Avem numai cinci fotbaliști români în campionatele de top ale Europei, cu atât mai mult performanța de a atinge 100 de meciuri în Serie A constituie un reper special. I. Radu (Auxerre), Șt. Radu (Lazio), Tătărușanu (AC Milan), R. Marin (Empoli) și Chiricheș (Cremonese) sunt tricolorii din Big 5. Iar borna depășită recent de Vlad Chiricheș are o rezonanță dincolo de contextul prezentului: doar 6 alți români se pot mândri în istorie cu așa ceva!
La 33 de ani împliniți în noiembrie, Vlad Chiricheș a intrat într-o galerie selectă a reprezentanților noștri all-time în campionatul italian. Prilej pentru o confesiune amplă despre aventura lui în Il Calcio! Căpitanul naționalei dezvăluie azi, în exclusivitate pentru ProSport, culisele și episoadele de top trăite în Serie A.
Chiricheș e la egalitate de meciuri cu Tătărușanu în Italia primului eșalon, dar cursa e una fierbinte, pentru că Răzvan Marin l-a egalat pe Răducioiu în ierarhia all-time și are, evident, avantajul vârstei în raport cu foștii jucători roș-albaștri. Supremația lui Ștefan Radu e departe de a fi amenințată, Mutu vine pe poziția secundă iar Chivu încheie podiumul.
Urmează Norberto Hofling, atacant român născut la Cernăuți și care a evoluat în anii ‘50 pentru Lazio, Pro Patria și Vicenza. Apoi, Paul Codrea (Perugia-Palermo-Siena-Bari în Serie A). Iată top români cu minimum 50 de partide:
Vlad, ce știai despre Serie A înainte de sosirea de la Tottenham la Napoli?
Cunoșteam multe lucruri, încă din copilărie am fost cumva atașat de Il Calcio. Tata lucra în Italia, pe la Milano, când eram mic, așa că primeam tricouri cu Inter, treninguri cu AC Milan… Am crescut cu fotbalul italian. Nu aveam o cunoaștere în profunzime, dar mi s-a confirmat faptul că e un campionat fizic unde se excelează din punct de vedere tactic. A fost o schimbare majoră pentru mine…
În privința stilului tău de joc, a viziunii fotbalului?
Din multe puncte de vedere, aveam aproape 26 de ani când am venit la Napoli și experiența de a lucra cu Maurizio Sarri a fost copleșitoare. Tot ce am lucrat defensiv, tot ce am învățat, a fost incredibil! Am studiat poziționarea echipei din punct de vedere tactic, organizarea. Am învățat să nu mai fiu “Vaca Mov”…
Vaca mov?!
Am citit de curând o carte, “Vaca Mov – Transformă-ți afacerea prin idei remarcabile”. De Seth Godin. Vaca Mov e produsul care iese în evidență. Ei bine, între fundași, eu cam asta eram. Țineam mai mult de minge, mai urcam, îmi plăcea să fac asta în România, mai încercam și în Premier League. Cu Sarri n-am știut mai mult de trei atingeri în cei trei ani cât am lucrat! M-am organizat ca fotbalist. Și a fost foarte bine. O disciplină tactică care nu îți anulează gândirea în joc, ba poate chiar ți-o evidențiază. În România lucrasem cu Ionuț Badea, care ținea mult la postura fundașului, tehnicile de abordat adversarul, tot pe școală italiană… Dar Serie A m-a transformat.
Îmi spuneai de Sarri, ulterior ai lucrat cu Ancelotti la Napoli sau De Zerbi la Sassuolo. Cum te-au influențat?
Mi-a plăcut foarte mult și am învățat de la Carlo Ancelotti modul de gestionare a grupului. Un comportament atent studiat cu fiecare jucător. Se mulează pe personalitatea și caracterul fiecăruia, te simți inclus și implicat. Pentru mine, Roberto De Zerbi rămâne însă numărul 1, subiectiv vorbind. Ce mi-ar fi plăcut să îl am antrenor mai devreme, în cariera mea…. Zilnic vine cu idei noi, excelează ofensiv, dar cel mai interesant e că mereu el îți livrează doar principiul și îți lasă libertatea de a juca, de a-l pune în aplicare. Fantastic!
În noiembrie 2016 a fost un Napoli vs Lazio, primul tău meci din carieră contra unui alt român în campionat! Cum a fost cu Ștefan Radu față în față?
Tare de tot, pentru că la fazele fixe el a fost pus în marcaj om la om cu mine! A fost frumos, până la urmă s-a terminat 1-1. Mie mi-a făcut mare plăcere, pentru că îl cunoșteam pe Fane și am avut mereu un foarte mare respect pentru el, atât ca om, cât și ca fotbalist. Toate duelurile cu românii au fost interesante, să știi.
În ochii publicului, jurnaliștilor, oamenilor de fotbal din Italia, care e calitatea numărul 1 a jucătorilor români și care ar fi defectul numărul 1? Generalizăm, nu înseamnă neapărat că acestea sunt, dar sunt curios de viziunea lor, trăită de tine.
Creativitatea ne evidențiază. Cam toți românii au fost lăudați pentru știința jocului în direcția asta, a creativității, indiferent de post. Pe partea cealaltă, din ce am tot auzit și aud că se vorbește, cedăm prea ușor uneori. Nu știu cât ține de mental și cât ține de mentalitate…
Cel mai emoționant meci în Serie A cred că a fost atunci când am învins cu Sassuolo la Napoli, 2-0 în 2020. Am simțit o energie aparte, m-am duelat cu foștii coechipieri, o senzație specială, ne-am îmbrățișat toți pe culoarul spre teren”
Cum de ai reușit să nu încasezi niciun cartonaș roșu în peste 100 de meciuri?
Da, poate părea uimitor, ce-i drept, dar stilul meu nu este unul de apărător dur. Nici nu îmi place agresivitatea nejustificată. În plus, obiectivul meu e mereu să nu-mi pierd capul, să gândesc fazele, iar asta mă ajută mult să evit situațiile de fault decisiv sau orice ar putea să aducă eliminare. Aș spune că mereu am fost un fundaș pozitiv în joc.
Cei mai dificili adversari pe care i-ai avut pe teren în Serie A?
Dacă m-ai fi întrebat anii trecuți, poate erau mai mulți fotbaliști, nu neapărat vedete de nivel mondial, dar care mie îmi tot puneau probleme. Dar acum, după ce am jucat recent contra lui Napoli, fără ezitări: Osimhen e uluitor! Eu îl știu de mult, dar nu am cuvinte să pot descrie cât a crescut în joc.
Ce-ai simțit contra lui?
Are o agresivitate care te presează non-stop, parcă auzi cum aleargă spre tine și când e la 10 metri! Caută duelurile, periculos non-stop, iar în careu e atlet senzațional, ce detentă are… În general m-au impresionat atacanții care nu mă lăsau să joc mingea, să pasez, să am timp de gândire. Și Zapata, de la Atalanta, tot masiv, agresiv, periculos. Dar și croatul Brekalo, ajuns acum la Fiorentina. Un trequartista agasant.
Cei mai duri adversari cu care te-ai confruntat?
Și pe Osimhen îl “simți” bine de tot, dar mie mi-a rămas în creier accidentarea mea la umăr, după duelul cu Duvan Zapata. Nu pot să uit vreodată cum am pus mâna deasupra lui iar el mi-a lovit brațul cu o forță care mi-a rupt umărul…
Care sunt cei mai buni prieteni pe care ți i-a oferit Serie A?
Foarte sincer îți spun, am legat poate nu neapărat prietenii strânse, cât amiciții profunde și la Napoli, și la Sassuolo, și aici, la Cremonese. Sunt oameni la care pot apela oricând pentru ajutor și nu numai, la fel cum și ei știu că sunt oricând acolo pentru ei. Vorbim des, ne mai și vedem. Ar trebui să facem un interviu doar pe subiectul ăsta ca să îi acoperim pe toți! Uite, spre exemplu, din perioada Napoli sunt Koulibaly, Jorginho, Mertens, Allan… De la Sasuolo, Ferrari, Peluso, Berardi, Locatelli, Magnanelli…
Lângă care coechipier te-ai simțit cel mai eficient în defensivă?
Cu Gian Marco Ferrari, la Sassuolo, cred că am “legat” cel mai bine. Ne știam calitățile, ne completam, așa am reușit un sezon extraordinar, am terminat la egalitate de puncte cu Roma, 63 de puncte, record istoric pentru Sassuolo.
Ce apărător ai apreciat cel mai mult, în acești ani?
Un fotbalist cu care am fost la început în concurență, la Napoli, dar pe care mereu l-am apreciat enorm: Koulibaly. O combinație unică de calitate fotbalistică și modestie incredibilă.
Care e cel mai trist meci din cele 104?
Deplasare, tot la Napoli, ca să vezi! Anul trecut, cu Sassuolo, în aprilie. Era 4-0 pentru Napoli în minutul 21, un meci crunt, l-aș șterge din istorie (râde). Nu l-aș șterge, că e o experiență, dar ce-am simțit acolo… N-am înțeles nimic în prima jumătate de oră, ne-am trezit parcă la 0-4, nici nu mai aveai ce să faci! S-a terminat și 1-6…
La Napoli, suporterii sunt unici. Când lucrurile merg bine la echipă, jucătorii sunt tratați ca niște zei! Grei plătești o notă pe la vreun restaurant, tot orașul te îmbrățișează cu o căldură uriașă, de la vecini la necunoscuți. Dar ca adversitate, deplasările la Milano și tot Napoli sunt în top, acolo simți presiunea intensă când ești oaspete”
Ai 5 goluri marcate, care îți e cel mai drag?
Două sunt foarte frumoase, dar unul are o semnificație emoțională pentru mine. Am marcat de două ori contra lui Torino, prima oară când eram la Napoli. A fost gol de 4-1, am recuperat aproape de careul nostru și-am plecat pe stilul meu dinainte (râde). După 2-3 pase m-am trezit cu poarta în față (râde). Pentru Sassuolo, tot cu Torino, gol de 2-3, golul revenirii, că am terminat 3-3. Șut de la vreo 30 de metri, pe o ceață groasă.
Și care dintre ele au semnificația emoțională?
Al treilea! (râde). A fost înainte de cele două. În 2016, am marcat pentru 2-0 în Napoli – Empoli. Soția mea era însărcinată, i-am dedicat ei reușita.
Ești la egalitate în topul all-time al românilor din Serie A cu Tătărușanu, vine tare din spate Răzvan Marin, cum se va încheia “cursa” asta?
Sunt foarte fericit că am depășit 100 de meciuri, dar eu am deja o vârstă (râde). Mă bucur foarte mult și pentru Tătă, că a avut șansa să apere, iar în ciuda știrilor negative eu chiar cred că a făcut o treabă excelentă, per total. Răzvan, dacă va rămâne în Serie A, sigur o să facă foarte multe meciuri. Are tot ce îi trebuie pentru asta. Foarte probabil va ajunge spre 200, poate și mai mult!
Principala diferență dintre Serie A și Premier League ține de industria tactică a italienilor, așa îmi place să-i spun. Sunt impresionat cât de atractiv e Il Calcio! În Anglia se trece mai ușor peste înfrângeri, aici încă se mai stă în cantonament uneori dacă pierzi”
Care ar fi primul sfat pe care l-ai oferi unui tânăr jucător român ajuns în Serie A?
Fără ezitări: să își dorească și să muncească pentru a crește zilnic! Zi de zi! Să nu treacă zi în care să nu fi făcut un pas mic în față, indiferent pe ce nivel, tehnic, tactic, mental. Eu am avut norocul să fiu un jucător care tot timpul a muncit, dar știu sigur că aș fi putut mult mai mult dacă mi-aș fi dorit și mai mult.
Detaliază puțin, te rog. Au fost momente în care, privind înapoi, nu ți-ai dorit totul?
Mi-am dorit totul, dar nu am și făcut suficient pentru asta, poate. Nu am ieșit din zona de confort. Am avut momente când mi-a fost teamă să fac ceva. Teamă că voi greși, că voi fi privit nu știu cum… Am rămas în cochilie. Una e să fii organizat tactic, alta e să stai în zona ta de confort. Asta sfătuiesc pe orice tânăr jucător: ieși din zona de confort! Și zilnic un pas, zi de zi o îmbunătățire! Competiția reală chiar nu e cu cel de lângă tine, ci cu tine însuți. Fiecare zi trebuie să însemne versiunea ta mai bună decât ieri!
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER