Dennis Man, titular și cu Fiorentina? Italienii, semnal de alarmă în privința lui Mihăilă: „Va fi evaluat!”

Dennis Man, titular și cu Fiorentina? Italienii, semnal de alarmă în privința lui Mihăilă: „Va fi evaluat!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parma are așteptări mari de la Dennis Man, iar fostul atacant de la FCSB poate fi titular și cu Fiorentina, în următoarea etapă din Serie A. În schimb, situația lui Valentin Mihăilă pare puțin mai complicată, la prima vedere.

Dennis Man acuzat o accidentare după o ciocnire cu Bastoni, în urma căreia a cerut de trei ori îngrijiri medicale, fiind schimbat în cele din urmă la pauză, dar ar putea să fie pe teren din nou din primul minut.

După eșecul cu Inter, scor 1-2, Parma a rămas cu 15 puncte și cu șanse din ce în ce mai mici să evite retrogradarea, așa că Dennis Man ar putea să prindă tot mai multe minute în următoarele etape din Serie A.

Dennis Man, gata să joace iar pentru Parma: „Nu ar trebui să existe probleme!”

„Nu ar trebui să existe probleme în cazul lui Man, în ciuda faptului că a ieșit prematur din meciul cu nerazzurrii”, a scris Parma Live, înaintea meciului cu Fiorentina, programat duminică, de la ora 16:00.

„Antrenorul D’Aversa are de gând să facă din Man un jucător important. Născut în 1998, Dennis Man își continuă adaptarea la realitatea din Italia, după cele 14 goluri înscrise în prima parte a stagiunii, în România.

Cu Inter, Man a fost aproape de gol. La una dintre pătrunderile sale, a fost la un pas să facă de râs apărarea lui Inter. Dar fără consecințe. Mereu activ și prezent în joc, ajută echipa să aibă o nouă față. A jucat 136 de minute până acum, dar nu vor singurele”, au mai notat cei de la Parma Live.

În schimb, Valentin Mihăilă „va fi evaluat” înaintea meciului de la Firenze, „după ce a părut puțin obosit”, notează sursa citată.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen