AS Roma sparge banca pentru Andrei Rațiu! Italienii vor să-l deturneze din drumul spre Barcelona

Foto: Profimedia (19.05.2025)
Vezi galeria foto - 4 poze

AS Roma este pregătită să spargă banca pentru transferul lui Andrei Rațiu. Fundașul dreapta român ar putea lua calea Italiei, deși a fost dat ca și plecat de la Rayo Vallecano, cu direcția FC Barcelona.

Ultimul an a adus o schimbare considerabilă a carierei lui Andrei Rațiu. „Sonic” a trecut de la statutul de jucător sporadic la Rayo Vallecano la un titular cert, cu multe minute și perspective de transfer. Mulți granzi ai Spaniei au fost pe urmele sale, dar cei mai activi au fost catalanii.

AS Roma vrea să-l transfere pe Andrei Rațiu

Actualul contract al lui Andrei Rațiu se întinde pe o perioadă de încă trei ani, cu Rayo Vallecano.

Fotbalistul vrea să plece din Madrid, iar AS Roma a intrat pe fir. Italienii ar fi dispuși să plătească 15.000.000 de euro pentru serviciile lui „Sonic”.

Suma ar putea fi una mică, întrucât Rayo Vallecano cere pentru român 25.000.000 de euro, reprezentând clauza de reziliere. Romanii sunt siguri că după ce transferul la FC Barcelona a devenit aproape picat, Rayo va reconsidera oferta.

Conform portalului Transfermarkt, cota fotbalistului român este de 12.000.000 de euro. De-a lungul acestui sezon, Andrei Rațiu a marcat două goluri și a oferit trei pase decisive. Punctul care a atras atenția altor cluburi a fost EURO 2024, unde Rațiu a avut un parcurs foarte bun alături de „tricolorii” lui Edward Iordănescu.

Deco insistă pentru transferul lui Andrei Rațiu la FC Barcelona

Portughezul Deco este cel care insistă din staff-ul Barcelonei pentru transferul fotbalistului român. Directorul sportiv vrea să formeze un lot competitiv, care să se dueleze cu Real Madrid și în sezonul viitor.

O principală problemă pentru catalani, care a devenit și un atuu pentru transferul lui Rațiu, este fair play-ul finaciar. Catalanii ar putea beneficia de un buget foarte mic, astfel că nu ar putea plăti sume extreme pentru transferuri.

În cazul în care nu vor avea un buget care să le permită transferuri, catalanii se vor baza tot pe tineri, cum sunt Lamine Yamal, Pau Cubarsi, Alejandro Balde sau Marc Casado. Totodată, Barcelona vrea să le prelungească contractele lui Yamal, Raphinha, Jules Kounde, Frenkie de Jong sau Eric Garcia.

Deși bugetul ar putea fi unul mic, Joan Laporta, președintele echipei, a declarat că se lucrează deja la campania de mercato a verii. Andrei Rațiu ar putea reintra pe radarul Barcelonei datorită considerentului financiar strâmtorat în care se află campioana Spaniei.

Publicat: 19 05. 2025, 13:05