O nouă tragedie pe terenul de fotbal. A murit în ambulanță, în drum spre spital. Meciul s-a jucat la 4.000 m altitudine

  • Publicat:
  • Actualizat:

Drama a avut loc la un meci din prima ligă din Bolivia. În minutul 50 al confruntării dintre Always Ready și Oriente Petrolero, Victor Hugo Hurtado (32 de ani), centralul partidei, s-a prăbușit pe teren. Jucătorii celor două echipe și medicii aflați la fața locului au încercat să îl ajute. S-a constatat că este vorba de un atac epileptic și s-a decis transportarea arbitrului la spital.

Pe drum, din precizările medicilor care se aflau în ambulanță, Hurtado a suferit un stop cardiac și nu s-a mai putut face nimic. Din păcate, s-a constatat decesul bărbatului, care era cunoscut ca având o situație medicală complicată. Se știa faptul că are probleme cu inima și că este epileptic.

Există posibilitatea ca problemele de sănătate să fie afectate de condițiile meciului, ținând cont că acesta s-a jucat la 4.000 m altitudine. Așa se dispută majoritatea partidelor din Bolivia și, din relatările presei internaționale, jucătorii au dificultăți. Acuză probleme cu respirația când sunt nevoiți să evolueze la o astfel de înălțime.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele