O altă echipă îl putea avea pe Ianis! Francezii au anunțat ce club a fost la un pas să-l transfere, înainte ca Hagi junior să fie deturnat către Genk

Redactor:
Andrei Pal
O altă echipă îl putea avea pe Ianis! Francezii au anunțat ce club a fost la un pas să-l transfere, înainte ca Hagi junior să fie deturnat către Genk
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi (20 de ani) a semnat cu belgienii de la Genk, dar a fost la un pas să-și pună semnătura pe un contract cu o altă echipă. Mai multe formații cu nume au fost interesate de transferul fiului „Regelui”, iar Genk a câștigat „lupta”, dar se pare că o altă echipă a fost aproape de a-l transfera pe Ianis.

Francezii de la L’Equipe au scos la iveală faptul că, înainte a semna cu Genk, Ianis Hagi a fost aproape de Olympique Marseille, care l-a dorit cu insistență pe mijlocașul în vârstă de 20 de ani, dar nu au putut să satisfacă pretențiile financiare ale lui Gică Hagi. Trupa de pe Stade Velodrome are probleme cu banii.

Genk a plătit opt milioane de euro pentru transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul. Conform sursei citate, negocierile dintre cele două cluburi erau într-un punct bun, însă Marseille avea nevoie să cedeze câțiva jucători pentru a face rost de fonduri pentru transferul lui Ianis. Hagi junior a semnat cu Genk pe cinci ani.

Marius Baciu, fost fotbalist în Franța, a dezvăluit, într-o discuție la ProSport LIVE la începutul lunii, că Ianis e dorit de un club din „Hexagon”. „Și din Franța au fost oferte. Prețul a ajuns foarte mare acum. Chiar am venit la o discuție cu domnul Hagi, cu cineva din Franța. S-a discutat cu el, dar după Campionatul European s-a ridicat foarte mult prețul. Știu două echipe care ar fi interesate de el.

Echipe de cupele europene. S-a discutat înainte de Campionatul European și după, dar s-a ajuns la un preț care e peste forța echipelor respective. E o firmă cu care colaborez, unul dintre managerii care m-a transferat și pe mine în Franța”, a declarat Baciu, la ProSport LIVE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele