Daniel Popa, dublă în Turcia. Atacantul de care Gigi Becali s-a descotorosit de la FCSB, erou pentru Genclerbirligi

SURSĂ Profimediaimages 22.02.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Daniel Popa, atacantul de care Gigi Becali a ales să se descotorosească, este pe val în Turcia, unde a reușit o dublă pentru noua lui echipă, Genclerbirligi.

Atacantul român a ajuns la al treilea meci pentru noua lui formație, la care se pare că s-a adaptat, și pare că transferul în liga a doua a Turciei îi priește destul de mult.

Daniel Popa, pe val în Turcia

Daniel Popa, atacantul de care Gigi Becali a decis că nu mai are nevoie și l-a îndepărtat de la FCSB, este pe val în Turcia. Atacantul român a ajuns la al treilea meci pentru Genclerbirligi, noua lui formație, iar în ultima etapă a reușit să marcheze o dublă și să contribuie la egalul pe care echipa lui l-a obținut în fața celor de la Keciorengucu, scor 3-3, în etapa 26 din a doua ligă a Turciei.

De menționat este că vârful de atac a înscris pentru FCSB doar două goluri, ambele împotriva celor de la Virtus, campioana din San Marino, o echipă de amatori, în preliminariile UEFA Champions League. Astfel, în doar trei partide, Daniel Popa a marcat pentru Genclerbirligi tot atâtea goluri câte a înscris pentru FCSB, în nu mai puțin de 30 de apariții.

Daniel Popa și-a răsplătit antrenorul cu două goluri

Daniel Popa a bifat deja trei partide în tricoul turcilor de la Genclerbirligi. Acesta a jucat 67 de minute în primul meci, 69 de minute în al doilea, dar nu a reușit să aibă vreo contribuție decisivă.

Acesta a fost titularizat în al treilea meci și l-a răsplătit pe antrenorul Huseyin Eroglu pentru încrederea pe care i-a acordat-o, reușind să înscrie de două ori în prima repriză.

Gazdele au deschis scorul în minutul 22 prin Diouf, însă Daniel Popa a egalat șapte minute mai târziu, după o pasă perfectă din partea lui Nalepa. Chiar înainte de pauză, românul a reușit să își mai treacă o dată numele pe tabela de marcaj (45+1), dintr-o nouă pasă decisivă a lui Mimaroglou, care punctase anterior din penalty, în minutul 38. Keciorengucu a reușit să reducă din diferență în minutul 58, prin Francis Ezeh, și a restabilit egalitatea la 3 în minutul 90, prin Mame Diouf.

Daniel Popa nu a prins finalul meciului pe teren. Atacantul român a fost schimbat în minutul 69, cu Leo Gaucho.

În urma acestui rezultat de egalitate, Genclerbirligi a urcat pe locul 3 în liga a doua a Turciei, cu 44 de puncte după 26 de etape disputate. Echipa lui Daniel Popa se află la două puncte în spatele celor de la Karagumruk, ocupanta locului secund, care asigură revenirea în prima ligă a Turciei.

Publicat: 22 02. 2025, 22:00