Răzvan Marin poate prinde un transfer surprinzător, în ultima clipa. Unde ar putea juca până la EURO 2024

În perioada recentă, Răzvan Marin, mijlocaș român, aflat sub împrumut de la Cagliari la Empoli, a intrat în centrul atenției pe piața transferurilor, stârnind speculații privind posibilele destinații viitoare. Zvonurile indicau o potențială revenire la fosta echipă, Cagliari, sau chiar un transfer în Belgia, la Antwerp, campionat în care a bifat 89 de meciuri. Cu toate acestea, scenariul s-a modificat, iar o nouă echipă din serie A  și-a făcut simțit interesul în ultimele ore.

Răzvan Marin este dorit de Sassuolo și poate ajunge la ei chiar azi,1 februarie, în ultima zi de mercato. Internaționalul român și-a pierdut locul de titular la Empoli, echipa clasată pe locul 19 în Serie A. În ultimele 6 etape a fost folosit ca titular o singură dată, iar în ultimul meci cu Juventus a fost introdus doar un minut în teren, partidă în care Empoli a obținut un punct.

„Mijlocașul român pare să fie alegerea de top a echipei italiene”.

Conform informațiilor furnizate de Corriere dello Sport, sursă citată de Sassuolo News, echipa aflată pe locul 15 în clasamentul Serie A își îndreaptă atenția către Răzvan Marin pentru a consolida mijlocul terenului. Potrivit acestor surse, mijlocașul român pare să fie alegerea de top a echipei italiene.

„Sassuolo ar vrea să îl transfere pe Răzvan Marin, împrumutat de Cagliari la Empoli, însă operațiunea nu va fi simplă. Relațiile bune pe care clubul le are cu Cagliari și Empoli ar putea ajuta, însă este necesar ca Empoli să găsească un înlocuitor pentru Marin în următoarele ore.

S-au făcut deja primele mișcări pentru Marin, Sassuolo căutând variante low-cost în această perioadă. Rămâne de văzut dacă se va pueta ajunge la un acord pentru românul care a strâns peste 100 de meciuri în Italia la Cagliari și Empoli”, scriu italienii.

Împrumutul lui Răzvan Marin la Empoli expiră în vară

Internaționalul român este împrumutat de Cagliari la Empoli de doua sezoane, iar data scadenta este la sfârșitul acestui sezon, Empoli, având și o opțiune de transfer definitivă. In această stagiune a bifat 18 meciuri pentru Azzurri în care a acumulat un cartonaș galben, iar

Sassuolo, sub comanda antrenorului Alessio Dionisi, se situează pe poziția a 15-a în clasamentul Serie A, acumulând 19 puncte. Echipa se află la doar două puncte în fața actualei echipe a lui Răzvan Marin, Empoli, care ocupă penultima poziție cu 19 puncte

Cronica transferurilor în cazul lui Răzvan Marin continuă să fie intensă, iar fiecare detaliu în desfășurare va contura viitorul său în peisajul fotbalistic italian. O mutare către Sassuolo ar putea reprezenta nu doar o schimbare de club, ci și o nouă etapă în cariera sa, cu provocări și oportunități noi. .

Publicat: 01 02. 2024, 13:20
Actualizat: 01 02. 2024, 13:38