Universitatea Craiova și Sepsi au aflat pe cine vor întâlni în al doilea tur preliminar din Conference League

Universitatea Craiova și Sepsi au aflat pe cine vor întâlni în al doilea tur preliminar din Conference League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova și-a aflat adversara din al doilea tur preliminar din Conference League! Oltenii vor da peste KF Laci, o formație din Albania.

Cei de la Laci au debutat deja în acest sezon european, reușind să o elimine pe FK Podgorica, din Muntenegru.

După remiza cu FC Botoșani (0-0), FCSB va juca și ea în Conference League, urmând să o întâlnească peste o săptămână pe Shakhtar Karagandy.

Universitatea Craiova – Laci și Sepsi – Trnava, în turul 2 preliminar din Conference League

După ce s-a făcut de râs anul trecut cu Lokomotiv Tbilisi, Universitatea Craiova va merge de această în Albania.

Echipa lui Marinos Ouzounidis va întâlni o echipă care a trecut cu 3-1 la general de FK Podgorica. În returul din Albania, Laci s-a impus cu 3-0, după două goluri înscrise în prelungiri.

Aflată la debutul în Europa, Sepsi are o misiune destul de grea cu Spartak Trnava. Formația din Slovacia a trecut de dubla cu maltezii de la Mosta FC, după 2-0 pe teren propriu și 2-3 în deplasare.

Partidele din turul 2 preliminar al UEFA Conference League se dispută pe 22, respectiv 29 iulie.

Adversarele echipelor din România în Conference League:

FCSB – Shakhtar Karagandy (Kazakhstan)
Universitatea Craiova – KF Laci (Albania)
Sepsi – Spartak Trnava (Slovacia)

Cum arată Conference League

  • Tragere la sorți turul 3 preliminar: 19 iulie
  • Turul 2 preliminar: 22/29 iulie
  • Tragere la sorți play-off: 2 august
  • Turul 3 preliminar: 5/12 august
  • Play-off: 19/26 august
  • Tragere la sorți grupe: 27 august
  • Faza grupelor: 16 septembrie, 30 septembrie, 21 octombrie, 4 noiembrie, 25 noiembrie, 9 decembrie
  • Tragere la sorți 16-imi de finală: 13 decembrie
  • 16-imi de finală: 17/24 februarie
  • Tragere la sorți optimi de finală: 25 februarie
  • Optimi de finală: 10/17 martie
  • Tragere la sorți sferturi de finală și semifinale: 18 martie
  • Sferturi de finală: 7/14 aprilie
  • Semifinale: 28 aprilie/5 mai
  • Finala: 26 mai (Tirana, National Arena)
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele