Scandal între ‘cormorani’! „Nu mai vreau să stau!” Suarez spune adio Liverpool

Luis Suarez a declarat pentru prima dată public că își dorește să plece de la Liverpool din cauza faptului că echipa nu s-a calificat în Liga Campionilor
Scandal între 'cormorani'! "Nu mai vreau să stau!" Suarez spune adio Liverpool

Luis Suarez a declarat pentru prima dată public că își dorește să plece de la Liverpool din cauza faptului că echipa nu s-a calificat în Liga Campionilor


Atacantul uruguayan s-a clasat pe locul secund în topul golgheterilor din Premier League în sezonul trecut, cu 23 de goluri înscrise

*Suarez a reușit să marcheze 51 de goluri în 96 de meciuri pentru Liverpool în ultimele două sezoane
*Uruguayanul spune că ratarea calificării în Liga Campionilor e picătura care a umplut paharul

Este al patrulea sezon consecutiv în care Liverpool nu prinde grupele Ligii Campionilor. Iar cei mai buni jucători ai „cormoranilor” deja încep să se teamă că echipa de pe „Anfield” nu își va reveni repede. Fără niciun transfer de marcă în această vară, sosirile lui Iago Aspas, Luis Alberto sau Simon Mignolet neavând darul de a-i liniști pe suporteri, Liverpool are o nouă mare problemă. De fapt, problema pe care a avut-o încă din 2011, atunci când l-a transferat pe uruguayanul Luis Suarez. Deși a marcat 51 de goluri în 96 de meciuri, Suarez a fost întotdeauna un jucător-problemă. A fost suspendat opt etape pentru că l-a insultat pe Patrice Evra, iar acum este din nou suspendat, fiind pedepsit zece etape pentru că l-a mușcat pe Branislav Ivanovic în aprilie. Controversat, dar cu vorbele întotdeauna la el, Suarez le-a oferit în această dimineață o nouă „bombă” fanilor lui Liverpool. Într-un interviu pentru „The Guardian”, atacantul de 26 de ani i-a acuzat pe șefii „cormoranilor” că nu-și țin promisiunile și că dorește să plece de pe „Anfield”.


Suarez a continuat să semneze autografe pe tricourile fanilor în turul lui Liverpool prin Asia

Are ofertă de la Arsenal

Lipsa performanțelor și ratarea calificării în cupele europene au reprezentat proverbiala picătură care a umplut paharul pentru Suarez. La începutul sezonului precedent, nemulțumit că nu joacă în Liga Campionilor, Suarez le-a cerut șefilor lui Liverpool să îi promită că nu îi vor pune bețe în roate dacă formația de pe „Anfield” va rata din nou Liga. Cum Liverpool nu a terminat decât pe locul șapte în sezonul precedent, uruguayanul a crezut că poate să plece fără prea mari probleme. Dar nu a fost cazul! Liverpool ține cu dinții de vedeta sa, refuzând inclusiv o ofertă de 40 de milioane plus o liră din partea lui Arsenal. Suma nu e deloc de luat în râs! „Tunarii” au aflat că în contractul lui Suarez există o clauză care îi permite jucătorului să discute cu orice echipă care face o ofertă de peste 40 de milioane de lire în schimbul său. Dar actuala formație a lui Suarez refuză dialogul, iar uruguayanul a ajuns să amenințe cu un proces!


Gerrard l-a rugat de multe ori pe Suarez să rămână, dar vorbele căpitanului lui Liverpool nu au avut niciun rezultat

„Nu vreau decât să plec”

„Anul trecut am avut șansa să merg la un club mare din Europa, dar am stat pentru că am înțeles că plecarea îmi va fi permisă în această vară dacă Liverpool nu se va califica în Liga Campionilor. Am dat totul pentru echipă, dar nu a fost să fie. Acum nu vreau decât să plec”, a spus Suarez într-un interviu publicat azi de „The Guardian”. Uruguayanul a continuat tirada împotriva lui Liverpool, criticându-și dur actuala echipă, despre care a spus că nu îi e teamă sau rușine să o dea în judecată. „Nu mă simt trădat, dar promisiunea e promisiune. Nu merg la alt club pentru a o răni pe Liverpool, ci pentru că simt că de asta am nevoie. Putem să mergem să ne judecăm la comisiile din Premier League”, a încheiat Suarez. Care, surprinzător, nu va juca azi în amicalul cu Valerenga, fiind accidentat.

Nu vreau să plec la o rivală locală. Și nu m-aș transfera la un club care nu joacă în Liga Campionilor. Am spus că vreau să plec, acum e timpul să o spun și public
Luis Suarez, atacant Liverpool

Brendan Rodgers mi-a spus personal că pot pleca dacă nu vom ajunge în Liga Campionilor. Vreau doar ca această promisiune să fie îndeplinită. Mă gândesc la cariera și la viitorul meu
Luis Suarez, atacant Liverpool
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Miza serii în Europa: Universitatea Craiova și CFR Cluj atacă play-off-ul! Unde vezi meciurile
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro