. „Tată, ieși și țipă la ei să simtă că ești pe bancă. Hai că nu mai este mult din meci”, a sunat replica care l-a trezit oarecum pe Gigi Mulțescu din letargia în care se afla. Surse din anturajul familiei Mulțescu ne-au dezvăluit că, de fapt, un rol mult mai important în vestiarul echipei Dinamo îl are Cătălin Mulțescu.

Era să joace 11 vs 13 în mandatul anterior la un antrenament!

Gigi Mulțescu nu are probleme cu concentrarea doar din acest moment. Și în mandatul anterior de la Dinamo, atunci când alături de el venise și Cornel Țălnar, actual antrenor principal al „câinilor” a oferit la antrenamente un episod halucinant.

La un joc școală a împărțit jucătorii în două formații, iar din greșeală într-o echipă a trimis 11 jucători, iar în celalată 13. Evident că nu s-a jucat așa, după ce elevii săi i-au atras atenția pe teren de gafa făcută.

Publicat: 09 04. 2021, 08:26
Actualizat: 10 04. 2021, 01:56