Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK Salonic. Românul a fost anunțat oficial: „Este soluția ideală pentru noi”

Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK Salonic. Românul a fost anunțat oficial: "Este soluția ideală pentru noi"

Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK Salonic, echipă care s-a despărțit de antrenorul Aleksandar Stanojevic. Tehnicianul român a fost anunțat deja pe site-ul oficial al clubului.

Antrenorul în vârstă de 48 de ani a ajuns la cea mai importantă provocare din carieră. Răzvan Lucescu a semnat cu PAOK Salonic, una dintre cele mai mari echipe din Grecia. Antrenorul român era liber de contract după ce s-a despărțit de Skoda Xanthi, echipă la care a petrecut trei ani.

Lucescu jr. l-a înlocuit pe Aleksandar Stanojevic, de care conducerea lui PAOK n-a fost mulțumită. În sezonul trecut, echipa la care este legitimat și Fernando Varela a terminat pe locul doi în sezonul trecut și pe trei în play-off, asigurându-și astfel prezența în Europa League.

„PAOK anunță decizia de a schimba antrenorul. Aleksandar Stanojevic este un antrenor bune, dar echipa are nevoie de altceva în acest moment. Această decizie a fost luată în comun de Consiliul de Administrație și Directorul Tehnic al clubului, care și-au asumat responsabilitatea deplină. O decizie acceptată în cele din urmă de patron.

În acest moment, soluția ideală este Răzvan Lucescu, cel care preia echipa începând de astăzi. El știe campionatul, a fost în fruntea listei de candidați la finalul sezonului trecut și a arătat un mare entuziasm să o conducă pe PAOK pe cele mai înalte culmi!

În întâmpinăm cu drag în familia PAOK și îi urăm noroc”, se arată în comunicatul oficial al clubului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]