Detalii din culisele transferului lui Rotariu! Pe ce sumă a fost vândut de fapt și care e întreaga poveste din spatele mutării. Club Brugge a fost la un pas să doboare recordul de bani plătiți pe un jucător

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu a prins, marți seară, primul transfer important al carierei, la 21 de ani. Mijlocașul ofensiv al lui Dinamo a ajuns la Club Brugge cu puțin timp înaintea închiderii perioadei de mercato, iar astaăzi jurnaliștii belgieni au scos la iveală culisele transferului, dar și suma plătită de campioana Belgiei.

Site-ul nieuwsblad.be anunță că Brugge ar fi plătit, de fapt, două milioane de euro în schimbul lui Rotariu, nu 2,2 milioane de euro, dar și că tânărul mijlocaș ofensiv a fost abia a cincea opțiune pe lista de transferuri a clubului belgian, care a încercat, mai întâi, să ajungă la o înțelegere cu doi jucători ai lui Standard, cu unul al lui Maccabi Tel Aviv, dar și cu Andrei Ivan.

La un pas să doboare recordul clubului

Aflată în căutarea unei soluții pentru linia ofensivă, Club Brugge a intensificat căutările și negocierile odată cu apropierea termenului limită pentru înregistrarea transferurilor. Principala țintă a campioanei Belgiei a fost Mathieu Dossevi, de la Standard Liege, dar clubul pentru care joacă Răzvan Marin a refuzat o ofertă de cinci milioane de euro. Dacă s-ar fi realizat, transferul lui Dossevi ar fi fost cel mai scump din istoria lui Club Brugge, dar Standard și-a manifestat dorința de a nu vinde jucători unei rivale, refuzând și propunerea făcută pentru Edmilson, un alt fotbalist al echipei din Liege.

Apoi, Club Brugge a mers pe varianta Tal Ben Haim, de la Maccabi Tel Aviv, și chiar a ajuns la un acord cu israelienii pentru suma de 4,5 milioane de euro, dar mutarea a picat din cauza faptului că Maccabi nu a găsit la timp un înlocuitor pentru atacantul de 27 de ani. Refuzată de primele ținte, echipa belgiană s-a văzut nevoită să se reorienteze rapid – presată de apropierea termenului limită – și a mai pus pe listă trei nume. Mai întâi s-a discutat despre aducerea lui Benitez, un mijlocaș ofensiv argentinian, pentru ca mai apoi Club Brugge să demareze discuțiile pentru Ivan, oferind aproximativ trei milioane de euro în schimbul mijlocașului ofensiv de la CS U Craiova.

Cum și ultimele două piste au căzut, șefii lui Club Brugge au apelat, în cele din urmă, la varianta Rotariu, ajungând la o înțelegere cu Dinamo cu doar câteva zeci de minute înainte încheierii perioadei de transferuri. În final, Rotariu a fost de acord cu termenii propuși, iar astăzi este așteptat să facă vizita medicală, urmând să joace trei sezoane și jumătate la Brugge.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele