„Nu mai încercați să ne educați!”. Ultrașii lui Hapoel Haifa și-au explicat gestul făcut pentru Tamaș și s-au pus iar „scut” în fața fotbalistului: „Nu a rănit pe nimeni!”

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii lui Hapoel Haifa, care au venit să-l susțină pe Gabi Tamaș (35 de ani) pe timpul cât acesta a fost închis, dar și după ce a fost eliberat, a oferit un comunicat oficial în care au lămurit exact situația. Ultrașii israelieni au fost criticați pentru poziția pe care au adoptat-o față de fotbalist, dar aceștia s-au ținut pe poziții și i-au ținut în continuare partea fotbalistului român.

Suporterii și-au manifestat simpatia față de Gabi Tamaș după ce au fost la tribunal, dar au făcut și un adevarat show pirotehnic la locuința fotbalistlui, după elibrare. Ultrașii lui Hapoel Haifa și-au explicat gestul printr-un comunicat și i-au luat încă o dată partea lui Tamaș.

„Există un tribunal care va determina dacă este vinovat și dacă merită pedepsit. Am venit să-l sprijinim pentru că face parte din familia noastră, este unul dintre fiii noștri. Nu susținem fapta, susținem persoana. Într-un stat democratic, pedepsele sunt date de tribunal. Iar Gabriel Tamaș va fi pedepsit potrivit faptelor care vor fi clarificate la tribunal.

Gabi nu a rănit pe nimeni, să nu uităm. A comis o infracțiune în trafic, similară cu multe altele în această țară. Avocatul său a prezentat curții 52 de cazuri asemănătoare, în urma cărora cei responsabili nu au fost reținuți nici măcar jumătate din numărul zilelor pe care Tamaș le-a petrecut în detenție. Acest om a fost abuzat brutal, într-un exercițiu de PR.

Așa că nu mai încercați să ne educați! Nimeni nu susține fapta, dar vom fi aici iar și iar, dacă unul dintre fiii noștri nu are parte de un tratament egal. Nu vom lăsa pe nimeni singur în momentele dificile și vom fi mereu aici pentru cei care ne sunt alături”, se arată, printre altele, în comunicatul fanilor, citat de ynet.co.il.

Gabi Tamaș a fost închis timp de o săptămână, după ce a fost reținut de poliția din Israel pentru că a condus cu 205 km/h pe o porțiune de drum unde viteza legală este de 90/km. Când l-au oprit, poliștii au constatat că Tamaș era în stare de ebrietate și avea o alcoolemie e trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul exprirat).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele