Multe dintre meciurile rămase din Premier League se vor transmite pe You Tube. De ce se ia această decizie

Unele jocuri din Premier League vor fi disponibile pentru a fi vizionate gratuit pe YouTube atunci când competiția va fi reluată, potrivit The Sun și Daily Mail.

Cele 92 de jocuri rămase vor fi difuzate de Sky Sports, BT Sport și YouTube, potrivit unei propuneri care stă pe masa ligii profesioniste engleze.

Etapele sunt prea comprimate și unele meciuri se suprapun

Planul fotbalului englez implică o comprimare a celor 92 de partide, astfel încât competiția să se încheie în doar șapte săptămâni. Măsura conform căreia fotbalul gratuit poate fi văzut este un mod pe placul fanilor, care nu vor putea merge să vadă jocurile, din moment ce competiția se va relua în spatele ușilor închise.

Precedentul meci gratuit la televizor a fost în prima zi din 2013-2014, un Crystal Palace – Arsenal Londra.

Ultima partidă din Premier League s-a disputat pe 9 martie. Cu patru zile înainte ca Leicester să învingă cu 4-0 Aston Villa, englezii au anunțat primul deces din cauza COVID-19. Dar cine să ia în seamă un virus ucigaș? Politicienii de la Londra se bucurau că sunt vedete pe CNN și că jurnaliștii americanii se întrebau „ce știu britanicii și nu știu ceilalți europeni?”.

Se vorbea de o strategie de imunizare în masă și de faptul că oamenii nu sunt „ferecați în casă”, așa cum s-a întâmplat în China și mai apoi în mare parte din continentul european.

8 iunie, data reînceperii campionatului

Pe teritoriul Marii Britanii „starea de urgență” a fost decretată până pe data de 7 mai. Prima oară s-a făcut un plan ca sezonul să înceapă pe 1 iunie și să încheie în șase săptămâni. Ultima propunere, mult mai plauzibilă, adoptată în consens de reprezentanții formațiilor din Premier League, vorbește de data de 8 iunie.

Acesta este planul din așa numitul „Project Restart”, conceput de oficiali din mai multe ramuri ale sportului, un program care își propune reluarea competițiilor de fotbal, rugby și cricket. Calendarul Premier League va fi infernal pentru că vor trebui „înghesuite” 92 de partide. Meciurile se vor disputa doar pe anumite stadioane neutre, fără spectatori, iar din data de 8 iunie vor fi meciuri în fiecare zi până la final de iulie.

Publicat: 05 05. 2020, 07:22
Actualizat: 05 05. 2020, 08:15